Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept civil. Introducere » APĂRAREA DREPTURILOR PERSONALE NEPATRIMONIALE

APĂRAREA DREPTURILOR PERSONALE NEPATRIMONIALE


1.    Noţiunea de drept personal nepatrimonial.
Drepturile personale nepatrimoniale sunt legate nemijlocit şi firesc de va¬lori ca libertatea, egalitatea, inviolabilitatea persoanei, deoarece ele au consti¬tuit principiul luptei dintre nou şi perimat, dintre progres şi conservatism.
Constituţia Republicii Moldova a lărgit considerabil cercul drepturilor personale nepatrimoniale, dîndu-le o reglementare expresă. Astfel, ea cuprin¬de un titlu dedicat drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale cu un număr impunător de articole – 46 -, ceea ce constituie circa 30% din numărul lor total, ca o confirmare a faptului că omul este valoarea fundamentală a so¬cietăţii.
Codul civil prevede în articolul 2 alin. (1): „Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la cir¬cuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale conexe lor” (s. n.).
Deci, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Codul civil, doar drepturile personale nepatrimoniale legate de cele patrimoniale (cum ar fi dreptul de autor) sunt reglementate de legislaţia civilă, celelalte drepturi perso¬nale nepatrimoniale rămînînd în afara obiectului de reglementate al dreptu¬lui civil. Este greu de acceptat o astfel de poziţie, deoarece din cuprinsul unor articole ale Codului civil reiese evident faptul că ele nu doar apără drepturile personale nepatrimoniale nelegate de cele patrimoniale, ci şi le reglementează. De exemplu, dreptul la nume şi la domiciliu, drepturile personale nepatrimo¬niale nelegate de cele patrimoniale sunt reglementate în art. 28-31.
Dreptul personal nepatrimonial este un drept subiectiv al persoanei, nu are conţinut economic, este indispensabil legat de persoană şi apare în legătură cu regle¬mentarea de către normele dreptului civil a relaţiilor personale nepatrimoniale.
Apărarea juridică civilă a drepturilor personale nepatrimoniale constă în asigurarea posibilităţii persoanei de a-şi alege singură comportamentul în viaţa individuală, care ar exclude amestecul unor terţi în viaţa ei personală, în afară de cazurile prevăzute expres şi limitativ de lege. Totodată, drepturile per¬sonale nepatrimoniale, ca drepturi absolute, se deosebesc de celelalte drepturi absolute (de exemplu, de dreptul de proprietate). Principala deosebire a drep¬turilor personale nepatrimoniale constă în faptul că în structura lor lipseşte un element caracteristic altor drepturi absolute. Dacă dreptul de proprietate presupune pentru proprietar posibilitatea de a poseda, folosi şi dispune, pentru drepturile personale nepatrimoniale aşa ceva nu este caracteristic. Aici titula¬rul dreptului îşi exercită drepturile personale nepatrimoniale cu acţiunile sale (de exemplu, creează celor care îl înconjoară impresia propriei reputaţii).
Deşi drepturile personale nepatrimoniale sunt inalienabile, apărarea lor poate fi exercitată şi de către un terţ. De exemplu, conform art. 16 alin. (3) din Codul civil, apărarea onoarei şi demnităţii persoanei fizice poate fi cerută şi după moartea acesteia.
Drepturile personale nepatrimoniale pot fi clasificate în:
    drepturi personale nepatrimoniale îndreptate spre individualizarea subiectului, ca: dreptul la nume, la domiciliu, la unire, la reşedinţă, la apărarea onoarei şi demnităţii;
    drepturi personale nepatrimoniale care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil: dreptul la viaţă, la sănătate, la reputaţie;
    drepturi personale nepatrimoniale îndreptate spre asigurarea inviola¬bilităţii şi tainei vieţii personale: dreptul la inviolabilitatea locuinţei, a documentaţiei personale, dreptul la taina vieţii personale, inclusiv taina medicală etc.
2.    Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale
Codul civil (art. 16), spre deosebire de cel din 1964 (art. 7), utilizează, pe lîngă onoare şi demnitate, şi noţiunea de reputaţie profesională, însă fără a le defini, ceea ce este corect, căci, pe de o parte, definirea ţine de doctrină, în care pot exista viziuni diferite, iar pe de altă parte, definiţia termenului juridic nu poate fi normă juridică în sens tehnic.
Dacă termenii demnitate şi onoare au o istorie veche, fiind utilizaţi în Gre¬cia şi Roma antică, cel de reputaţie profesională este unul relativ recent, inclus în majoritatea codurilor civile moderne.
Onoarea (din latinescul honor) este o categorie istorică, ancestrală, care a apărut odată cu societatea umană, o categorie spirituală perenă.
În Dicţionarul universal al limbii române, noţiunea onoare este definită ca „preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă acordată cuiva pentru virtu¬ţile, meritele sale”.
Onoarea este aprecierea socială a persoanei din partea societăţii. Din punct de vedere juridic, onoarea este reflectarea calităţilor persoanei în conştiinţa societăţii.
Demnitatea este autoaprecierea calităţilor morale, profesionale şi de altă natură ale persoanei.
Reputaţia profesională este o opinie (apreciere) a societăţii, formată în de¬cursul unei perioade, despre calităţile profesionale ale persoanei.
Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale se reglementează în Codul civil, art. 16, al cărui alin. (1) dispune: „Orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale”.
Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei care îi lezea¬ză onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii (Codul civil, art. 16 alin.(2)).
Apărarea dreptului prevăzut la art. 16 din Codul civil poate fi definită ca drept al persoanei (fizice sau juridice) de a cere dovedirea faptului că afirmaţiile care au impact negativ asupra onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale nu corespund realităţii.
Raportul juridic civil care decurge din dreptul subiectiv de apărare a onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale este un raport juridic absolut.
Din art. 16 al Codului civil se poate trage concluzia că persoana poate cere dezminţirea informaţiei care:
    lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia pro¬fesională;
    este răspîndită (nu se cere în mod obligatoriu să se cunoască autorul răspîndirii);
    nu corespunde realităţii.
Conform dispoziţiilor pct.2 din hotărîrea menţionată a Plenului Curţii Supreme de Justiţie, prin informaţie se înţelege orice relatare scrisă, auditivă sau vizuală despre un fapt, o opinie sau o idee. În această hotărîre se menţionează că persoana fizică sau juridică este în drept să ceară dezminţirea informaţiilor răspîndite în privinţa sa numai în cazul în care ele lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională şi nu corespund realităţii. Despre informaţia care co¬respunde realităţii şi care este răspîndită nu se poate spune că lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, situaţie prevăzută în articolul 16 alin. (2) din Codul civil. La fel nu se poate cere dezminţirea informaţiilor care nu cores¬pund realităţii, dar care nu lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesio¬nală, condiţie stipulată în art. 16 alin. (2) din Codul civil, care admite apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale doar în cazurile cînd informaţia răspîndită lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională.
Trebuie calificate drept răspîndire de afirmaţii ce lezează onoarea, dem¬nitatea şi reputaţia profesională şi datele care se conţin în cereri şi scrisori anonime. Faptul acesta reiese din art. 16 alin.(9) din Codul civil, care prevede: „Dacă identificarea persoanei care a difuzat informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceas¬ta din urmă este în drept să adreseze în instanţa de judecată o cerere în vederea declarării informaţiei răspîndite ca fiind neveridică”.
Reclamanţi în cauzele de apărare a onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale. Dreptul de a înainta cerere privind apărarea onoarei, demni¬tăţii şi reputaţiei profesionale o au persoanele despre care au fost răspîndite informaţii ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională. Instanţa de judecată poate fi sesizată, pentru apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, de către persoane fizice cu capacitate de exerciţiu deplină şi de către persoane juridice.
Interesele minorilor şi ale persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, care au nevoie de apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, sunt apărate de reprezentanţii lor legali (părinţi, tutori) ori de curator. Dacă afir¬maţiile care lezează onoarea şi demnitatea se referă la o persoană decedată (fie la o persoană juridică ce a încetat activitatea), dreptul de a sesiza instanţa de judecată pentru a-i apăra onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională îl au moştenitorii acesteia (succesorii în drepturi).
Reclamaţii în cauzele de apărare a onoarei şi demnităţii. În litigiile de apărare a onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale reclamaţi pot fi atît persoane fizice, cît şi persoane juridice.
3.    Mijloacele de apărare pe cale civilă a onoarei şi demnităţii
De cele mai dese ori reclamaţi ca persoane juridice sunt organele de in¬formare în masă. Particularităţile atragerii în calitate de reclamat a mijlocului de informare în masă (redacţie, editură, agenţie etc.) şi a autorului de articol, de ciclu de emisiuni etc. sunt redate în Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 11 din 27 martie 1997 la p. 7-13.
În cazul răspîndirii prin mijloacele de informare în masă a unor afirmaţii ce nu corespund realităţii, persoana denigrată este în drept să adreseze o cerere de dezminţire fie acestui organ, fie instanţei de judecată. Dacă mijlocul de in¬formare în masă acceptă cererea şi publică o dezminţire, nu se mai poate cere apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale pe cale judiciară. Nu este însă obligatorie adresarea prealabilă către organul de informare în masă a cererii de publicare a dezminţirii. Persoana denigrată este în drept să adreseze direct instanţei judecătoreşti o cerere de apărare a onoarei, demnităţii şi repu¬taţiei sale profesionale.
În cazul în care afirmaţiile ce lezează onoarea şi demnitatea persoanei se conţin într-o referinţă, va fi reclamată persoana fizică semnată a referinţei şi persoana juridică emitentă a acesteia.
Mijloacele de restabilire a onoarei şi demnităţii.
În funcţie de faptul dacă este sau nu dovedit în cadrul dezbaterilor judiciare obiectul acţiunii, instanţa de ju¬decată emite o hotărîre privind satisfacerea ori respingerea acţiunii. Dacă judecata constată că afirmaţiile răspîndite corespund realităţii, nu va satisface acţiunea.
Dacă instanţa satisface acţiunea, va indica în hotărîre modalitatea de dez¬minţire a afirmaţiilor ce nu corespund realităţii. Dacă acestea au fost răspîndite de către un organ de informare în masă, instanţa judecătorească îl va obliga să publice, în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni ori în alt mod adecvat (Codul civil, art. 16 alin.(4)).
Modul de dezminţire a afirmaţiilor contestate prin alte mijloace decît cele de informare în masă se stabileşte de către instanţa judecătorească (Codul ci¬vil, art. 16 alin. (6)).
Referinţele şi alte documente eliberate reclamantului care conţin afirmaţii ce lezează onoarea şi demnitatea persoanei vor fi înlocuite cu alte documente (Codul civil, art.16 alin. (5)).
Reclamantul poate pune în faţa judecăţii problema reparării prejudiciu¬lui cauzat. El poate cere repararea atît a prejudiciului material, cît şi a celui moral. Codul civil prevede la art. 16 alin.(8) că orice persoană în a cărei privinţă a fost răspîndită o informaţie ce îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională este în drept, pe lîngă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel. Întinderea prejudiciului material se constată în funcţie de circumstanţele reale, reclamantul fiind obligat să do¬vedească această întindere. În schimb, Codul civil nu conţine prevederi care ar stabili mărimea compensaţiei morale. După cum s-a afirmat mai sus, mărimea compensaţiei morale o stabileşte în fiecare caz concret instanţa judecătorească, în conformitate cu art. 1422 şi 1423 din Codul civil.
Scopul apărării juridico-civile a drepturilor personale nepatrimoniale este de a acorda persoanei fizice mijloace eficiente care ar asigura viaţa ei privată, în acest context, este necesară descrierea unor drepturi personale nepatrimo¬niale ale persoanei fizice consacrate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950 (în continuare – Convenţie), în Constituţia Republici Moldova, reglementate în art. 16 alin. (8) din Legea nr. 473 din 25 iunie 1999 privind transplantul de organe şi ţe¬suturi umane şi în Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie.
Dreptul la viaţă, sănătate şi integritate. Aceste drepturi fundamentale ale persoanei sunt consfinţite în art. 2 din Convenţie şi în art. 24 din Consti¬tuţia Republicii Moldova. Dreptul la viaţă, sănătate şi integritate este garantat prin declararea inviolabilităţii corpului uman, prin interzicerea eutanasiei, prin restricţii privind intervenţiile medicale, prin declararea dreptului la viaţă al copilului conceput, prin stabilirea unor  reguli speciale referitoare la opera¬ţii asupra minorilor şi a operaţiilor de investigaţie, prin asigurarea dreptului la informaţie despre starea sănătăţii, prin reglementări exprese referitoare la prelevarea de organe.
Dreptul la viaţa familială şi la viaţa privată. Acest drept constă în faptul că nimeni nu este în drept să se amestece în viaţa de familie şi în viaţa privată, să folosească domiciliul şi corespondenţa fără consimţămîntul persoanei şi să răspîndească date despre viaţa ei intimă şi de familie. Aceste interdicţii se referă inclusiv la persoanele care au cunoscut aceste date în exerciţiul funcţiu¬nii. Ocrotirea acestor drepturi este garantată şi de art. 28 din Constituţie, care dispune că „statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”.
Pot fi considerate atingeri aduse vieţii private următoarele acţiuni:
    interceptarea sau utilizarea intenţionată a unei convorbiri private;
    captarea sau utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane dacă aceasta nu se află într-un loc public;
    ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
    utilizarea numelui, imaginii, vocii sau asemănării în alt scop decît in¬formarea legitimă a publicului;
    utilizarea corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente perso¬nale.
Dreptul la viaţă privată include şi stabilirea unor restricţii privind întoc¬mirea dosarelor private. Dosarele private trebuie întocmite doar în cazurile prevăzute de lege. Persoana care întocmeşte sau deţine un dosar ce conţine date despre o altă persoană trebuie să justifice un interes serios şi legitim. Da¬tele din aceste dosare nu pot fi date publicităţii, adică nu pot fi comunicate per¬soanelor terţe. Informaţiile din aceste dosare ar trebui să fie utilizate doar în scopurile pentru care s-au constituit dosarele. O condiţie deosebit de impor¬tantă este faptul că persoana trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarelor private, cu excepţia cazurilor cînd informaţiile din dosar sunt de natură să cauzeze prejudicii terţilor.
Se pune problema dacă se poate cere reparaţia prejudiciului moral cauzat prin răspîndirea unei informaţii, fără acordul persoanei, despre viaţa ei inti¬mă, familială şi privată care corespunde realităţii. Art. 7/1 din Codul civil din 1964 prevedea expres posibilitatea de a se cere repararea prejudiciului moral cauzat astfel. Se poate afirma că această posibilitate există şi astăzi, fiindcă art. 28 din Constituţie prevede că statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, fami¬lială şi privată (acestea fiind indiscutabil drepturi personale nepatrimoniale), iar art. 1422 din Codul civil dispune că prejudiciul moral se repară în cazul încălcării drepturilor personale nepatrimoniale.

%d blogeri au apreciat asta: