Drept MD

Acasă » Drept comercial

Arhive categorie: Drept comercial

Excluderea de la licitaţii din pricina insolvenţei. Probleme din practică și soluții


A. Preambul
Dincolo de definiția tehnică a insolvenței, pentru un terț neprofesionist afirmația „firma mea a intrat în insolvenţă” are cel mai adesea doar două înţelesuri, ambele cu numitor comun negativ: a) trebuie să mă feresc să fac afaceri cu tine; b) scopul tău e să nu-ţi mai plăteşti datoriile.

Deschiderea procedurii echivalează cu dispariţia încrederii. Iar fără încredere, debitorul e ca un alpinist fără cârlige, aflat în cădere liberă spre prăpastia numită faliment.

Nu putem condamna această percepţie, întrucât ea e produsul experienţelor generale privind insolvenţa. Invariabil se ajunge la întrebarea: „păi care e proporţia de reorganizări de succes din totalul dosarelor?” Ca şi cum răspunsul nu ar fi suficient de umilitor, chestiunea e urmată de o alta: „în ce procent au fost achitate datoriile din tabelul definitiv prin planul declarat reuşit?” Dezolant e că aceste întrebări nu sunt retorice, cel mai adesea neprofesionistul fiind cinstit interesat.

Dar una e legea şi altele sunt cauzele pentru care reorganizările de succes nu au acces în portofoliul practicienilor în insolvenţă, ci mai degrabă într-un muzeu la secţiunea exponate rare. Legislaţia insolvenţei e croită spre ajutarea debitorului în redresare, în timp ce cauzele numărului imens de falimente sunt legate mai degrabă de starea deja precară a debitoarei la momentul la care e cerută deschiderea procedurii.

Pe de altă parte, pentru un terț profesionist, afirmația „firma mea a intrat în insolvență” poate conduce şi la concluzii diametral opuse: a) ţi-ai cerut insolvenţa ca să-ţi salvezi afacerea; b) scopul tău e să-ţi plăteşti datoriile, altfel ţi-ai fi cerut direct falimentul.

Deschizând cutia cu vopsea a insolvenţei, debitorul este zugrăvit cu paradoxuri: e adevărat că am probleme financiare, dar purtaţi-vă ca şi cum nu le-aş avea; am deplina conducere a activităţii, dar fără avizarea practicianului activităţile sunt nule; legea vă încurajează să mă creditaţi, dar nu vă spune clar cum vă este restituit creditul.

Vopseaua este permanentă însă legea atrage atenţia că debitorul nu poate fi discriminat din pricina stării de insolvenţă. Până la proba contrară şi eventuală ridicare a dreptului de administrare, acesta e de bună-credinţă, intrând în procedură din cauze neimputabile. Dârz sau firav, după caz, debitorul face primii paşi, spre continuarea activităţilor curente. Cu această ocazie, participă şi la licitaţii.

În acest moment, debitorul entuziast află cu stupoare că legea nu era una, ci un întreg amalgam. Şi că legiuitorul nu e unul, ci o gloată, care la început a fost aşezată cuminte în aceeaşi vază, întru bună-înţelegere, dar care pe urmă s-a spart şi a început să-şi crească flori egoiste, acum într-o eternă înghionteală spre supremaţie.

Acesta este şi cazul licitaţiilor publice. Legea insolvenţei îi face vânt debitorului cu o bătaie pe umăr, asigurându-l că nu este nicio problemă. În acelaşi timp, la spate îşi ţine degetele încrucişate: nu sunt în ograda ei prevederile care-i vor pune piedică debitorului, ci în alte legi.

Aşadar care este socoteala de acasă şi supriza din târg?

B. Principiile

Regula expres stabilită de legea națională de insolvență este că debitorul aflat în observație sau reorganizare are aceleași drepturi ca o societate care nu se găsește în insolvență. Prin urmare, nimeni nu-i poate imputa starea de insolvență ca motiv pentru îngrădirea unor drepturi, de care ar beneficia în situația în care nu ar fi deschisă procedura.

Astfel, art. 154² din Legea nr. 85/2006 și art. 341 din Legea nr. 85/2014 arată că „orice decăderi, limitări, interdicţii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvenţă vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispoziţiile contrare se abrogă”.

Mai mult decât atât, Legea nr. 85/2014 arată expres la art. 77 că „debitorul aflat în procedura insolvenţei nu poate fi împiedicat să participe la licitaţii publice pentru motivul deschiderii procedurii”.

C. Beţele din roatele principiilor (mai mult…)

Consideraţiuni privind natura juridică a contractului de achiziţie publică


 

A. Codreanu

 „Law and Life”, 2016, No. 4, page 35

* * *

SUMMARY

The legal nature of the public procurement agreement determines the correct rules of ITS ‘conclusion, realization and producing the Corresponding effects. The Importance of this study resides in the Fact That it shouldnt Be a clear distinction Between the administrative and the Civil Contracts. Thus, the Un Certain Contracts of public administration have special Characteristics, The which is required by the public interest, underlying the Conclusion and execution of Their foundation has Considered and public Contracts.

Keywords: public procurement contracts, legal nature, administrative contractual agreement

* * *

SUMMARY

The legal nature of the public procurement contract determines the correct rules of termination of its production output and corresponding effects. The importance of that study comes from the fact that there must be a clear distinction between administrative and civil contracts with priority. Thus, public administration contracts have special characteristics required by the public interest underlying the conclusion and execution of their foundation and are considered public contracts.

Keywords: public contract, legal, administrative contract, civil contract

Introduction. A public contract is, according to Moldovan legislation on public procurement, contract for pecuniary interest in writing between one or more economic operators and one or more contracting authorities, which covers procurement of goods, execution works or services [1, article 1]. Theory on the legal nature of the public procurement contract shows two positions, one administrative contract and the contract is one of private law.

News of studying the given theme that emerges from the legal nature of a contract terminating its correct rules, output and producing corresponding effects. The importance of studying this subject stems from the fact that there must be a clear distinction between administrative and civil contracts with priority.

The study aimed to identify those features that classifies public procurement contract in the category of administrative contracts, through the description of its legal nature.

Results and discussion. Analyzing more opinions doctrinal note that most argue that, in terms of legal nature, public procurement contract is an administrative contract, and not a private law contract. For example, V.Vedinaş [3, p.118] records that the administrative contract is the „agreement will, of a public authority, pending legal position of superiority, on the one hand and other subjects of public law, on the other hand (individuals, legal persons or other state bodies subordinate to the other party), which aims to satisfy a general interest by providing a public service, to conduct a public works or enhancement of a public good subject to a public power „. French author of the theory of administrative contracts, G.Jèze, offered the following definition [3, p.117]: „Management contracts for the operation of a public service and subject, in terms of particular rules, other rules than those governing relations between individuals „.

Thus, analyzing the peculiarities of contracts governed by private law, while those governed by public law, we can highlight some important issues, namely the characteristic features of the public procurement contract: (mai mult…)

%d blogeri au apreciat asta: