Drept MD

Acasă » Diverse

Arhive categorie: Diverse

Public/Privat. Un binom dihotomic?


Ioan Alexandru

Vom pune în discuție această întrebare prin a ne aminti că în dreptul roman, dreptul public și dreptul privat sunt definite cvasi‑identic: primul drept quod ad statum rei romanae spectat, iar ce de‑al doilea ca fiind quod ad singulorum utilitatem[1]. De‑a lungul timpului, textul a fost mult comentat, iar perechea de termeni „public” și „privat” a intrat în istoria gândirii occidentale politico‑juridice prin utilizarea constantă și continuă, mai cu seamă referitor la conceptul de proprietate, fără vre‑o modificare substanțială. Astfel acest binom a devenit după cum spune Norberto Bobbio una dintre „marile dihotomii”, folosite de mai multe discipline – științele sociale, istorice și drept – pentru a defini, a reprezenta și a ordona domeniile lor specifice de investigație[2].

Potrivit Dicționarului Universal al Limbii Române termenul „dihotomie, dihotomii f. – înseamnă – diviziunea în două părți a unui concept”[3]. Explicațiile dicționarului par suficiente chiar dacă mergem și la înțelesul dat cuvântului concept considerat – după cum am mai susținut  – în mod eronat sinonim cu termenul noțiune. În cazul nostru dihotomia se referă nu doar la divizarea conceptului de drept sau proprietate, ci și la cele deserviciu: public/privat, interes: public/privat, spațiu:public/privat, domeniu: public/privat etc. În același sens, dihotomia poate fi asemănată cu celelalte care au un rol similar în științele sociale: război/pace, democrație/autocrație, societate/comunitate etc. Putem vorbi de existența unei reale dihotomi doar atunci când divizarea privește împărțirea unui concept în două sfere, în alte două noi concepte derivate care ambele sunt întregi și integrează toate elementele constitutive, dar care se exclud reciproc, în sensul că, orice element care intră sub incidența primului concept derivat nu poate fi simultan acoperit și de al doilea.

Termenii unei dihotomii pot fi definiți fie independent unul de celălalt sau, altfel, definind clar doar pe unul dintre aceștia, în timp ce celălalt este definit negativ față de acesta (democrație/non‑democrație). În acest din urmă caz, primul termen este considerat a fi cel dominant, iar al doilea, cel slab. Definiția dreptului public și a celui privat dată în dreptul roman reprezintă un exemplu, primul termen este mai puternic, în sensul că cel privat este adesea definit ca „non public” (privatus qui in magistratu non est[4]). Se poate spune, de asemenea, că cei doi termeni ai dihotomiei se califică reciproc, în sensul că apar mereu împreună: în limbajul juridic, dreptul public sugerează, de exemplu, prin contrast, ideea de contract privat, deci de drept privat. În limbajul comun, interesul public este determinat cu privire la și în contrast cu interesul privat și viceversa. Altfel spus cei doi termeni definesc în totalitate spațiul conceptului(tertium non datur). Spațiul public se extinde numai până începe spațiu private și invers. Dimensiunea domeniilor menționate de oricare dintre termeni poate fi mărită sau redusă, în funcție de situația la care se aplică dihotomia. Cu privire la relația dintre domeniile public și privat, o veche dezbatere, continuată și în zilele noastre, este aceea că, prin creșterea dimensiunii sferei publice se reduce sfera privată și viceversa, o afirmație care este, în general, însoțită și complicată prin contrastarea valorilor de judecată[5].

Simplificând lucrurile, perspectiva clasică asupra dihotomiei dintre public și privat evidențiază în fond diferența dintre ceea ce aparține societății ca un întreg (ca grup integrat) și ceea ce aparține membrilor grupului (fie ca indivizi fie ca grupuri mai mici integrate în societate (familia, persoanele juridice) reflectând și un raport de putere dintre o putere centrală superioară (de nivel național) și puteri inferioare periferice (puterile colectivităților locale) care se bucură, doar în anumite situații, de o autonomie relativă. Astfel, după cum se subliniază în doctrină „De fapt, distincția originală dintre public și privat a fost însoțită de o afirmație a supremației primului termen față de cel de al doilea termen, așa cum este prezentat de unul dintre principiile fundamentale care reglementează fiecare aranjament acoperit de marea divizie: principiul conform căruia ius publicum privatorum pactis mutari non potest (Digesto, 38, 2, 14) sauprivatorum conventio iuri publico non derogat (ibid., 45, 50, 17) (…) criteriul fundamental rămâne cel al diferitelor persoane și situații la care se aplică noțiunea generală de utilitas. Pe lângă singulorum utilitas a definiției deja citate, definiția ciceroniană a „res publico” nu ar trebui să fie uitată: o „ceva ce ține de popor”, unde „popor” înseamnă nu doar o adunare a indivizilor, ci o societate deținută împreună de utilitatis communione (De re publica, 1, 41, 48), precum și de obligații juridice”[6].

Importanța deosebită a acestui binom considerat dihotomic, public/ privat, pentru științele juridice și cele politice se datorează și faptului că el include alte perechi dihotomice din științele sociale cu care se întregește sau chiar se substitue.

Mai întâi putem evidenția că disocierea public/privat, în conceperea întregului edificiu a ordonării relațiilor sociale prin norme de drept, reflectată în primul rând distincția dintre două tipuri de relații sociale: relații de egalitate sau relații de inegalitate.

Statul, în primul rând, beneficiarul sferei publice (puterii publice) este caracterizat prin relații de subordonare dintre guvernanți (titularii puterii de comandă) și cei guvernați (cetățenii sau persoanele juridice) obligați la ascultare, la împlinirea întocmai a deciziilor celor dintâi. Acestea sunt relațiile de inegalitate. (mai mult…)

Anunțuri

Cele mai faimoase asasinate din istorie


Sursa: EuroAvocatura.ro

Asasinatul, spre deosebire de crima, este considerat uciderea unei personalitati politice, religioase sau mondene.

In general, in cazul asasinilor (cei neplatiti), motivul este clar – gelozie, un ideal politic sau religios, razbunarea sau banii. Desigur, exista si cazuri in care niste dezechilibrati mintal vor sa ajunga si ei celebri macar in acest fel. De-a lungul timpului, asasinatul era aproape o forma de guvernamant: de la Cezar, trecand pe la Curtile regale ale Frantei sau Angliei pana la cei 9 premieri niponi ucisi dupa 1860 sau cei 4 presedinti americani. Am alcatuit o lista a celor mai rasunatoare asasinate din istoria omenirii. Ea nu este exhaustiva, insa prezinta unele dintre cele mai meditizate, spectaculoase si importante astfel de crime, care au schimbat istoria lumii. 10. Alexander Litvinenko, fost agent KGB in varsta de 44 de ani, a fost otravit cu poloniu 210 (o substanta radioactiva) si a murit in noiembrie 2006, la un spital din Londra. Litvinenko fusese avertizat ca urma sa fie asasinat de serviciile secrete din Rusia. Inainte de a fi internat, in stare grava, el a avut intalniri la Londra cu doi cetateni rusi. Se stie ca fostului spion i s-a pus otrava intr-o cana cu ceai, gasita in camera sa de hotel. Intr-un mesaj dictat cu trei zile inainte de a muri, Alexander Litvinenko l-a acuzat de-a dreptul pe presedintele rus Vladimir Putin de asasinarea sa. Moscova a negat categoric ca ar fi dorit lichidarea lui Litvinenko sau ca ar avea vreo legatura cu moartea acestuia. 9. John Lennon, liderul Beatles-ilor, a fost asasinat pe 8 decembrie 1980, in fata unui hotel din New York. El a fost impuscat in piept, in spate si in bratul stang. A murit 30 de minute mai tarziu in drum spre spital. In acel decembrie, un fanatic, pe numele sau, Mark David Chapman, a pus mana pe pistol pentru a-si ucide idolul, de la care cu numai cateva ore in urma primise un autograf. Nebunii intra si ei, cum pot, in istorie.

Chapman se afla si astazi in spatele gratiilor. Nu cu mult timp in urma a facut o cerere pentru a fi gratiat. Reactiile opiniei publice au fost extrem de violente. 8. Abraham Lincoln, al 16-lea presedinte al SUA, a fost ucis in aprilie 1865 de John Wilkes Booth, un spion sudist, suparat pe liderul de la Casa Alba pentru ca sprijinea eliberarea negrilor din sclavie. Lincoln a fost impuscat in cap, in loja sa de la teatrul Ford, in timpul unui spectacol. Booth a reusit sa scape, dar a fost prins dupa cateva zile si impuscat mortal. Desi oficial autoritatile americane nu au acceptat asta niciodata, oamenii s-au intrebat mereu daca mana asasinului John Wilkes Booth nu a fost dirijata de adversarii politici ai lui Lincoln. Mai ales ca, la sfarsitul razboiului civil din SUA (1861-1865), situatia lui Lincoln era destul de dificila. El se bucura de increderea maselor largi ale americanilor, care se convinsesera ca, presedintele, desi cu multe ezitari si solutii de compromis, mergea in intampinarea nazuintelor poporului. Dar numarul dusmanilor politici ai lui Lincoln nu numai ca nu se micsora, ci, dimpotriva, crestea. Il urau atat plantatorii sudisti, cat si simpatizantii acestora din statele nordice, partizani ai intelegerii cu statele sclavagiste rebele. In acelasi timp, politica lui Lincoln continua sa provoace nemultumirea radicalilor-aripa stanga a propriului sau partid, partidul republican. 7. Martin Luther King Jr. a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptator pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din SUA. A fost asasinat pe 4 aprilie 1968, in Memphis, Tennessee. A fost impuscat mortal, in balconul sau de la camera de hotel. In 1977, Jimmy Carter ii acorda, postum, Medalia Prezidentiala a Libertatii. Martin Luther King a fost cel mai tanar laureat al premiului Nobel pentru Pace in 1964 pentru lupta impotriva segregatiei rasiale. Ziua Martin Luther King a fost declarata, in 1968, sarbatoare nationala in SUA. Potrivit versiunii oficiale, asasinul lui King a fost James Earl Ray, insa multi nu au crezut varianta asta, ci aceea ca asasinatul a fost rezultatul unui complot in care au fost implicati inalti oficiali din FBI, CIA, Departamentul de Stat, politia din Memphis, dar si indivizi care aveau legaturi cu crima organizata. Un juriu din Tennessee s-a pronuntat in 1999 in favoarea familiei lui Luther King, recunoscand ca asasinarea liderului de culoare a fost intr-adevar rezultatul unei conspiratii. 6. Presedintele american John F. Kennedy a fost impuscat mortal, la Dallas, pe 22 noiembrie 1963, in timp ce se deplasa cu masina prin oras, cand coloana prezidentiala traversa Dealey Plaza. Investigatiile oficiale l-au gasit pe Lee Harvey Oswald vinovat de moartea presedintelui.

Autorii si motivele crimei sunt si astazi controversate. Au existat insa sustinatori ai unei teorii a conspiratiei din care acest Lee Harvey Oswald ar fi doar un actor. Mai ales ca Oswald a fost si el ucis la doua zile dupa moartea presedintelui. Recent a aparut o transcriere a unei convorbiri intre Oswald si ucigasul sau, in care acestia discuta despre uciderea lui Kennedy ca masura de a opri cercetarile in randul mafiei efectuate sub comanda fratelui fostului presedinte, procurorul general Robert Kennedy. De altfel si senatorul Robert F. Kennedy a fost impuscat pe 5 iunie 1968, de un palestinian. Multi se intreaba si astazi cine a comandat asasinatul. 5. Arhiducele Imperiului Austro-Ungar Franz Ferdinand a fost asasinat in timpul unei vizite de lucru la Sarajevo, Bosnia si Herzegovina pe 28 iunie 1914 de impreuna cu sotia sa, Sophie, ducesa de Hohenberg, de extremistul sarb Gavrilo Princip, unul dintre cei sase membri ai unei bande teroriste coordonate de Danilo IliA‡ Mana Neagra. Acest asasinat a denclansat Primul Razboi Mondial, Imperiul Austro-Ungar declarand razboi Serbiei. Cabrinovic a aruncat o bomba inspre masina arhiducelui, explodand langa masina. La putin timp arhiducele Francisc Ferdinand si sotia sa Sophie sunt omorati de catre Princip, in timp ce ei se aflau in drum spre spital pentru a vizita ofiterul ranit de bomba. In momentul in care masina a incetinit la intrarea pe un pod, arhiducele austro-ungar si sotia sa au fost impuscati mortal. 4. Premierul israelian Yitzhak Rabin a fost ucis de extremistul Yigal Amir, la un miting pentru pace desfasurat la Tel Aviv, pe 4 noiembrie 1995. (mai mult…)

Codul Educației intră în vigoare peste două zile


educationNoul Cod al Educației din R. Moldova va intra în vigoare pe 23 noiembrie curent și va substitui vechea Lege a învățământului adoptată în anul 1995, informează Justice Journal cu referință la ziarulnational.md.

Potrivit viceministrului în exercițiu al Educației, Igor Grosu, toate prevederile Codului, cu excepția dispozițiilor cu caracter tranzitoriu, se vor aplica imediat după intrarea documentului în vigoare. „Codul Educației își propune să asigure accesul la educație pentru toți cetățenii, incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, sporirea relevanței învățării pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social-economică, îmbunătățirea activităților de învățământ pentru a corespunde bunelor practici naționale și internaționale”, a spus Igor Grosu.

Printre prevederile Codului care vor fi puse în aplicare în termen scurt se numără înființarea Inspectoratului școlar, numirea directorilor de instituții pe bază de concurs, pe un termen de cinci ani, trecerea liceelor în gestiunea autorităților publice locale de nivelul doi și a UTA Găgăuzia.

O altă prevedere a Codului se referă la instituirea consiliilor de administrație în școli, structuri care vor avea rol de decizie și vor include trei reprezentanți ai părinților și un reprezentant al elevilor. Documentul interzice personalului didactic să presteze servicii cu plată copiilor cu care interacționează direct la clasă.

Sursa: JusticeJournal.md

%d blogeri au apreciat asta: