Drept MD

Acasă » Universul Juridic.ro

Arhive categorie: Universul Juridic.ro

Principiile scriptice ale procedurii insolvenței


Principiile “pe care se bazeaza” Legea insolventei nr. 85/2014 sunt expuse limitativ la art. 4. Acest text legal consacra drept principii ale procedurii insolventei unele declaratii de intentie fara corespondent in realitatea normativa sau practica, unele sloganuri si unele reguli aplicabile unui tip foarte sofisticat de afaceri, rarisim in practica. Acest lucru este derutant pentru interpret, dar, in plus, face dintr-un text legal, destinat consolidarii caracteristicilor principiale ale insolventei, un text scriptural, artificial si dogmatic, care exclude adevaratele reguli de baza, lasand larg deschisa fereastra oportunitatii abandonarii sau ignorarii lor. Pe de alta parte, cele 13 asa-zise principii “pe care se bazeaza” legea insolventei sunt ilogic ierarhizate sau ordonate numeric, unele dintre ele se repeta (“principiul” 1 are un continut care, cel putin partial, se suprapune cu “principiul” 11, din moment ce ambele “principii” vorbesc de valorificarea activelor), altele se refera numai la o anumita modalitate a procedurii (principiul 2, care vorbeste de “acordarea unei sanse”, nu are nicio aplicabilitate in procedurile simplificate de faliment, unde nu exista nici proceduri de preventie, nici posibilitatea de reorganizare, ci numai inexorabilul faliment) sau numai unui anumit tip de entitati debitoare (principiul 12 se refera la grupul de societati, in conditiile in care marea majoritate a debitorilor supusi procedurii insolventei sunt entitati individuale, neafiliate unor grupuri) ori numai unui anumit tip de activitati, foarte rar antrenate in procedurile de insolventa (principiul 7 se refera la riscul sistemic generat de unele operatiuni cu instrumente financiare derivate si cu garantii financiare).

În cele ce urmeaza (pct. 1-13), vom analiza cateva aspecte reliefate de cele 13 “principii” setate de art. 4 din Legea insolventei.

Maximizarea gradului de valorificare a activelor si de recuperare a creantelor

În legatura cu acest principiu se pune, in primul rand, problema de a identifica intelesul exact al notiunii de “valorificare a activelor”. Intrucat nu se face referire la lichidarea sau vanzarea activelor, inseamna ca notiunea de “valorificare” este mai larga, incluzand, pe langa vanzare si lichidare, inchirierea, darea in folosinta pe termen limitat (inclusiv cu titlu gratuit) sau in uzufruct etc. O inchiriere sau o dare in folosinta, chiar cu titlu gratuit, poate fi utila debitorului si creditorilor, intrucat activele pot necesita costuri mari de conservare si administrare, costuri care pot fi transferate la locator sau utilizator, cu consecinta reducerii poverii creditorilor care, altfel, ar trebui sa suporte toate aceste costuri de conservare si administrare. Cu toate acestea, valorificarea activelor debitorului se face, de regula, prin lichidare sau vanzare, iar aceste modalitati de valorificare sunt proprii procedurii falimentului, fiind rare in faza de observatie sau chiar in procedura reorganizarii. Iar valorificarea activelor prin inchiriere sau dare in folosinta are, prin natura sa, un caracter exceptional, fiind determinata de necesitati urgente si de situatii extraordinare in care creditorii si managerii procedurii ajung la concluzia ca este preferabila antrenarii sau continuarii unor costuri prea mari de conservare. Asadar, nu e clar motivul pentru care lista de principii incepe, totusi, cu valorificarea activelor, activitate marginala in faza de observatie sau in procedura de reorganizare, dar proprie fazei falimentului. (mai mult…)

Minime critici ale noului proiect al Legii nr. 131/2015 privind achiziţiile publice


De ceva vreme, racordarea cadrului legislativ la cerinţele şi normele Uniunii Europene, devine o cerinţă din ce în ce mai frecvent întâlnită, fiind astfel, în lista priorităţilor pentru autoritatea legislativă a Republicii Moldova.

Noul proiect al Legii nr. 131/2015, conform autorului, a fost elaborat în vederea armonizării cadrului normativ național la acquis-ul comunitar, în conformitate cu angajamentele pe care și le-a asumat Republica Moldova față de Uniunea Europeană odată cu ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, prin Legea nr. 112 din 02 iulie 2014.

În acest sens, este necesar de specificat că potrivit art.273, alin. (l) al Acordului menționat, Republica Moldova s-a angajat să asigure că legislația sa actuală și viitoare în domeniul achizițiilor publice va deveni în mod progresiv compatibilă cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice.

Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice a fost elaborată în scopul transpunerii Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, parțial a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, precum și a Directivei 89/665/CCE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări.

Totodată, asigurarea armonizării legislației din domeniul achizițiilor publice cu elementele de bază ale Directivei 2014/24/UE reprezintă una din acțiunile trasate în Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziții publice pentru anii 2016-2018, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1332 din 14 decembrie 2016.

Astfel, reieșind din angajamentele asumate de Republica Moldova pe plan extern și din obiectivele trasate la nivel național, proiectul de lege nominalizat stabilește la nivel național, cadrul legislativ care transpune prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE.

Totodată, nu puteau fi trecute cu vederea nici omisiunile autorului, sau eventualele lacune care s-au strecurat în proiectul actului normativ, acestea din urmă venind în contradicţie şi cu principiul concordanţei între actele normative.

Astfel, potrivit viitorului art. 18 alin. (2) indice prim, prin derogare de la alin.(2) lit.a), autoritatea contractantă are dreptul să nu excludă ofertantul/candidatul din procedura de atribuire a contractului de achiziții publice, dacă a stabilit că acesta este capabil să execute contractul, ținînd cont de prevederile Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012.

În temeiul celor expuse supra, se constată că legiuitorul a conferit drepturi grupului de lucru care, în dependenţă de voinţa sa, stabileşte insolvenţa sau solvenţa operatorului economic implicat în cadrul procedurii de achiziţii publice (de obicei, operatorii economici sunt SRL-uri). Considerăm că acest drept reprezintă o ingerinţă în privinţa drepturilor exclusive ale instanţei de judecată, ori, potrivit Legii insovabilităţii, doar instanţa judecătorească constată, prin act juridic (hotărâre) insolvabilitatea sau solvabilitatea persoanei juridice sau fizice (activitatea de întreprinzător şi întreprinzătorul are calitatea de persoană fizică, conform legislaţiei RM).

Considerăm subrogarea grupului de lucru în drepturile instanţei de judecată o abatere destul de gravă, mai ales că procedura insolvenţei este una complexă, ce are ca obiect recuperarea colectivă a creanţelor pecuniare scadente, fiecare act juridic fiind întocmit cu aprobarea administratorului insolvabilităţii şi confirmat de către instanţă.

Ori, în speţă, grupul de lucru se bazează doar pe relaţia de bună-credinţă a părţilor, în toate cazurile. Faptul că operatorul economic are o anumită stare (solvent/insolvent) prea tare nu interesează la acest capitol, acesta din urmă neavând nici dreptul de a se pronunţa asupra stării financiare a ofertantului, ori, Legea nr. 131/2015, stabileşte clar cazurile de respingere a ofertei. Faptul că operatorul economic nu întruneşte anumite cerinţe la capitolul stare financiară, nu prezumă neapărat şi starea lui de insolvabilitate în faţa grupului.

Într-o altă ordine de idei, s-ar putea ca operatorul economic să-şi ascundă insolvenţa lui, de aceea considerăm oportun a preciza că, de fiecare dată când autorităţii contractante îi apar dubii cu privire la solvenţă/insolvenţa operatorului economic, să ceară anumite clarificări sau să remită demersuri aferente Uniunii Administratorilor ori instanţei de insolvabilitate ori Agenţiei Servicii Publice, cu privire la intentarea/neintetarea procedurii de insolvabilitate în privinţa ofertanţilor, fapt care, apropo, nu este interzis de legea în vigoare.

Din aceste considerente, considerăm oportun ca autorul textului de lege să facă anumite precizări în speţă, pentru a evita divergenţele şi dublele interpretări ale actului normativ.

_____________________

Autor: Ilie Nicu

Recurs la decizia de intentare a procedurii de insolvabilitate vor putea depune și creditorii. Ce modificări propun autoritățile


Sursa: Bilzlaw.md

Hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate va putea fi atacată cu recurs atât de către debitor, cât și de către creditorii care s-au opus intentării procesului de insolvabilitate. În prezent, acest drept îl are doar debitorul. Proiectul de modificare a Legii insolvabilității a fost propus pentru consultări publice.

O altă modificare propusă vine să concretizeze procedurile de publicare a hotărârilor instanțelor de judecată. Astfel, dispozitivul hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate va trebui să conțină următoarele date:

denumirea/numele şi prenumele, sediul/adresa, codul fiscal, domeniul de activitate al debitorului;
numele, prenumele, adresa administratorului insolvabilităţii;
locul, data şi ora şedinţei de validare a mărimii creanţelor (şedinţa de validare) şi, după caz, locul, data şi ora adunării creditorilor de audiere a raportului administratorului insolvabilităţii (adunarea de raportare);
ora exactă a intentării procesului de insolvabilitate;
termenul-limită de înregistrare a cererii de admitere a creanţelor, pentru întocmirea tabelului definitiv, care va fi de până la 45 de zile calendaristice de la data intentării procedurii, precum şi un apel special adresat creditorilor garantaţi de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora deţin un drept de preferinţă;
termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi de comunicare a tabelului lor definitiv, care nu va depăşi 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de înregistrare a cererii;
data şedinţei de validare a creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de verificare a creanţelor.
Deciziile magistraților se remite către administrator pentru publicare în termen de două zile lucrătoare din data adoptării.

De asemenea, se propune completarea legii cu specificarea că persoana care a solicitat, fără existența unui temei, intentarea procesului de insolvabilitate, la solicitarea debitorului va putea fi obligată să plătească despăgubiri. În redacția actuală, norma legală nu stabilește expres la solicitarea cui persoana poate fi obligată la plata despăgubirilor.

Proiectul mai prevede că notificările și înștiințările participanţilor la procesul de insolvabilitate nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Acestea se vor plasa în Registrul cauzelor de insolvabilitate, atunci când acesta va deveni funcțional. Prevederea se referă și la publicarea hotărârilor și încheierea instanțelor. Totodată, în cadrul procesului de insolvabilitate, instanța va putea interzice membrilor organelor de conducere ale debitorului să părăsească țara fară permisiunea sa expresă. Interdicția se va aplica la solicitarea administratorului provizoriu, în cazurile în care coducerea debitorului nu va prezenta informațiile solicitate.

%d blogeri au apreciat asta: