Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept bancar » REGLEMENTAREA JURIDICĂ A OPERAŢIUNILOR DE DECONTĂRI

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A OPERAŢIUNILOR DE DECONTĂRI


1.    Noţiunea şi caracteristica generală a decontărilor în practica internaţională;
2.    Decontările prin ordin de plată sau dispoziţie de plată;
3.    Cecul, varietăţile cecului;
4.    Cambia;
5.    Acreditivul documentar;
6.    Incasoul documentar.

1.    Noţiunea şi caracteristica generală a decontărilor în practica internaţională


    Operaţiunile de decontări – plăţile dintr-un cont bancar într-un alt cont bancar.
În practica comercială, decontările se desfăşoară în cele mai multe cazuri prin virament sau decontări fără numerar. Este orice plată prin intermediul documentelor fără utilizarea monedei în forma sa concretă.
La efectuarea decontărilor fără numerar, o importanţă majoră o are mecanismul decontărilor interbancare, care este diversificat, şi anume – clearing-ul interbancar, care constă în stingerea drepturilor şi obligaţiilor reciproce a băncilor comerciale, prin intermediul centrului de decontări existent, de regulă, pe lîngă banca centrală a statului. Un asemenea mecanism se aplică şi în Republica Moldova.
În cadrul decontărilor internaţionale, asemenea centre nu există, iar decontările interbancare se efectuează prin intermediul conturilor de corespondent. Este contul unei bănci din străinătate, unde de regulă, îşi păstrează mijloacele valutare. Relaţiile de corespondenţă sunt stabilite prin acorduri de corespondenţă, numite şi de parteneriat.
Mecanismele de decontare interbancare s-au dezvoltat odată cu tehnologiile.
1.    Transferul letric (prin scrisoare). Era o informaţie care se transmitea fizic de la o bancă la altă bancă.
2.    Transferul telegrafic, utilizat prin telex, fax. În sistemul bancar, mai este cunoscut sub denumirea de TT.
3.    Sistemul SWIFT – o tehnică computerizată (societatea pentru comunicaţii interbancare, mondiale). Constituită în 1973 dar funcţionează din 1977. Transferul poate fi unul;
    normal,
    urgent,
    foarte urgent.

2.    Decontările prin ordin de plată sau dispoziţie de plată


Ordinul de plată (dispoziţia de plată)
Este dispoziţia plătitorului către banca care-l deserveşte, să transfere beneficiarului o anumită sumă, pe contul acestuia. Plătitorul este denumit ordinator. El iniţiază operaţiunea, plăteşte, stabileşte condiţiile plăţii, constituie depozitul bancar şi chiar poate revoca dispoziţia de plată în orice moment, pînă la executarea plăţii.
Beneficiarul este destinatarul plăţii, care trebuie să se conformeze condiţiilor prevăzute de dispoziţia de plată. Fiind posibilă revocarea, el are certitudinea plăţii doar în momentul efectiv al plăţii. Banca intervine doar ca prestator de servicii.
Există banca ordonatoare, prin care plătitorul dă dispoziţia efectuării plăţii prin ordin de plată şi la care l-a constituit depozitul bancar şi banca plătitoare, cea care achită beneficiarului plata, şi care, fie solicită anticipat sau ulterior, de la banca ordonatoare, suma ce a plătit-o sau urmează să o plătească.
Derularea operaţiunii de dispoziţie de plată, presupune existenţa unui document, unui formular, de regulă tipizat, numit dispoziţie de plată, pus la dispoziţia clientului de căre bănci, care trebuie să cuprindă:
–    Numele şi adresa ordonatorului plăţii;
–    Numele şi adresa beneficiarului plăţii;
–    Data emiterii;
–    Ordinul de plată (formularea de a ordona: „Plătiţi”);
–    Suma, în cifre şi litere, cu indicarea valutei în care se va face plata;
–    Motivul plăţii;
–    Modul de decontare/plată.
În cazul în care părţile co-contractante, au domiciliul în ţări diferite, decontările respective sunt guvernate de un act de drept uniform, şi anume: Legea model cu privire la transferurile internaţionale de credit, elaborată de Comisia Naţiunilor Unite pentru dreptul comerţului internaţional, datînd din 22 mai 1992.

3.    Cecul, varietăţile cecului


Cecul – este un instrument de plată şi nu un instrument de credit. Este un titlu de valoare, supus unor reguli de formă, prin care o parte, numită trăgător, dă un ordin necondiţionat băncii sale, numită bancă trasă, să elibereze o anumită sumă persoanei indicate în cec, sau deţinătorului cecului, numit beneficiar.
În 1931, s-a adoptat Convenţia de la Geneva privind legea uniformă a cecului. Conform acestei convenţii, elementele obligatorii ale cecului sunt:
a)    Denumirea de cec, înscrisă pe document, în limba în care este redactat întregul document;
b)    Ordinul simplu şi necondiţionat de a plăti o anumită sumă (raportul juridic de cec este un raport independent de raportul juridic ce a servit temei pentru eliberarea cecului);
c)    Denumirea băncii trase;
d)    Adresa locului plăţii;
e)    Locul şi data emiterii cecului;
f)    Semnătura trăgătorului.
Există următoarele concepţii doctrinare, referitoare la cec. Potrivit doctrinei franceze, la baza cecului stă cesiunea de creanţă, adică trgătorul cecului, cedează beneficarului, dreptul de a primi o sumă de bani de la banca trasă.
Conform doctrinei germane, la baza cecului stă raportul juridic de mandat, unde mandant este trăgătorul, iar banca trasă – mandatar. Viziunea engleză opinează faptul că cecul este privit ca o cambie plătibilă la vedere.
Convenţia stabileşte anumite termene limită, în care cecul poate fi prezentat către plată pentru achitare. Un prim termen este de 8 zile, dacă cecul este emis şi plătit în aceeaşi ţară.
A II-a categorie de termene este de 20 zile dacă este emis într-o ţară şi plata se face într-o altă ţară, dar pe acelaşi continent. 70 zile se stabileşte în cazul dacă emiterea şi plata sunt pe continente diferite.
Termenul începe să curgă de la data menţionată în cec, ca dată de emitere. În general, cecul poate fi plătit şi peste termen, cu acordul trăgătorului. În cazul expirării termenelor indicate, beneficiarul poate pierde dreptul de regres şi trăgătorul poate da ordin băncii trase să nu plătească cecul. Cecul este un titlu de valoare negociabil, poate participa la circuitul comercial.
După modul de transmitere a cecului, avem girarea cecului, adică transmiterea de la un benefiar la altul.
a)    În dependenţă de transmiterea cecului de la un beneficiar la altul, deosebim:
    Cecuri la purtător – în cec, trăgătorul nu indică numele beneficiarului. Transmiterea sau girul drepturilor asupra cecului se face prin transmiterea cecului de la un beneficiar la altul, şi apoi băncii pentru a fi platit.
    Cecurile la ordin – în el trăgătorul instituie formula: plătiţi la ordinul…numele, prenumele, beneficiarul. Girul unui asemenea cec se face prin întocmirea unui nou ordin în folosul altui beneficiar.
La rîndul său, girul poate fi de 2 feluri:
    girul în alb, cînd numele beneficiarului şi data întocmirii girului nu se indică, figurînd doar semnătura girantului.
    girul complet, în care se indică numele noului beneficiar şi data întocmirii girului.
    Cecuri nominative, în ele se indică expres numele beneficiarului. De regulă nu sunt destinate girului, dar pentru a fi girate sau andosate, se întocmeşte o declaraţie de cesiune autentificată notarial. Plata unui cec poate fi garantată prin aval pentru întreaga sumă sau doar pentru o parte.
Avalul e garanţia dată de un terţ sau chiar de unul din semnatarii cecului, dar niciodată din banca trasă.
b)    Dupa modul de încasare, avem:
    Cecuri nebarate, care pot fi plătite în numerar sau în cont fără nici o restricţie, la dorinţa beneficiarului. Acestea se mai numesc cecuri albe, deschise.
    Cecuri barate, care au un semn de demarcaţie specific pe faţa titlului, ce constau în 2 linii paralele ce se inserează de trăgător sau de tras. Acestea sunt utilizate pentru plata dintr-un cont bancar în altul.
    Cecul circular, este un titlu la ordin, emis de o bancă sau alta instituţie creditară, pentru sumele pe care le au la dispoziţie de la emitentul cecului, la data semnării acestuia. Acesta este plătibil la oricare din locurile arătate de emitent. Temenul de plată a cecului dat nu este mai mare de 30 de zile. Girul cecului circular în favoarea emitentului stinge cecul circular.
    Cecul de călătorie sau de voiaj, care are o valoare fixă imprimată pe el odată cu tipărirea lui. Se emit de bănci şi se vînd clienţilor săi pentru înlocuirea banilor lichizi şi efectuarea cheltuielilor de călătorie, dar şi pentru protejarea clienţilor pentru eventualele sustrageri în timpul calatoriei. La data emiterii cecului de calatorie, beneficiarul semnează pe fiecare exemplar în faţa emitentului, iar la data prezentării către plată, semnează încă odată în faţa trasului. Prin compararea celor 2 semnăaturi se stabileşte identitatea beneficiarului. Acest tip de cec poate fi acceptat către plată si de alţi corespondenţi ai băncii, cum sunt hoteluri, restaurante, magazine, etc. Aceşti corespondenţi vor prezenta ulterior cecurile băncii emitente pentru creditarea contului cu sumele corespunzătoare.
    Cecul poştal, este un serviciu bancar dar prestat de poştă. Utilitatea acestuia apare în localităţile în care bancile nu sînt interesate să-şi deschidă sucursale, filiale.

4.    Cambia


Este un titlu de credit, care reprezintă o creanţă scrisă, este un titlu de valoare, care conţine o obligaţie necondiţionată prin care trasul se obligă să plătească la scadenţă o anumită sumă de bani – beneficiarului.
În 1930, Convenţia de la Geneva a adoptat Legea Unitară a Cambiei. În raportul juridic de cambie participă:
a)    Trăgătorul, care este şi creditor;
b)    Trasul sau debitorul;
c)    Beneficiarul, care poate fi şi trăgătorul sau o terţă pesoană.
Creanţa trăgătorului către tras reprezintă proviziunea, adică acoperirea cambiei.
Cambia este un titlu de credit, avînd mai multe utilităţi:
1.    Credit comercial – utilizat de regulă, de producător în raporturile cu comercianţii engro-sişti, care cumpără produsele sale. În momentul vînzării, pentru a-i acorda cumpărătorului un credit de cîteva luni, producătorul emite o cambie, al cărei tras este cumpărătorul, plata urmînd să fie efectuată de către acceptantul cambiei la termenul menţionat.
2.    Creditul bancar – acest credit comercial poate fi valorificat de către producător înainte de scadenţă, prin scontarea cambiei la o bancă. În acest mod, cambia devine proprietatea băncii. Banca o poate accepta ca o garanţie pentru acordarea unui credit bancar, pentru rambursarea unui credit acordat altei persoane, decît beneficiarul cambiei.
Cambia este un instrument de plată. Poate fi folosit în locul banilor, pentru stingerea unor obligaţii. Ea poate fi uşor transmisă prin gir de la un beneficiar la altul, pînă la termenul de scontare.
Cambia este un instrument de schimb monetar, menit să evite deplasarea banilor.
Deosebim 2 categorii de cambii. Legea cambiei din R. M., scoate în evidenţă aceste 2 forme:
a)    Cambia simplă (biletul la ordin). Este un titlu de credit, emis de debitor, prin care trăgătorul se obligă să plătească o sumă anumită, la scadenţă, prezentatorului cambiei sau persoanelor arătate în cambie, ori aceluia pe care ea îl va arăta după o perioadă stabilită. Un gen de cambie simplă este cambia de trezorerie, emisă de către Guvern, în persoana Ministerului Finanţelor, cu scopul de acumulare pe un termen scurt a mijloacelor băneşti temporar libere. Banca, la rîndul său, poate emite o cambie bancară, cu scop de acumulare a mijloacelor băneşti temporar libere.
b)    Trată. Este un titlu de credit întocmit de creditor, care cuprinde ordinul necondiţionat dat de trăgător trasului, de a plăti o sumă anumită prezentatorului cambiei sau persoanei arătate în cambie sau aceluia pe carel va arăta după o anumită perioadă de timp sau la cerere.
Elementele obligatorii ale cambiei (tratei)
1.    Denumirea de „cambie” trecută în textul titlului, în limba în care este întocmit;
2.    Ordinul simplu şi necondiţionat de a plăti o sumă determinată;
3.    Denumirea sau numele, sediul sau domiciliul, datele bancare ale persoanei care urmează să facă plata (a trasului);
4.    Scadenţa, adică termenul de plată, care este determinat sau determinabil;
5.    Locul plăţii;
6.    Numele celui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută, indicînd numele/denumirea, sediul/domiciliul, datele bancare;
7.    Data emiterii cambiei;
8.    Semnătura emitentului, iar pentru persoanele juridice, semnătura şefului şi contabilului – şef, autentificate cu ştampila unităţii, iar semnătura persoanei fizice – autentificată notarial.
Pentru ca trasul să devină persoană obligată în baza cambiei, ea trebuie să fie acceptată de tras. Din acel moment, el se transformă în debitor cambiat. Acceptarea se poate face numai pînă la scadenţă. Cambia poate fi garantată prin aval, pentru întreaga sumă, sau pentru o parte numai. Avalul poate fi dat de un terţ sau de unul din semnatari, şi chiar de trasul care nu a acceptat cambia.
În practică, avalul este dat de bănci, în special de banca debitorului, adică a trasului care a acceptat cambia.
Cambia poate fi transmisă de la un beneficiar la altul, prin gir sau andosare, care poate fi:
a)    Tradiţiune;
b)    Succesiune.
Girul reprezintă operaţiunea prin care cambia circulă de la un beneficiar la altul. Conform legii cambiei a R. M., orice cambie poate fi transmisă prin gir. Persoanele obligate prin cambie sunt:
a)    Trasul;
b)    Avalul;
c)    Giranţii.
Toţi ei poartă răspundere deplină şi solidară faţă de ultimul beneficiar. Dacă unul din giranţi sau avalul, execută la scadenţă plata faţă de beneficiar, la el trec toate drepturile care rezultă din cambie. Dacă beneficiarul doreşte să primească suma cambiei pînă la scadenţă, el poate vinde cambia băncii sale. Banca va achita suma cambială şi va reţine un comision, numită dobîndă de scont.

5.    Acreditivul documentar


Este un angajament prin care o bancă, numită bancă emitentă, se obligă din însărcinarea şi conform instrucţiunilor clientului, numit ordonator, să execute o plată sau să autorizeze o altă bancă, numită bancă notificatoare (avizatoare) să efectueze o asemenea plată, în folosul beneficiarului, contra prezentări documentelor ce corespund condiţiilor AD.
Este o modalitate de plată, folosită în derularea plăţilor între comercianţi aflaţi în state diferite, acordă securitate plăţii, banca asumîndu-şi o responsabilitate mare.
Subiecţii operaţiunilor prin AD sunt:
a)    Ordonatorul (plătitorul);
b)    Banca emitentă a ordonatorului;
c)    Banca notificatoare (avizatoare) a beneficiarului, de regulă;
d)    Beneficiarul banilor.
În 1993, Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, a stabilit regulile şi uzanţele uniforme privind AD.
Mecanismul decontărilor cu ajutorul AD
1.    Încheierea unui contract comericial internaţional, care stabileşte ca modalitate de plată AD;
2.    Ordonatorul AD dă ordini băncii sale să deschidă un AD în folosul beneficiarului;
3.    Banca emitentă a ordonatorului, transferă banii de pe contul clientului său la banca notificatoare, unde suma este depusă într-un cont de bilanţ special;
4.    Banca notificatoare înştiinţează beneficiarul despre deschiderea AD;
5.    Beneficiarul plăţii execută obligaţiile contractuale, expediază marfa, prestează serviciul şi perfectează documentele în conformitate cu condiţiile AD, pentru a putea ridica contra-valoarea mărfii sau a serviciului;;
6.    Beneficiarul prezintă documentele de executare băncii notificatoare pentru control;
7.    Numai după ce documentele prezentate sunt verificate şi corespund întocmai condiţiilor AD, transferă banii pe contul beneficiarului;
8.    Banca notificatoare remite documentele de executare băncii emitente, pentru a le prezenta clientului său şi care va putea recepţiona marfa numai contra acestor documente.
AD este supus la 2 principii de bază:
a)    Principiul autonomiei AD – AD este o tranzacţie individuală faţă de contractul comercial, care a servit doar bază pentru emiterea AD.
b)    Principiul strictei executări – banca nu va primi spre executare plăţile de la beneficiarul documentar, care sunt aproximativ conforme condiţiilor AD.
Clasificarea A.D.
1.    În dependenţă de caracterul obligaţiei băncii emitente:
    AD revocabile, care pot fi anulate în mod unilateral de ordonator;
    AD irevocabile, atunci cînd banca emitentă garantează că AD nu va fi retras în mod unilateral de ordonator. Asemenea AD poate fi anulat doar prin acordul comun al ordonatorului şi beneficiarului. Caracterul irevocabil se indică în contract.
2.    În dependenţă de caracterul obligaţiilor băncii notificatoare:
    AD confirmate, cînd banca notificatoare se obligă ea însăşi să verifice documentele despre executare de către beneficiar şi să efectueze plata;
    AD neconfirmate, cînd banca notificatoare nu-şi asumă o asemenea obligaţie, documentele despre executare fiind transmise pentru control, băncii emitente;
    AD specializate, acestea rezultă din anumite reglementări legale:
    AD stand-by, scrisoare de credit, utilizată în special în SUA, unde legislaţia interzice băncilor să prezinte garanţii şi serviciul stand-by este o formă ascunsă a garanţiilor bancare.
    AD cu clauză roşie (clauză verde). Acest AD permite băncii notificatoare să elibereze un avans benficiarului, pînă la prezentarea documentelor de executare. De regulă, se utilizează în cazul intermedierii sau cînd beneficiarul este un producător care nu dispune de mijloace necesare pentru producerea mărfurilor sau anumitor componente ale ei, pentru a putea să le livreze la termen.
Cererea de deschidere a AD trebuie să conţină în mod obligatoriu, următoarele date:
a)    Tipul AD;
b)    Datele despre ordonator;
c)    Date despre banca emitentă;
d)    Data deschiderii AD;
e)    Locul unde vor fi prezentate documentele pentru control;
f)    Modalitatea de consumare a AD;
g)    Modalitatea de notificare a transferului AD;
h)    Valoarea AD;
i)    Condiţiile plăţii;
j)    Indicaţii cu privire la admisibilitatea livrărilor parţiale a obiectului contractului comercial;
k)    Termenul de expediere a mărfurilor, produselor, serviciilor şi descrierea acestora;
l)    Condiţiile livrării;
m)    Indicarea clară a documentelor şi a termenelor de prezentare a lor;
n)    Semnătura ordonatorului.

6.    Incasoul documentar


Este o modalitate de plată, prin care banca vînzătorului, a exportatorului, este însărcinată să încaseze o sumă anumită de bani de la cumpărător, contra prezentării unor documente. În 1995, s-au stabilit regulile şi uzanţele uniforme pentru INCASO, de către Camera Internaţională de Comerţ de la Paris.
Mecanismul decontărilor prin INCASO documentar (ID):
1.    Încheierea unui contract comercial care stabileşte ca modalitate de plată ID;
2.    Executarea obligaţiilor contractuale;
3.    Vînzătorul remite băncii sale documentele despre executare stipulate în contract, împreună cu dispoziţia de a încasa o anumită sumă de bani de la banca cumpărătorului;
4.    Banca vînzătorului remite documentele băncii cumpărătorului, care le verifică, şi, după ce le transmite cumpărătorului, debitează contul cumpărătorului cu suma indicată.
5.    Cumpărătorul, avînd documentele despre executare, poate primi marfa de la transportator;
6.    Banca cumpărătorului transferă suma băncii vînzătorului, care creditează contul vînzătorului.
Deosebirea dintre AD şi ID
a)    Iniţiativa deschiderii ID revine vînzătorului, exportatorului, iar în cazul AD, de la plătitor, de la importator.
b)    În cazul AD, banca acţionează în calitate de garant al clientului său, iar în cazul ID, ca un simplu prestator de servicii.
c)    În cazul AD, beneficiarul plăţii are garanţia solvabilităţii partenerului său, iar în cazul ID, beneficiarul plăţii nu dispune de o asemenea garanţie, de aceea ID se utilizează doar atunci cînd posibilităţile şi dorinţa de a plăti a cumpărătorului, nu se pun la îndoială.
Dispoziţia de INCASO trezorerial (general)
Este dispoziţai beneficiarului privind livrarea incontestabilă a unei anumite sume de bani, din contul plătitorului, fără acordul acestuia, în baza documentelor executorii sau altor acte, care stabilesc dreptul virării incontestabile. Ca de exemplu:
a)    titlurile executorii eliberate de instanţele judecătoreşti;
b)    înscripţiile executorii ale notarului;
c)    documentele executorii eliberate de organele de executare;
d)    documentele echivalente la perceperea restanţelor în bugetul de stat, fondul social, etc.;
e)    deciziile organelor în a căror competenţă intră examinarea cauzelor contravenţionale, administrative, aplicarea sancţiunilor financiare.
Dispoziţiile de INCASO se întocmesc de către beneficiar în 4 exemplare, şi se prezintă băncii beneficiare, împreună cu documentele executorii sau echivalentele acestora. Primul exemplar serveşte drept bază pentru trecerea de la scăderea din contul plătitorului a sumei şi se păstrează de banca plătitoare, în mapa cu documentele zilei.
Al II-lea şi al III-lea exemplar, banca plătitoare le remite băncii beneficiare, prin intermediul B.N.M., unde, exemplarul II serveşte ca bază pentru înregistrarea sumei în contul beneficiarului şi se păstrează de bancă în mapa cu documentele zilei.
Exemplarul III, împreună cu extrasul din cont, se înmînează beneficiarului, iar exemplarul IV, cu menţiunea băncii plătitoare, împreună cu extrasul din cont, se remite plătitorului.
    Cardurile bancare
Efectuarea operaţiunile prin intermediul cardurilor bancare este reglementat prin regulamentele BNM. Cardul bancar este un suport de informaţie, standartizat, protejat şi individualizat, utilizat de deţinător în modul prevăzut în obligaţiile reciproce cu emiterea cardurilor, şi acceptat de comerciant, în calitate de instrument de plată, la procurarea de bunuri, servicii, obţinerea de numerar, etc.
Acestea pot fi atît cartele de credit, cît şi debit. Între emitenţii şi utilizatorii cardurilor bancare, se încheie un contract de carte bancară.

%d blogeri au apreciat asta: