Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept internaţional privat » IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT

IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT


  1. Noţiuni generale asupra izvoarelor dreptului internaţional privat;
  2. Izvoarele interne ale dreptului internaţional privat;
  3. Izvoarele internaţionale ale dreptului internaţional privat;
  4. Cutuma internaţională şi uzanţele comerciale internaţionale;
  5. Raporturile dintre izvoarele internaţionale şi cele naţionale;
  6. Practica judecătorească şi valoarea acesteia în dreptul internaţional privat.

1. Noţiuni generale asupra izvoarelor dreptului internaţional privat


Dreptul internaţional privat are două feluri de izvoare:

  1. Interne – rolul acestora în DIP este că obiectul lui îl formează raporturile cu element de extraneitate, care se stabilesc între persoanele fizice şi juridice, iar nu între state, ca subiecte de drept ce acţionează jure imperii;
  2. Internaţionale.

2. Izvoarele interne ale dreptului internaţional privat


Principalele izvoare interne ale dreptului internaţional privat sunt actele normative, care se subclasifică în două categorii:

  1. Izvoarele specifice ale dreptului internaţional privat conţin, în marea majoritate, norme conflictuale sau materiale, destinate reglementării raporturilor juridice de drept internaţional privat.

Cele mai importante izvoare specifice al acestei ramuri de drept, care conţin norme conflictuale în diferite sisteme de drept, constituie legile privitoare la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Norme materiale sunt cuprinse în mai multe acte normative care constituie, în mod preponderent, izvoare ale dreptului internaţional privat, precum Legea R. Moldova cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor din 10 noiembrie 1994.

  1. Izvoarele nespecifice sunt acele acte normative, care interesează, în primul rînd, alte ramuri de drept, dar care conţin şi norme (conflictuale sau materiale) de drept internaţional privat, cum ar fi, de exemplu, Codul civil al R Moldova (Cartea a V-a – Dreptul internaţional privat). Principalul izvor de drept în DIP este Constituţia RM.

Izvoare nespecifice sunt:

Constituţia RM, regimul naţional pentru condiţia juridică a străinului.

Codul civil. (Cartea a cincea. Dreptul internaţional privat. Aici sunt reglementate toate instituţiile dreptului civil atunci cînd raporturile din cadrul acestor instituţii sunt afectate de un element străin.

Codul de procedură civilă. Procedura în procesele cu element de extraneitate, cum ar fi:

  1. Drepturile procedurale civile ale cetăţenilor străini şi ale persoanelor fără cetăţenie;
  2. Acţiunile intentate statelor străine;
  3. Delegaţiile judecătoreşti;
  4. Hotărîrile instanţelor de judecată străine;
  5. Competenţa jurisdicţională recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoreşti şi arbitrale străine etc.

Codul familiei. Cuprinde în Titlul 6 norme referitoare la căsătorie, divorţ, relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi, dintre părinţi şi copii, paternitatea, adopţia internaţională etc.

2.1 Diferite acte normative speciale care cuprind şi dispoziţii ce interesează dreptul internaţional privat.

Este vorba de unele norme de drept material pentru situaţii cu element de extraneitate, dintre care menţionăm:

  1. Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova;
  2. Legea Republicii Moldova nr.275 din 1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova;
  3. Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024 din 2000;
  4. Legea Republicii Moldova nr.273 din 1994 privind actele de identificare din sistemul naţional de paşapoarte;
  5. Legea Republicii Moldova nr.100 din 2001 privind actele de stare civilă;
  6. Legea Republicii Moldova nr.269 din 1994 cu privire la ieşire şi intrarea în Republica Moldova;
  7. Legea Republicii Moldova nr.1518 din 2002 cu privire la migraţiune;
  8. Legea Republicii Moldova nr.1286 din 2002 cu privire cu privire la statutul refugiaţilor;
  9. Legea învăţămîntului nr. 547 din 21.07.1995;
  10. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.62/03.02.94 privind înfierea copiilor de către cetăţenii străini;
  11. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.376 din 1995 cu privire la măsurile suplimentare de realizare a Sistemului naţional de paşapoarte;
  12. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.33/22.01.2004 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea de invitaţii cetăţenilor străini şi apatrizilor etc.

3. Izvoarele internaţionale ale dreptului internaţional privat


Izvoarele internaţionale ale dreptului internaţional privat sunt:

  1. Tratatul;
  2. Convenţia sau acordul internaţional;
  3. Cutumele internaţionale;
  4. Uzanţele comerciale internaţionale.

Pentru sistemul de drept al R. Moldova izvor de drept internaţional privat este:

  1. Convenţia;
  2. Tratatul;
  3. Acordul internaţional.

Tratatele internaţionale devin parte integrantă a legislaţiei interne prin actul de ratificare, aderare ori acceptare adoptat de organul competent. Este necesar de menţionat că în R.M. prevederile tratatului internaţional devin aplicabile prin legile Parlamentului. Astfel, în cazul în care instanţa menită a soluţiona un litigiu apărut între persoane fizice şi/sau juridice ce aparţin unor ţări diferite, aceasta are obligaţia de a aplica prevederile tratatului internaţional, în condiţii similare de aplicare a legii interne. În acest sens se pronunţă şi practica judecătorească prin hotărîrea nr.2 din 30 ian 1996 a Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei şi hotărîrea nr.55 din 14 oct. 1999 a Curţii Constituţionale privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din Constituţie.

Convenţiile internaţionale care cuprind norme materiale nu înlătură metoda conflictuală dacă:

  1. a) convenţiile nu au prevăzut domeniul lor de aplicare, de exemplu, se referă la contractul internaţional fără a-l defini, pentru determinarea noţiunii se foloseşte metoda conflictuală (adică se aplică dreptul internaţional privat intern);
  2. b) unele aspecte nu au fost reglementate prin convenţia internaţională, se aplică dreptul internaţional privat intern.

Interpretarea tratatelor:

  1. pe cale internaţională (de instanţele de arbitraj internaţional, de Curtea Internaţională de Justiţie, de organizaţiile internaţionale prin organele lor, de exemplu ONU poate interpreta tratatele internaţionale prin intermediul Adunării Generale)
  2. pe cale internă (de organele interne ale statelor, de exemplu, interpretarea tratatelor internaţionale de către instanţele de judecată în cadrul soluţionării unei cauze).

Clasificarea convenţiilor internaţionale:

După numărul statelor semnatare ale convenţiilor:

  1. convenţii bilaterale
  2. convenţii multilaterale.

După raporturile pe care le reglementează:

  1. Tratatele;
  2. Convenţiile;
  3. Acordurile de asistentă juridică.

Tratatele prevăd modalităţi de soluţionare a conflictelor de legi în ceea ce priveşte:

  1. Capacitatea persoanelor;
  2. Încheierea căsătoriei;
  3. Raporturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale dintre soţi;
  4. Cele cu privire la divorţ;
  5. Anularea sau nulitatea căsătoriei;
  6. Adopţia;
  7. Succesiunea etc. (de exemplu, Tratatul între R. Moldova şi Romînia din 6 iul. 1996 privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, Convenţia de asistenţă juridică a CSI în materie civilă, de familie şi penală din 1993 etc.).

Asistenta juridică internaţională este termenul care se referă la serviciile pe care şi le promit statele în domeniile care formează obiec­tul înţelegerii. Uneori, aceste tratate au şi alte denumiri, de exemplu, traites d’etablissement. Dar statele îşi pot face servicii de asistenţă juri­dică şi în lipsa de tratate, convenţii sau acorduri în baza curtoaziei in­ternaţionale.

În sens larg, prin asistenţă juridică se desemnează colaborarea şi în domeniul conflictelor de legi, prin instituirea unor reguli comune, uniforme sau unificate.

În materia familiei, tratatele de asistenţă leagă competenţa in­stanţelor de competenţa legislativă. Astfel, pentru divorţ, sunt compe­tente instanţele ambelor părţi cînd ei au cetăţenii diferite şi locuiesc fie amîndoi pe teritoriul celeilalte părţi contractante, fie unul pe teritoriul unei părţi contractante şi altul pe teritoriul celeilalte părţi contractante. Instanţa sesizată aplică legea proprie.

Cetăţenii statelor cu care am încheiat tratate de asistenţă juridică beneficiază pe teritoriul nostru de scutire de taxe şi cheltuieli de jude­cată în aceleaşi condiţii ca cetăţenii. Hotărîrile definitive ale instanţelor judecătoreşti din statele cu care am încheiat tratate date în cauzele de divorţ şi anulare a căsătoriei cetăţenilor lor sunt recunoscute pe teri­toriul nostru fără nici o examinare.

La fel, hotărîrile judecătoreşti susceptibile de executare silită pot fi executate pe teritoriul nostru fără o procedură prealabilă de exequator dacă aceasta este prevăzut de tratatul de asistenţă juridică la care este parte RM. Astfel, conform tratatului de Convenţiei CSI din 1993, hotărîrile unui stat parte sunt executate pe teritoriul altui stat parte fără o procedură prealabilă de încuviinţare a executării, prin simpla prezentare a copiei de pe hotărîrea judecătorească şi a titlului executor. Toate actele trebuie să fie traduse în limba rusă.

Tratatele de asistenţă juridică nu reglementează toate problemele pe care le ridică aplicarea legii la raporturile cu un element străin. În cazurile în care ele nu prevăd nimic, fiecare stat aplică propriul drept internaţional privat. Aceste raporturi sunt reglementate de dreptul inter­naţional privat al fiecărei ţări.

Convenţiile consulare conţin norme interesînd direct sau indirect conflictele de legi:

  1. Succesiunea sau forma actelor;
  2. Imunitatea con­sulilor sau a personalului consular şi condiţia juridică a străinilor.

Ele includ dispoziţii care  privesc puterile consulilor referitoare la primirea, în­tocmirea şi legalizarea actelor făcute de conaţionalii lor. Consulii pot oficia căsătorii între cetăţeni ai statului trimiţător şi pot elibera certifi­cate de naştere şi deces. Alte norme privesc competenţa consulilor în caz de succesiune.

Convenţiile consulare reglementează poziţia consulilor, a mem­brilor de familie şi a personalului consular, drepturile, facilităţile, privi­legiile şi imunităţile oficiilor consulare şi personalului consular, inclusiv familiile lor.

Convenţiile arată domeniile în care consulii îşi exercită atribuţiile lor:

  1. Starea civilă;
  2. Tutelă şi curatelă;
  3. Acte notariale;
  4. Succesiuni;
  5. Navi­gaţia maritimă, fluvială şi aeriană.

Pentru a-şi desfăşura activitatea în mod corespunzător, oficiile consulare, membrii lor se bucură de facilităţi, privilegii şi imunităţi. Localurile consulare, locuinţele funcţionarilor consulari şi ale angajaţilor sunt inviolabile. Autorităţile statului de reşedinţă nu pot intra în ele fără consimţămîntul şefului oficiului consular al statului trimiţător, al şefului misiunii diplomatice al acestui stat sau a unei alte persoane pe care o indică aceştia.

Sunt inviolabile arhivele şi documentele consulare; funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii lor de familie se bucură de inviolabilitate. Ei nu pot fi arestaţi sau reţinuţi sub nici o formă. Func­ţionarii consulari au imunitate de jurisdicţie penală, civilă şi adminis­trativă.

Funcţionarii consulari, angajaţii consulari, membrii personalului de serviciu, membrii lor de familie sunt scutiţi de obligaţia de a depune depoziţii ca martori. Ei sunt scutiţi de prestaţiile obligatorii impuse de statul de reşedinţă. Se scutesc de înregistrare sau de alte cerinţe de acelaşi fel, de taxe vamale şi alte obligaţii similare.

Convenţii privind arbitrajul in comerţul exterior. S-au încheiat în această materie un număr de convenţii internaţionale de arbitraj comercial internaţional, printre care amintim :

  1. Convenţia de la New York din 1958 (10 iunie) privind recu­noaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine,
  2. Convenţia europeană asupra arbi­trajului comercial internaţional din 21 aprilie 1961,
  3. Regulamentul de arbitraj elaborat de UNCITRAL sub egida Adunării Generale a Naţiunilor Unite în 1978 ;
  4. Regulile de arbitraj redactate de Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite, în 1970 ;
  5. Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane din alte state, redactată sub auspiciile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltam în 18 martie 1965.

Tratate, convenţii acorduri şi alte acte internaţionale privind promovarea, protejarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor şi evitarea dublei impuneri. În acest sens, este concludentă Convenţia din 21 febr. 1995 pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale privind impozitele pe venit şi capital, încheiată între guvernele R. Moldova şi Romîniei, precum şi alte convenţii de acest gen încheiate cu alte state, precum Lituania, Letonia, Rusia, Turcia, Japonia, China, Italia, Ucraina, Germania etc. Prin încheierea unor asemenea tratate statele urmăresc crearea unui climat favorabil pentru cadru investiţional, garantarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

Acordurile pentru promovarea, protejarea şi garantarea investi­ţiilor caută să înlăture  judecarea litigiilor dintre statul primitor al investiţiei şi particularul investitor organelor statului primitor sau unui arbitraj care ar fi într-un fel subordonat organelor zisului stat, pe de altă parte, aceste acorduri urmăresc să fixeze într-un fel reglementarea care se va aplica actelor juridice dintre investitor şi statul primilor (eventual, un organ de stat din ţara primitoare).

Astfel, aceste acorduri au prevederi privind atitudinea statului primilor faţă de investitor, prevederi asupra judecării eventualelor litigii între particularul investitor şi statul primitor sau un organism de statul pri­mitor şi prevederi pentru cazul în care se ivesc neînţelegeri între cele două state semnatare ale acordului.

Statul primitor îşi ia angajamentul de a nu expropria sau a nu supune altor măsuri avînd un efect similar investiţiile particularilor din statul partener la acord, decît cu următoarele condiţii:

  1. măsurile să fie luate în interesul public;
  2. să nu fie discriminatorii în raport cu particulari investitori din alte ţări;
  3. investitorul să fie despăgubit şi suma alocată va trebui să corespundă valorii investiţiei la data luării măsurilor de expropriere sau similare;
  4. suma va îi plătită efectiv şi vărsată fără întîrziere beneficiarului.

După natura normelor instituite prin convenţiile internaţionale, acestea pot fi:

  1. Convenţii prin care sunt instituite norme de drept material uniform;

Acestea sunt:

  • Convenţia ONU de la Viena din anul 1980 asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri;
  • Convenţia de la New York din 1977 asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri şi Protocolului de modificare a Convenţiei de la Viena din anul 1980;
  • Convenţia vamală de la Geneva din 14 noiembrie 1975 relativă la transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor T.I.R.;
  • Convenţia de la New York din 14 iun. 1974 cu privire la prescripţia extinctivă în materie de vînzare-cumpărare de mărfuri, cu modificările incluse în Protocolul privind modificarea acesteia;
  • Convenţia de la Varşovia din 12 oct. 1929 pentru unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internaţional şi Protocolul de la Haga din 28 sept. 1955 privind modificarea Convenţiei;
  • Convenţia de la Haga din 1 mar. 1954 privind procedura civilă, în materie de arbitraj comercial internaţional menţionăm:
  • Convenţia de la New York din 10 iun. 1958 privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine;
  • Convenţia Europeană de la Geneva din 1961 privind arbitrajul comercial internaţional.
  1. Convenţii prin care se instituie norme de drept conflictual uniform.

Chiar dacă metoda materială are mai multe avantaje faţă de metoda conflictuală, totuşi în unele domenii se impune sau nu este posibil altfel decît utilizarea normelor conflictuale. Pentru a evita în acest caz conflictul de norme conflictuale şi ca rezultat retrimiterea sau nesoluţionarea cazului statele au adoptat un şir de convenţii de drept conflictual uniform. Dintre acestea cele mai importante sunt:

  • Convenţia de la Haga din 1986 cu privire la legea aplicabilă contractelor de vînzare internaţională de mărfuri;
  • Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (convenţie la care R. Moldova nu este parte);
  • Convenţia asupra legii aplicabile contractelor de intermediere şi reprezentare, adoptată la 16 iunie 1977 etc.

În domeniul dreptului conflictului de legi, există uneori norme comune, unificate numai între două sau mai multe state. De altfel, acelaşi lucru se poate spune şi despre dreptul material comun unificat în scopul reglementării relaţiilor de drept internaţional privat. De exemplu, asemenea principii sau reguli: lex rei sitae, locus regit actum, lex voluntatis, lex contractus, lex fori, şi altele, care, de altfel, sunt admise de majoritatea sistemelor de drept conflictual, confirmă existenţa unor principii unanim admise de dreptul internaţional privat. Totodată, aceste principii cunoscute dreptului continental nu sunt admise în toate ţările. Astfel, în sistemul de drept al SUA predomină lex fori, iar doctrina se pronunţă împotriva multor principii admise în sistemul de drept continental.

4. Cutuma internaţională şi uzanţele comerciale inzternaţionale


Uzanţele comerciale sunt practici sau reguli observate de parteneri în raporturile lor economice, însemnînd o anumită conduită a părţilor care nu se naşte dintr-un act sau operaţiune economică izolată, ci este rezultatul unei atitudini exprimate expres ori tacit, constant şi obişnuit o anumită perioadă de timp, cu caracter general sau numai într-un sector de activitate, într-un anumit loc, port sau zonă.

Particularităţi:

  1. reglementează relaţiile dintre parteneri în număr nedeterminat şi pe un anumit teritoriu;
  2. sunt generale şi impersonale, fiind categorii juridice ce se apropie de legi, deosebindu-se de acestea prin aceea că legile sunt expresia autorităţii statului, iar uzanţele reprezintă manifestarea voinţei unor persoane fizice sau juridice în relaţiile comerciale;
  3. caracterul uzanţelor comerciale de a avea calitatea de izvor de drept se află în dependenţă de clasificarea acestora în normative şi convenţionale.

Clauzele-tip. Uzanţele comerciale se exprimă adesea prin clauze-tip cuprinse în contracte. Aceste clauze-tip simplifică mult operaţiile comerciale, contribuind la evitarea unor probleme conflictuale.

Totuşi, aceste clauze-tip nu au aceeaşi interpretare în diferite sisteme de drept. De aceea, factorii interesaţi în dezvoltarea comerţului internaţional au căutat să pună capăt diversităţii de interpretare a acestora. În acest sens, de exemplu, Camera Internaţională de Comerţ din Paris a editat în anul 1936 o publicaţie denumită INCOTERMS (International Commercial Tenns), modificată în 1953 şi întregită în 1967,1976, 1980 şi 1990, 2000 care cuprinde explicarea clauzelor-tip din contracte mai frecvent utilizate în cadrul comerţului internaţional, şi exprimate prin anumite formule, termeni sau simboluri.

Clasificarea uzanţelor comerciale:

După un prim criteriu:

  1. Interne – se aplică pe teritoriul unui anumit stat;
  2. Internaţionale – se aplică în relaţiile economice internaţionale.

După un alt criteriu:

  1. Generale – se aplică tuturor ramurilor comerciale;
  2. Speciale – se aplică pentru anumite ramuri ale comerţului, cum este comerţul cu cereale şi locale, aplicabile numai în anumite locuri, de exemplu în porturi.

După forţa juridică:

  1. Normative (legale) – pe lîngă particularităţile generale ale uzanţelor, mai cuprind şi un element de natură subiectivă, constituind o condiţie specifică pentru ca acestea să aibă un caracter de izvor de drept.;
  2. Convenţionale (interpretative) – care au aceleaşi particularităţi generale, nu constituie un izvor de drept, puterea juridică a acestora reducîndu-se la clauza contractuală în temeiul acordului de voinţă a părţilor.

Cutuma este o regulă de conduită stabilită în practica vieţii sociale şi respectată un timp îndelungat în virtutea deprinderii, ca o normă considerată obligatorie.

Cutuma presupune îndeplinirea a două elemente:

  1. Obiectiv constînd în conduita aplicată un timp îndelungat ca o deprindere;
  2. Subiectiv – constînd în convingerea că o anumită conduită este obligatorie şi, totodată, avînd putere juridică (în acest sens, cutuma este un izvor de drept).

Cutumele, la fel ca şi uzanţele comerciale, pot fi:

  1. Interne;
  2. Internaţionale.

În dreptul intern, rolul cutumei diferă de la un sistem de drept la altul. Astfel, de exemplu, în sistemul de drept englez, cutuma constituie izvor de drept într-o măsură mai mare decît în alte sisteme. De aceea, dacă într-un anumit raport juridic se aplică dreptul englez în calitate de lex causae, acesta trebuie aplicat aşa cum este înţeles şi interpretat în sistemul de drept respectiv.

5. Raportul dintre izvoarele interne şi internaţionale


În situaţia unui conflict, neconcordanţe între izvoarele interne şi sursele internaţionale, prioritate vor avea reglementările convenţionale.

Situaţia lacunelor în dreptul intern. Practica în domeniu demonstrează că oricît de completă ar fi o legislaţie, existenţa lacunelor este inevitabilă. Existenta acestor lacune, golurile în legislaţie, nu poate fi un motiv pentru refuzul de a judeca un litigiu ajuns în fata instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj în acest sens, apelînd la dreptul comparat, este concludentă prevederea art. 3 din Codul civil romîn care stabileşte că „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvînt că legea nu prevede, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.

Lacunele existente în legislaţie vor fi completate prin analogia legii sau a dreptului. Astfel, potrivit art. 12 alin. 4 din Codul de procedură civilă al R. Moldova, în cazul cînd nu există o lege care să reglementeze raportul litigios, instanţa va aplica legea ce reglementează raporturi similare şi nu este în contradicţie cu prevederile Constituţiei (analogia legii), iar în lipsa unei asemenea legi, instanţa se va călăuzi de principiile fundamentale ale legislaţiei, conţinutul şi sensul cărora derivă din dispoziţiile constituţionale (analogia dreptului).

Cazurile în care legea internă nu se aplică. În practică pot apărea unele situaţii, cînd un tratat sau o convenţie internaţională la care participă RM să cuprindă o reglementare diferită de cea prevăzută în legea internă. Este ceea ce se numeşte conflictul între legea internă şi tratatul sau convenţia internaţională.

În acest caz, deosebim două situaţii:

  1. Legea internă are prioritate faţă de tratat;
  2. Tratatul are prioritate fată de legea internă.

În ambele situaţii, soluţionarea conflictelor se va face, în lipsa unor dispoziţii exprese, potrivit principiilor privind conflictul între legile interne, ţinîndu-se cont, totodată, de interesele colaborării internaţionale în acest context.

Ar fi de remarcat că atît într-o situaţie, cît şi în cealaltă, soluţia se întemeiază nu pe superioritatea tratatului internaţional asupra legii interne, ci pe principiul strictei respectări de către R. Moldova a acordurilor internaţionale încheiate. Potrivit art. 8 alin.1 din Constituţie R. Moldova se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. De asemenea, art.4 a alin.1 din Constituţie stabileşte că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care R. Moldova este parte” în continuare, alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că „dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”.

6. Practica judecătorească şi valoarea acesteia în dreptul internaţional privat


Practica judiciară şi arbitrală nu este izvor de drept în RM, ceea ce nu înseamnă negarea rolului creator al acestei practici care contribuie prin diferite forme la perfecţionarea cadrului normativ.

Astfel, neavînd valoare de precedent şi nefiind obligatorie din punct de vedere juridic, practica judiciară prezintă importanţă în ceea ce priveşte interpretarea normelor de drept internaţional privat.

Privitor la importanţa juridică a practicii arbitrale, ar fi de menţionat că pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a R Moldova funcţionează Curtea de Arbitraj Internaţional care soluţionează diverse litigii privind relaţiile comerciale internaţionale. Curtea de Arbitraj interpretează dispoziţiile cuprinse în legislaţia R. Moldova, care reglementează relaţiile economice externe la care participă persoane fizice şi juridice din R Moldova, precum şi persoane fizice şi juridice străine. Din acest punct de vedere, se apreciază că practica Curţii de Arbitraj contribuie la interpretarea şi cunoaşterea normelor conflictuale ale R. Moldova în domeniul acestor relaţii.

%d blogeri au apreciat asta: