Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept internaţional privat » DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT CA RAMURĂ DE DREPT

DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT CA RAMURĂ DE DREPT


  1. Natura dreptului internaţional privat.
  2. Definirea şi denumirea dreptului internaţional privat.
  3. Domeniul dreptului internaţional privat.
  4. Dreptul internaţional privat în diferite sisteme de drept.
  5. Conexiunea cu alte ramuri de drept.

1. Natura dreptului internaţional privat


Natura dreptului internaţional privat nu este  bine stabilită deoarece există opinii diferite asupra acesteia, unii autori evidenţiind că această ramură este de dept public, alţii de drept privat. Se pune problema dacă această disciplină de drept intern sau internaţional.

Raporturile care s-au stabilit între state datorită activităţii de ordin economic au avut drept urmare apariţia unor reglementări de ordin intern şi internaţional, de unde raportul juridic cu element de extraneitate este reglementat pe de o parte de dreptul internaţional, şi pe de altă parte de cel intern.

Drept internaţional privat – în opinia autorilor sovietici şi, respectiv, ruşi, se înţelege o ramură distinctă de drept, ce reglementează relaţiile civile în sensul larg al cuvântului, care apar în viaţa internaţională.

Dacă în doctrina rusă există unele concepţii precum că dreptul internaţional privat nu ar fi o ramură autonomă, ci numai o subramură a dreptului civil, în doctrina română, din contra, există o unanimitate cu privire la natura dreptului internaţional privat. Astfel, practic toţi autorii de specialitate români atribuie dreptului internaţional privat titlul de ramură autonomă a sistemului de drept.

Până în prezent s-au conturat câteva curente teoretice în domeniul definirii dreptului internaţional privat şi fiecare stat pornind de la conceptul ramurii, de la scopurile şi funcţiile ei, stabileşte în mod separat domeniul şi definiţia dreptului internaţional. Există trei asemenea concepţii.

Concepţia juridică a scopurilor şi funcţiei dreptului internaţional privatspune că principala funcţie a acestei ramuri de drept este cea regulativă. Astfel, normele juridice, care formează ramura dreptului internaţional privat sunt condiţionate de scopurile dreptului civil intern, sunt îndreptate spre reglementarea raporturilor patrimoniale şi a altor raporturi de drept civil.

Concepţia tehnico-juridică a dreptului internaţional privat, caracteristică pentru statele Europei Occidentale cu sistem de drept romano-germanic. În aceste state dreptul internaţional privat este privit ca o ramură distinctă de drept, care de rând cu reglementarea unor categorii specifice de raporturi juridice cu conţinut strict material, cum este reglementarea regimului juridic al propriului cetăţean şi al străinului, mai are ca scop soluţionarea conflictelor de legi şi conflictelor de jurisdicţii. Astfel, dreptul internaţional în aceste state are mai puţine tangenţe cu dreptul internaţional public.

Concepţia tehnică a dreptului internaţional privat. Conform acesteia, dreptul internaţional privat este o totalitate de cutume, principii, precedente sau norme cu caracter specific, unica menire a cărora este soluţionarea conflictelor de legi şi a conflictelor de jurisdicţie. Asemenea concepţie este specifică doctrinei dreptului internaţional privat al statelor de drept anglo-saxon. Practic dreptul internaţional privat este privit ca o ramură de drept auxiliară, menită să «deservească» instanţa de judecată. În Anglia, de exemplu, dreptul internaţional privat este acea parte a dreptului englez, care se aplică ori de câte ori o instanţă de judecată soluţionează un caz. ce conţine un element străin.

2. Definirea şi denumirea dreptului internaţional privat


Dreptul internaţional privat constituie o ramură distinctă de drept, ce are un obiect propriu, constând din raporturi juridice de drept privat cu element de extraneitate, precum şi metodele specifice de reglementare.

Specificul acestei ramuri constă în faptul că atât obiectul, cât şi metoda de reglementare sunt subordonate integral soluţionării conflictelor de legi şi conflictelor de jurisdicţii.

Astfel, dreptul intenţional privat este o ramură distincta de drept, normele căreia reglementează raporturile juridice de drept civil în sens larg afectate de element de extraneitate, soluţionând prin aceasta conflictul de legi şi conflictul de jurisdicţii, problemele ridicate de condiţia juridică a străinului, precum şi procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine.

Denumirea. Dreptul internaţional privat s-a conturat ca ramură distinctă de drept la mijlocul sec. XIX. Până la acel moment soluţionarea conflictelor de legi şi a conflictelor de jurisdicţii se efectua în baza practicii judiciare şi avea ca temei de soluţionare, pe de o parte, principiile conflictuale elaborate de savanţi, iar pe de alia, practica instanţelor judecătoreşti naţionale. De aceea, până la mijlocul sec XIX pentru a distinge această ramură de drept de altele erau utilizate termenele drept conflictual sau drept colizionist date iniţial la statutarii olandezi din sec. XVII.

Pentru prima oară denumirea drept internaţional privat a fost dată de juristul american Joseph Story în anul 1834 în lucrarea sa «Comentaries on the conflict of law», iar apoi preluată de Foelix în 1843 în lucrarea sa «Droit intrenational privé» şi de Schaeffner în 1851 în lucrarea «Entwiclung des internationalen Privatrectes»

 Termenul internaţional s-a obiectat faptul că acest termen deja este conferit altei ramuri de drept şi anume dreptului internaţional. Raportul juridic în cauză nu este un raport internaţional, el doar cuprinde în sine un element de extraneitate sau internaţional, care îi conferă acest titlu – dreptul internaţional privat.

Termenului de privat în denumirea ramurii date a găsit critică, în special, din motive cunoscute, în doctrina sovietică. Cu toate acestea, în doctrina sovietică a fost acceptată denumirea drept internaţional privat.

3. Domeniul dreptului internaţional privat


Conflictul de legi

Existenţa elementului de extraneitate într-un raport juridic face ca, în legătură cu acel raport juridic, să se nască un conflict de legi.

Conflictul de legi este situaţia care apare în cazul în care într-un raport juridic există un element de extraneitate, şi care constă în aceea că acel raport juridic devine susceptibil de a i se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite.

Din definiţia juridică a noţiunii de conflict de legi se desprind următoarele elemente esenţiale:

  • conflictul de legi apare datorită elementului de extraneitate. Numai existenţa într-un raport juridic a unui element de extraneitate face ca, în legătură cu acel raport să se nască un conflict de legi, iar el devine, implicit, un raport de drept internaţional privat.
  • conflictul de legi nu implică în nici un fel un conflict de suvera­nităţi, între statul nostru şi cel străin, cu care elementul de extraneitate are legătură. Aceasta deoarece judecătorul instanţei forului ascultă numai de legea ţării sale, iar conflictul de legi este soluţionat de către norma conflictuală, care, pentru acest judecător, este întotdeauna cea moldovenească;
  • conflictul de legi apare între sistemele de drept ale unor state diferite. Aşadar, în sintagma «conflict de legi», noţiunea de «lege» trebuie luată în sensul de «sistem de drept», aparţinând unui anumit stat.

(!) Cauza apariţiei conflictului de legi rezidă din faptul ca reglemen­tările din sistemele de drept ale statelor sunt deosebite unele de altele, cu privire la aceeaşi problemă de drept. Astfel, de exemplu, termenul general de prescripţie extinctivă este de 3 ani în dreptul nostru; în dreptul elveţian acesta este de 10 ani; în dreptul Statelor Unite este de 6 ani; în dreptul german, el este de 30 de ani.

În funcţie de numărul de elemente străine, raportul juridic poate avea legătură cu mai multe sisteme de drept, conflictul de legi în acest caz fiind multilateral. De exemplu, în cazul contractului de vânzare-cumpărare poate apare un conflict de legi în legătură cu statutul personal al părţilor, deoarece una din părţi îşi are sediul în străinătate, precum şi unul privind regimul contractului, deoarece un element al acestuia – şi anume locul executării contractului – este în străinătate.

Conflictul de jurisdicţii

Normele care soluţionează conflictele de jurisdicţii sunt de drept material, substanţial, deoarece ele se aplică direct, nemijlocit raportului juridic, deosebindu-se de normele conflictuale care indică legea aplicabilă raportului cu element de extraneitate. Aceste norme de drept material ori substanţial aplicabile sunt ale instanţei sesizate.

Conflictul de jurisdicţii este privit în sens larg şi în sens restrâns. În sens larg conflictele de jurisdicţii se subclasifică în trei categorii princi­pale:

  1. norme privind competenţa jurisdicţională în dreptul interna­ţional privat. Aceste norme reglementează conflictele de jurisdicţii (în sens restrâns) care, alături de conflictul de legi, formează principalele domenii de studiu ale ştiinţei dreptului internaţional privat.
  2. norme privind procedura propriu-zisă (procesele de drept in­ternaţional privat).
  3. norme privind efectele hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine în Republica Moldova. Ele se regăsesc în special în Codul de procedură civilă, precum şi în conţinutul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte (în special tratatele de asistenţă juridică şi de arbitraj).
  4. Condiţia juridică a străinului

Constituie totalitatea normelor juridice prin care se determină drepturile şi obligaţiile pe care le poate avea străinul, persoană fizică sau juridică. Condiţia juridică a străinului este întotdeauna supusă legii materiale a forului, adică legea locului unde străinul se găseşte. Astfel, de exemplu, în ţara noastră condiţia juridică a străinului este prevăzută de legea Republicii Moldova.

În mod specific, normele care reglementează condiţia juridică a străinului în Republica Moldova sunt norme materiale. Deci, condiţia juridică a străinului în Republica Moldova nu se confundă cu capacitatea juridică a străinului, chiar dacă interesează capacitatea de folosinţă a străinului. Problemele legate de capacitate sunt supuse conflictului de legi şi este guvernate de legea personală a străinului. Condiţia juridică a străinului, deşi este reglementată exclusiv de norme materiale naţionale, este o instituţie care aparţine dreptului inter­naţional privat, pentru cel puţin următoarele argumente:

  1. Are legătură cu conflictul de legi: există conflict de legi numai în măsura în care se recunosc străinilor drepturi în Republica Moldova.
  2. Are legătură cu procedura de drept internaţional privat. De exem­plu, condiţia străinului, ca parte în proces, este reglementată de Codul de procedură civilă (în lipsa unor reglementări internaţionale).
  3. Ştiinţa dreptului internaţional privat este în măsură să asigure un studiu unitar al instituţiei condiţiei juridice a străinului, instituţie care, în elementele ei componente, poate face obiectul de studiu şi al altor ramuri de drept (constituţional, financiar, administrativ etc).

După părerea unor autori, la care ne alăturăm, în cadrul instituţiei condiţiei juridice a străinului în România se includ şi normele privind regimul juridic al cetăţeniei (dobândirea, pierderea, retragerea cetăţeniei Republicii Moldova etc), dar numai în măsura în care sunt privite prin prisma drepturilor şi obligaţiilor străinilor, în această materie.

Cetăţenia, tratată ca legătură politico-juridică dintre cetăţeni şi stat, în temeiul căreia cetăţenii au anumite drepturi şi obligaţii specifice (care formează statutul – condiţia – lor juridică de cetăţeni moldoveni) face însă obiectul de reglementare al altor ramuri de drept şi, în special, a dreptului constituţional. În afară de aspectul conexiu­nii sale evidente cu condiţia juridică a străinului, cetăţenia produce efecte importante pe planul dreptului internaţional privat, fiind un punct de legătură semnificativ în cadrul conflictului de legi şi al procedurii de drept internaţional privat.

  1. Condiţia juridică a naţionalilor în străinătate

De asemenea, alături de instituţiile juridice menţionate mai sus, considerăm că interesează dreptul internaţional privat şi normele juridice privind regimul persoanelor fizice sau juridice din Republica Moldova în raporturile de drept internaţional privat (cum ar fi de exemplu transcrierea actelor de stare civilă). Deşi acestea aparţin, prin conţinutul lor, altor ramuri de drept, studierea lor în cadrul dreptului internaţional privat se justifică, cel puţin pentru următoarele considerente:

  1. privesc raporturi juridice cu element de extraneitate, care ridică probleme juridice specifice dreptului internaţional privat (precum con­flictul de legi, calificarea, aplicarea de convenţii internaţionale etc.).
  2. ştiinţa dreptului internaţional privat poate asigura o studiere unitară a acestor norme, care altfel sunt dispersate în cadrul ştiinţei altor diferite ramuri de drept.

CONCLUZIE. Dreptul internaţional privat reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează:

  1. Conflictul de legi;
  2. Procedura în litigiile de drept internaţional privat;
  3. Condiţia juridică a străinului în Republica Moldova;
  4. Inclusiv aspectele legate de dobândirea, pierderea, retragerea cetăţeniei moldoveneşti etc. privite prin prisma drepturilor şi obligaţilor străinilor în această materie;
  5. Precum şi aspectele de drept internaţional privat referitor la persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova în raporturile cu element de extraneitate.

4. Dreptul internaţional privat în diferite sisteme de drept


În statele cu sistem anglo-saxon de drept, dreptul internaţional privat are un caracter pronunţat conflictualist. Accentul se pune mai întâi de toate asupra soluţionării conflictului de jurisdicţii, adică de determinare a competenţei instanţelor judecătoreşti proprii, apoi asupra soluţionăm conflictului de legi în baza aplicării normelor conflictuale naţionale. Pentru asemenea state este caracteristic aspectul procesual al dreptului internaţional privat, care în opinia unor autori limitează considerabil domeniul de aplicare a legilor străine.

În statele cu sistem de drept romano-germanic dreptul internaţional privat în afară de soluţionarea conflictului de legi şi conflictului de jurisdicţii are şi alte sarcini, determinarea regimului juridic al străinului, alte probleme ce ţin de dreptul material al statului.

În doctrina anglo-americană, dreptul internaţional privat se defineşte ca acea parte a dreptului care se aplică ori de câte ori instanţa de judecată soluţionează un litigiu, ce conţine un element de extraneitate. Dreptul internaţional privat în sistemul de drept anglo-american este o ramură specifică de drept intern, care se aplică de către instanţele de judecată pentru a stabili competenţa instanţelor naţionale, sistemul de norme juridice aplicabile fiecărei categorii de litigii civile în baza cărora urmează a fi reglementate drepturile şi obligaţiile părţilor şi condiţiile în care hotărârile instanţelor judecătoreşti străine sunt recunoscute şi urmează a fi executate în stat.

Doctrina franceză a dreptului internaţional privat tradiţional prevede că obiectul ramurii în cauză îl formează normele juridice care au menirea de a reglementa regimul juridic al cetăţeanului francez, regimul juridic al străinului ca persoană fizică sau juridică, precum şi soluţionarea conflictului de legi şi a conflictului de jurisdicţii.

Astfel reprezentanţii doctrinei franceze delimitează două categorii de probleme ce urmează a fi reglementate de normele ramurii:

  1. Prima, cu caracter vădit material (problemele cetăţeniei franceze şi situaţia străinului aflat în Franţa);
  2. Adoua, cu caracter procesual pronunţat – soluţionarea conflictului de legi şi a conflictului de jurisdicţii.

În doctrina germană a dreptului internaţional privat se distinge un caracter accentuat conflictualist al ramurii date. Astfel dreptul internaţional privat înseamnă totalitatea normelor juridice ale statului, care, fiind aplicate de instanţele de judecată, stabilesc legea aplicabila litigiului, raportului juridic, drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic cu element de extraneitate. Totodată, în afară de normele conflictuale ale statului, în obiectul dreptului internaţional privat sunt incluse normele aşa-numitului proces civil internaţional, care au menirea de a soluţiona în primul rând conflictul de jurisdicţii.

În doctrina rusească dreptul internaţional privat este definit ca o ramură distinctă de drept, normele căreia reglementează raporturi juridico-civile, de familie şi de muncă, cu element străin sau internaţional. Doctrina rusească a dreptului internaţional privat face parte din concepţia juridică a domeniului ramurii date şi se caracterizează prin rolul accentuat al normelor materiale în reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, prin neglijarea rolului normelor conflictuale şi prin extinderea cu exces a domeniului ramurii date

În România, obiectul ramurii dreptului internaţional privat îl constituie raporturile de drept civil în sens larg, care cuprind un element de extraneitate. Totodată dreptul internaţional privat reprezintă totalitatea normelor juridice care soluţionează conflictul de legi ori confli­ctul de jurisdicţii, precum şi cele privind condiţia juridică a străinului. Se remarcă tangenţe strânse cu dreptul comerţului internaţional în ce priveşte normele materiale sau substanţiale de importanţă pentru dreptul comerţului internaţional.

5. Conexiunea cu alte ramuri de drept


  1. Dreptul internaţional privat şi dreptul internaţional public

Dreptul internaţional public este ramura de drept care grupează, în mod tradiţional, norme juridice care reglementează conduita statelor, ca subiecte de drept dar şi conduita colectivităţilor şi organismelor internaţionale. Deosebirea esenţială de dreptul internaţional privat reiese din chiar definiţia de mai sus. Obiectul de reglementare ai celor două ramuri de drept în discuţie este diferit. Astfel, în timp ce dreptul internaţional public cuprinde norme aplicabile raporturilor dintre state şi alte subiecte de drept internaţional public, dreptul internaţional privat este alcătuit din norme aplica­bile în general persoanelor fizice şi juridice participanţi la relaţiile internaţionale.

În doctrina străină s-a apreciat că dreptul internaţional public este sursă şi totodată sistem de referinţă pentru dreptul internaţional privat. Dreptul internaţional public este considerat sursă pentru faptul că fixează punctele de plecare şi limitele teritoriale pentru exercitarea funcţiilor statului. Astfel este admis că principiul con­form căruia cetăţenia persoanei fizice este cârmuită de legea naţională îşi are fun­damentul în dreptul internaţional public cutumiar. De asemenea, anumite reguli cuprinse în convenţii internaţionale au la origine principii de drept internaţional pu­blic (pacta sunt servanda). După unele opinii, cutuma internaţională a fost cea care a determinat statele să-şi organizeze un drept conflictual, fără posibilitatea de a exclude aplicarea legii străine

Dreptul internaţional public este totodată sistem de referinţă deoarece anu­mite noţiuni juridice, proprii dreptului internaţional public influenţează în mod direct anumite probleme de drept internaţional privat. De pildă, pentru ca o lege străină să poată fi aplicată în ţara forului, trebuie să emane de la o autoritate competentă. Ori, dreptul internaţional public este cel care furnizează regulile de determinare a unei asemenea autorităţi (stat recunoscut sau nerecunoscut internaţional).

De asemenea, unele norme de drept internaţional privat sunt cuprinse în con­venţii internaţionale, iar dreptul internaţional public este cel care precizează în ce condiţii un stat este parte a unui tratat internaţional.

  1. Corelaţia cu dreptul comerţului internaţional

Raporturi juridice de drept privat un element străin pot intra in obiectul de reglementare şi al altor ramuri de drept, situaţia mai cea mai relevantă fiind aceea a raporturilor comerciale cu element de extraneitate, care formează obiectul dreptului comerţului internaţional. Caracterul de internaţionalitate este comun, dar dreptul internaţional privat reglemen­tează o sferă mult mai largă de raporturi juridice internaţionale, care exclude celor comerciale, precum cele de drept civil, de dreptul familiei, de dreptul muncii etc.

Deosebirea esenţială dintre cele două ramuri  de drept constă în natura normelor juridice care intră în conţinutul lor, în sensul că normele conflictuale din domeniul comerţului internaţional intră în conţinutul dreptului internaţional privat şi anume, al unui domeniu al acestuia, care este dreptul internaţional privat comercial, iar nu în conţinutul dreptului comerţului interna­ţional, care este in principal un drept material.

  1. Legătura între dreptul internaţional privat şi alte ramuri de drept

Problemele de drept internaţional privat şi cele de drept financiar se suprapun atunci când este vorba de pildă de o societate comercială care, pentru a evita plata unor impozite într-un cuantum ridicat, invocă o naţionalitate străină.

După cum s-a arătat, aplicarea legii penale moldoveneşti poate fi condiţionată de aplicarea legilor de drept civil străine în sens larg. Astfel, pentru a exista infracţiunea de eschivare de la plata pensiei alimentare trebuie să se constate existenţa raporturilor de filiaţie.

Dacă este aplicabilă legea străină, aceasta va fi luată în considerare de instanţa de judecată moldovenească pentru a decide dacă ele există, adică dacă este îndeplinită condiţia prevăzută de legea penală moldovenească.

 

%d blogeri au apreciat asta: