Drept MD

INTRODUCERE


Cine este, de fapt, notarul ?

De ce avem nevoie de notar ?

Iată două întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează.

Cunoaştem, foarte bine, că interesele economice ale persoanelor fizice şi juridice se reflectă, în numeroase cazuri, în acte juridice.

Tot atât de bine ştim că principiul consensualismului, stă la baza încheierii valabile a actelor juridice.

Astfel, în cele mai multe cazuri, acordul de voinţã al pãrţilor este suficient pentru încheierea valabilã a actului, materializarea acestuia (instrumentum) fiind folositã doar ca o mãsura de prevedere, ca mijloc de probã, în cazul apariţiei unor litigii.

Totuşi, datoritã importantei lor, unele acte sunt cerute a fi încheiate în anumite forme sau îndeplinind unele solemnitãţi, simpla manifestare de voinţã nefiind o garanţie suficientã pentru pãrţi.  Şi atunci este necesar ca această manifestare de voinţă a părţilor să fie certificatã cu o putere oficialã de cãtre o persoana investitã cu autoritatea statului.

Pe langã situaţiile prevãzute expres de lege pentru valabila încheiere a  actelor, pãrţile, pentru o mai bunã redactare a înscrisului sau pentru o certificare suplimentarã a voinţei lor apeleazã la forma autenticã şi la serviciile unui profesionist, în speţã, a unui notar public.

Activitatea notarului se concentrează pe mai multe repere şi anume:

  • pe relaţia dintre clienţi, unde notarul se comportă ca un adevărat judecător al cauzelor deduse în faţa sa şi
  • pe relaţia dintre clienţi şi autorităţile statului, unde notarul prin autoritatea cu care este investit îndeplineşte, în numele clienţilor săi, proceduri prealabile, la diverse instituţii ale statului, în vederea aplicării corecte a prevederilor legale în actele pe care le instrumentează. Pe lângă responsabilităţile cu caracter profesional notarul are şi o datorie specială de loialitate şi colaborare cu statul, superioară unui cetăţean, el fiind cel care pune în aplicare şi apară legea, fiind un garant al drepturilor cetăţenilor şi un liant între cetăţeni şi autorităţile statului.

Rolul notarului devine tot mai important deoarece, în afara autorităţii cu care este  investit,  acesta este şi un apărător al intereselor cetăţenilor.

Asistăm, în prezent, în cadrul profesiei noastre, la crearea unor legãturi mult mai strânse decât cele dintre client şi prestatorul de servicii, notarul transformându-se, dintr-un “partener al justiţiei” într-un “partener al familiei“, rolul său devenind, cum scria profesorul Ciobanu[1], alãturi de medic şi avocat, de garant al liniştii familiei, de confident în probleme de drept, şi nu în ultimul rând de creator şi conservator al titlurilor de proprietate, sfãtuitor şi redactor al actelor ce intereseazã familia.

În acest context, notarul public poate fi definit ca fiind aceea persoanã investitã cu autoritatea statului în vederea autentificãrii actelor juridice în scopul îndeplinirii cerinţelor solemne ale acestora, stabilirea şi atestarea faptelor de însemnãtate juridicã, îndeplinirea procedurii succesorale necontencioase, precum şi alte atribuţii stabilite de lege[2].

Potrivit Legii nr. 36 / 1995, legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, activitatea notarialã asigurã persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale, precum şi exerciţiul anumitor drepturi şi ocrotirea intereselor conforme cu legea. Aceste atribuţii se îndeplinesc prin încheierea de acte notariale precum şi prin consultaţii neurmate, în mod obligatoriu de încheierea vreunui act.

Trebuie să menţionăm faptul că din multitudinea de acte şi proceduri întocmite de notar sunt excluse problemele de naturã contencioasã[3]. Nici unul din aspectele soluţionate  de notarul public nu presupune existenţa vreunui litigiu între pãrţi, iar în cazul apariţiei acestuia (neîntelegerea coindivizarilor cu ocazia partajului sau a moştenitorilor cu ocazia dezbaterii procedurilor succesorale) notarul va îndruma pãrţile în faţa instanţei de judecatã în vederea soluţionãrii litigiului pe cale judecãtoreascã.

Profesionalismul notarului constă atât în aceea că prin actele sale acesta să nu declanşeze litigii cât şi în arta sa de a armoniza dorinţa părţilor cu prevederile legii pentru obţinerea rezultatului urmărit de solicitanţii actului notarial.

Natura funcţiei de notar este definită, în primul rând, de principiile care guvernează această activitate cum ar fi legalitatea, egalitatea, imparţialitatea, independenţa şi altele pe care le vom aborda în cele ce urmează.

  1. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, editura Naţional, Bucureşti 1997, p. 663 ;

 

  1. Pentru definiţii silimare a se vedea V.M. Ciobanu, op. cit., p. 664 ; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra – Notariatul de stat, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p. 10 ; F.  Măgureanu, Drept procesual civil român, vol. II, editura Luminalex, Bucureşti, 1997, p. 361 ;

 

  1. Natura necontencioasă este subliniată în doctrina de V.M. Ciobanu, op. cit., p. 664 ; I. Leş – proceduri civile speciale, editura Allbeck, Bucureşti 2000, 333 ; F. Măgureanu, op. cit., p. 360 ; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit.,           p. 12 ;

 

%d blogeri au apreciat asta: