Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept Constituţional » CAPITOLUL 8. PUTEREA DE STAT

CAPITOLUL 8. PUTEREA DE STAT


1. Noţiunea de putere

Putere (lat. potestas – putere, abilitate) – abilitate sau drept de a face ceva, capacitate de a impune propria voinţă sau de a exercita autoritatea asupra altora. Puterea poate fi de diferite tipuri: politică, legislativă, judecătorească, spirituală etc.[1]

Puterea desemnează ansamblul sau sistemul relaţiilor de putere constituite într-o societate istoriceşte determinată, exprimând autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivităţii sau impus acestora de către cei care exercită puterea.

Puterea este un fenomen relaţional, ea preexistă formelor ei de manifestare, este o energie socială. Scopul puterii poate fi deliberat (asumat de către cei asupra cărora se exercită puterea) sau impus (presiune exterioară). Raporturile existente între subiectul şi obiectul puterii explică de mijloacele la care recurge puterea pentru a se înfăptui.

Puterea este un fenomen esenţialmente social. Ea nu poate fi concepută în afara societăţii, ea nu se poate manifesta decât prin intermediul reloaţiilor sociale.

Puterea este o condiţie a ordinii sociale, iar libertatea şi binele sânt posibile doar într-o asemenea ordine.

 

2. Constantele puterii de stat

Caracterul de putere: puterea este o forţă efectivă de a exprima şi realiza voinţa ca voinţa obligatorie pentru întreaga societate.

Puterea de stat este o putere de constrângere. În realizarea voinţei lor, guvernanţii apelează la un întreg sistem mijloace, chiar şi la constrângerea de stat împotriva celor care nu li se supun. Acest element deosebeşte puterea de stat de orice altă putere socială existentă.

Caracterul social al puterii statale. Puterea organizată a apărut ca puterea unor forţe sociale (grupuri, clase) şi a fost folosită la consacrarea şi protejarea intereselor acestora.

Caracterul organizat al puterii statale. Puterea de stat este şi există numai ca o putere organizată sub forma unui aparat, mecanism, autorităţi.

Suveranitatea puterii de stat reprezintă supremaţia şi independenţa puterii în exprimarea şi realizarea voinţei guvernanţilor ca voinţă de stat.[2]

 

[1]Tămaş S., Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Casa de cultură şi presă „Şansa”, Bucureşti 1996, p.203

[2]Arseni Al., “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II, Chişinău, 1997, p. 133-136

%d blogeri au apreciat asta: