Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept procesual penal (partea specială) » MIJLOACELE DE PROBĂ ŞI PROCEDEELE PROBATORII

MIJLOACELE DE PROBĂ ŞI PROCEDEELE PROBATORII


1. Examinarea corporală;
2. Expertiza;
3. Punerea sub învinuire;
4. Cercetarea la faţa locului

1. Examinarea corporală


Organul de urmărire penală are dreptul să efectueze examinarea corporală a bănuitului, învinuitului, inculpatului, martorului sau părţii vătămate, cu consimţămîntul acestora sau în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, pentru a constata dacă pe corpul acestora există urme ale infracţiunii sau semne particulare, în cazul în care pentru aceasta nu este necesară expertiza medico-legală.
În caz de infracţiune flagrantă, examinarea corporală poate fi efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie, însă, în termen de 24 de ore, el trebuie să fie informat despre acţiunea efectuată, cu prezentarea materialelor respective ale cauzei pentru controlul legalităţii acestei acţiuni.
Dacă este necesar, examinarea corporală se face cu participarea medicului. Persoana care efectuează urmărirea penală nu asistă la examinarea corporală a unei persoane de sex opus dacă este necesară dezbrăcarea acesteia. În acest caz, examinarea corporală se face de către un medic.
În cursul examinării corporale sînt interzise acţiuni care înjosesc demnitatea persoanei examinate sau îi pun în pericol sănătatea.

2. Expertiza


Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe specializate în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte domenii. Posedarea unor asemenea cunoştinţe specializate de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală.
Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sînt în drept să înainteze cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului de urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale şi urmează a fi apreciată o dată cu alte probe.
În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoştinţele necesare pentru a prezenta concluzii care se referă la circumstanţele apărute în legătură cu cauza penală şi care pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală.
Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru a participa cu drepturi depline la efectuarea expertizei.
Expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:
1. cauzei morţii;
2. gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
3. stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal;
4. stării psihice şi fizice a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte de tortură, tratamente inumane sau degradante;
5. vîrstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate – în cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce confirmă vîrsta lipsesc sau prezintă dubiu;
6. stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii or de a percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face declaraţii despre ele, dacă aceste declaraţii ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza hotărîrii în cauza dată;
7. altor cazuri cînd prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
Considerînd că este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecată, prin încheiere, dispune efectuarea expertizei. În ordonanţă sau în încheiere se indică: cine a iniţiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele, documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd şi în ce împrejurări au fost descoperite şi ridicate; întrebările formulate expertului; denumirea instituţiei de expertiză, numele şi prenumele persoanei căreia i se pune în sarcină efectuarea expertizei.
Cererea de solicitare a efectuării expertizei se formulează în scris, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor supuse constatării şi a obiectelor, materialelor care trebuie investigate de expert.
La efectuarea expertizei din iniţiativă şi pe contul propriu al părţilor, expertului i se remite lista întrebărilor, obiectele şi materialele de care dispun părţile sau sînt prezentate, la cererea lor, de către organul de urmărire penală. Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.
Bănuitul, învinuitul sau partea vătămată poate solicita organului de urmărire penală sau, după caz, procurorului dispunerea efectuării expertizei. Refuzul de dispunere a efectuării expertizei poate fi contestat în modul stabilit de C. P. P.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care dispune efectuarea expertizei, citează părţile şi expertul desemnat pentru a li se aduce la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să dea răspunsuri, pentru a li se explica dreptul de a face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor. Totodată, părţilor li se explică dreptul lor de a cere numirea a cîte un expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea expertizei. În acest caz, se întocmeşte un proces-verbal.
După examinarea obiecţiilor şi cererilor înaintate de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată fixează termenul efectuării expertizei, informîndu-l, totodată, pe expert dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile.
Expertizele cu un grad sporit de complexitate se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de aceeaşi specializare sau, după caz, de specializări diferite. La cererea părţilor, în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi (recomandaţi) de ele.
Dacă sînt experţi de aceeaşi specializare, membrii comisiei se consultă între ei şi, ajungînd la o opinie comună, întocmesc un raport unic, pe care îl semnează fiecare. Dacă între experţi există dezacord, fiecare dintre ei prezintă cîte un raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la întrebările pe marginea cărora există dezacord.
Dacă membrii comisiei sînt experţi de specializări diferite, la efectuarea expertizei se aplică prevederile referitoare la expertiza complexă.
Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată de a cere ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză, precum şi pentru experţii desemnaţi. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză şi conducătorul, analizînd complexitatea investigaţiilor ce urmează a fi efectuate, consideră că este necesară o expertiză în comisie, acesta comunică organului de urmărire penală sau instanţei de judecată propunerea de dispunere a efectuării expertizei.
În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii, se dispune expertiza complexă.
În cazul torturii, efectuarea expertizei complexe, cu operarea examinării medico-legale, psihologice şi, după caz, a altor forme de examinare, este obligatorie.
În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe, experţii, în limitele competenţei lor, formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza. Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa.
Dacă organul de urmărire penală care a dispus efectuarea expertizei, la invocare de către una dintre părţi sau din oficiu, ori instanţa de judecată, la cererea uneia dintre părţi, constată că raportul expertului nu este complet, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, se dispune efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert sau de către un alt expert.
Dacă concluziile expertului sînt neclare, contradictorii, neîntemeiate, dacă există îndoieli în privinţa lor şi aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului sau dacă a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă efectuarea unei expertize repetate de către un alt expert sau alţi experţi. La efectuarea expertizei repetate se poate pune şi chestiunea autenticităţii metodelor utilizate anterior. Primul expert poate participa la efectuarea expertizei respective pentru a da explicaţii, însă nu poate participa la efectuarea investigaţiilor şi la finalizarea concluziilor.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată expediază conducătorului instituţiei de expertiză actul de dispunere a efectuării expertizei, obiectele şi materialele respective, iar în cazurile necesare, şi materialele cauzei penale. Expertiza se efectuează de către acel expert al instituţiei care este indicat în ordonanţă sau încheiere. Dacă expertul concret nu este indicat, conducătorul instituţiei de expertiză numeşte expertul şi despre aceasta comunică organului care a dispus expertiza.
Dacă expertiza se efectuează din iniţiativa şi pe contul părţilor, ele prezintă conducătorului instituţiei de expertiză lista întrebărilor, obiectele şi materialele pentru a efectua investigaţii. Părţile pot indica în cererea de solicitare a efectuării expertizei numele şi prenumele expertului.
În caz de efectuare a expertizei în afara instituţiei de expertiză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, după întocmirea ordonanţei sau încheierii prin care se dispune expertiza, invită persoana desemnată pentru efectuarea ei pentru a se informa cu privire la competenţa ei, pentru a constata în ce relaţii se află această persoană cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată şi cu alte părţi, pentru a se convinge că nu există temeiuri pentru recuzarea acesteia.
Organul care a dispus expertiza înmînează expertului ordonanţa sau încheierea prin care se dispune expertiza, explică drepturile şi obligaţiile, prevăzute în art.88 din prezentul cod, şi îl previne de răspunderea, conform art.312 din Codul penal, pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false. Acestea se consemnează în ordonanţa sau în încheierea prin care s-a dispus expertiza şi se confirmă prin semnătura expertului. În acelaşi mod se fixează declaraţiile şi cererile expertului. Despre respingerea cererii expertului, organul care a dispus expertiza întocmeşte o ordonanţă sau o încheiere motivată.
Organul de urmărire penală este obligat să asigure prezentarea la expert a bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, martorului dacă apare necesitatea de a efectua cercetarea corporală sau a examina starea lor psihică ori prezenţa lor este necesară la efectuarea expertizei. După efectuarea investigaţiilor necesare, expertul întocmeşte în scris un raport, pe care îl semnează şi aplică ştampila.
În raportul de expertiză se indică: cînd, unde şi cine (numele, prenumele, studiile, specialitatea) a efectuat expertiza; faptul informării expertului despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false; titlul, gradul ştiinţific şi, după caz, funcţia persoanei care a efectuat expertiza; actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei; persoanele care au asistat la efectuarea expertizei; materialele utilizate de către expert, investigaţiile efectuate, operaţiunile de efectuare a expertizei, metodele, programele şi echipamentele utilizate; întrebările adresate expertului; concluziile la întrebări. Dacă, în cursul efectuării expertizei, expertul constată circumstanţe ce prezintă interes pentru cauza penală, dar cu privire la care nu i s-au pus întrebări, el are dreptul să le menţioneze în raportul său.
La raportul expertului se anexează corpurile delicte, probele grafice, alte materiale, rămase după efectuarea investigaţiilor, precum şi fotografii, schiţe şi grafice ce confirmă concluziile expertului.
În raportul expertului va fi inclusă argumentarea imposibilităţii de a răspunde la toate sau la unele întrebări ce au fost puse dacă materialele prezentate nu au fost suficiente sau întrebările formulate nu ţin de competenţa expertului, ori nivelul ştiinţei şi practica expertizelor nu permit de a răspunde la întrebările puse.
Raportul expertului sau declaraţia sa că nu poate prezenta concluzii, precum şi procesul-verbal de audiere a expertului se comunică imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la primirea lor de către organul de urmărire penală, părţilor în proces care au dreptul să dea explicaţii, să facă obiecţii, precum şi să ceară a se pune expertului întrebări suplimentare, a se efectua expertiza suplimentară ori o expertiză repetată. Executarea acestor acţiuni se consemnează într-un proces-verbal.
Internarea bănuitului, învinuitului în instituţia medicală pentru efectuarea expertizelor se admite cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza demersului procurorului, în conformitate cu art.305. Încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea internării poate fi atacată cu recurs în condiţiile art.311.
Dacă necesitatea internării în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei a apărut în procesul judecării cauzei, încheierea despre aceasta o adoptă instanţa de judecată conform cererilor înaintate de părţi, expert sau din oficiu.
Demersul procurorului de solicitare a internării într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei sau cererile părţilor ori ale expertului depuse în acest sens trebuie să cuprindă, după caz, menţiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează urmărirea penală, încadrarea juridică a faptei; faptele şi împrejurările din care rezultă îndoiala asupra stării de responsabilitate a bănuitului, învinuitului sau inculpatului, motivarea necesităţii de luare a măsurii de internare şi motivarea proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit.
Internarea bănuitului într-o instituţie medicală, pentru efectuarea expertizei în condiţii de staţionar, se dispune pentru o durată de pînă la 10 zile cu posibilitatea prelungirii, în caz de necesitate, la demersul procurorului, de către judecătorul de instrucţie, după punerea sub învinuire.
Internarea învinuitului într-o instituţie medicală, pentru efectuarea expertizei în condiţii de staţionar, se dispune pentru o durată de pînă la 30 de zile.
Prelungirea internării învinuitului în instituţia medicală, pentru efectuarea expertizei în condiţii de staţionar, poate fi dispusă de către judecătorul de instrucţie pînă la 6 luni, la demersul procurorului prezentat în temeiul cererii motivate în scris a medicului care se confruntă cu dificultăţi la efectuarea expertizei şi are nevoie de timp suplimentar pentru aceasta. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile.
Bănuitul, învinuitul internat într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei în condiţii de staţionar, apărătorul sau reprezentantul pot ataca încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea ori prelungirea internării sau pot solicita efectuarea expertizei în condiţii de ambulator în termen de 3 zile de la data adoptării. Dispoziţiile art.311 şi 312 se aplică în mod corespunzător.
În cazul în care bănuitul, învinuitul este arestat preventiv, transferul acestuia pentru efectuarea expertizei medicale în condiţii de staţionar, se dispune la demersul procurorului cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.

3. Punerea sub învinuire


Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.

4. Cercetarea la faţa locului


În scopul descoperirii şi ridicării urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane sau de animale.
Se interzice cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului fără acordul scris al proprietarului sau al posesorului.
Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile, iar în caz de necesitate, permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. În anumite cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală, dacă este necesar, execută diferite măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte desene, schiţe, face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.
Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală le poate ridica pentru a le examina în sediul organului de urmărire penală. Pentru aceasta, obiectele şi documentele se împachetează, se sigilează, pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal.

%d blogeri au apreciat asta: