Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept Roman » Persoanele în dreptul roman

Persoanele în dreptul roman


Capacitatea juridică

În Dreptul Roman aveau capacitatea de persoane doar persoanele libere, și în prima fază a Imperiului Roman aveau capacitate de persoane doar cei cu cetățenie. Sclavii nu erau considerați a fi persoane , ei erau considerați bunuri din patrimoniul stăpînului.

Capacitatea juridică – aptitudinea unei persoane care se poate bucura de anumite drepturi și libertăți. Pentru ca o persoană să participe la instanța de judecată, trebuia să aibă capacitate juridică.

Capacitatea(caput) juridică se împărțea în:

-Capacitate de folosință a drepturilorposibilitatea unei persoane de a avea drepturi și obligații.

Aveau capacitate de folosință aveau doar:

1.cetățenii

2.oamenii liberi

3.pater familias(șef de familie, cel mai învîrstă bărbat)Copii nou născuți la care a decedat tatăl,deveau pater familias, și jumătate patrimoniului tatălui revenea copilului.

Copilul născut capătă patrimoniul tatălui, și au capacitate de folosință pînă la moarte.Pentru a căpăta patrimoniu,copilul trebuia să se nască viu și cu înfățișare omenească.

Moarte fizică – mort .

Moarte juridică – vîndut în sclavie.

-Capacitate de exercițiu a drepturilor- aptitudinea unor persoane de a înțelege drepturile și legile.Capacitatea de exercițiu aveau doar cei ce au atins majoratul.

1)Sclavii erau considerați bunuri din patrimoniul stăpînului,și cel mai important izvor al sclaviei era războiul,căci majoritatea sclavilor erau prizonieri de război.

2)Al doilea izvor al sclaviei era nașterea, care presupunea că copii născuți în familie de sclavi erau de proveniență sclavagistă și mereu se lua în considerație proveniența mamei, dacă mama era liberă întreținea relație cu sclavul copilul era considerat liber,iar dacă mama era sclavă și tata liber atunci copilul era sclav.

3)Pedepsele –faptele săvîrșite cu pronunțarea pedepsei.

Condiția juridică a sclavului,deci nu era personalitate juridică și nu putea avea patrimoniu. Stăpînul avea posibilitate să vîndă sclavul, să vîndă copiii mamei sclave sau chiar și dreptul de a omorî sclavul. Însă apoi s-a limitat dreptul stăpînului sclavului , sclavii nu mai putea fi omorîți,copiii nu puteau fi luați de la mamă. Sclavul nu avea patrimoniu,dar stăpînul putea să-i permite sclavului să posede titlu de peculiu, și stăpînul dacă avea multe afaceri putea împuternici un sclav pentru ca el să-l reprezinte în unele afaceri.

Dezrobirea . Stăpînul de sclav putea recurge la dezrobire ,după ce avea loc actul dezrobirii ,sclavul dobîndea capacitatea de om liber, și între fost stăpîn și fost sclav rămîneau unele relații. Fostul stăpîn era numit patron, iar fostul sclav era numit libert.

Dezrobirea putea fi făcută prin următoarele forme:

1)vindicta- era o procedură formalistă,și pentru ca stăpînul să dezrobească sclavul trebuia să se producă o procedură de judecată. Pater familias se înțelegea cu un terț și se adresa în instanța de judecată cu o pretenție față de stăpîn și invoca că sclavul este om liber. Pîrîtul în urma acestora recunoștea vina, și judecata pronunța sentința prin care dădea victoria reclamantului. Și sclavul devenea om liber.

2)censu –în statul roman avea loc periodic recensămîntul,sclavul înscris în această listă era considerat om liber.

3)testamento(dezrobirea testamentară)-stăpînul întocmea un testament și înscria sclavul dezrobit după moartea stăpînului . Dezrobirea putea fi indirectă, pater familias stabili în testament ca ulterior urmașii săi să recurgă la dezrobire.

După ce a avut loc actul dezrobirii,sclavul devenea și el om liber,cetățean sau șef de familie,deci prelua condiția patronului.

Numai că libertatea sclavului era limitată,căci avea obligații față de patron:

1)obligația bona – libertul trebuia să procure pentru patron,produse alimentare sau să efectueze lucrări în interesele patronului său.

2)obligația opere- obligația libertului de a presta anumite servicii .

3)obligația obsequium-presupune obligația libertului de respect față de fostul stăpîn.

Oamenii liberi cu condiție juridică specială .

Erau oameni liberi dar stapînul nu avea dreptul asupra lor.

-in mancipio – (semisclavi) fii de familie vînduți de către pater familias pentru realizarea unui cîștig,și avea termenul de 5 ani de zile. După expirarea termenului copilul vîndut venea sub puterea tatălui de origine.

-autocrati – oameni liberi care se angajau în calitate de gladiatori, această persoană în timpul angajării se numea sclav, și cînd termenul de angajare expira persoana își recăpăta statutul de persoană liberă.

-addicti- în cazul în care debitor nu achită creditorului o sumă anumită,creditorul avea dreptul să-l închidă în închisoarea sa și debitorul putea fi vîndut sau omorît.

-redempti ad hostibus –cetățeni romani care au căzut în sclavia unui alt stat străin și erau răscumpărați de un cetățean roman. Persoanele răscumpărate aveau obligația de ai plăti prețul de răscumpărare,în caz de neachitare el era legat de răscumpărător.

Colonii erau numiți persoane legate de pămînt, și nu aveau dreptul să părăsească pămîntul pe care erau stabiliți și toată roada obținută era în proprietatea stăpînului. Stăpînul în caz în care vindea fondurile de pămînt,vindea și colonii. Colonii nu putea fi vînduți independent de pămînt și nu puteau fi omorîți.

Oamenii liberi

Calitatea de om liber aparținea doar unui cetățean roman.

Cetățeanul roman avea următoarele drepturi:

-ius commercii –dreptul de a vinde și de a cumpăra.

-ius conubii – dreptul de a încheia o căsătorie valabilă.

-ius honorum –dreptul de a candida la o magistratură.

-ius militiae – dreptul de a fi militar în legiunile romane.

-ius sufragii – dreptul de a alege și de a fi ales.

-ius provocatio – dreptul de a contesta o hotărîre.

Modalitățile de a căpăta cetățenia:

Principala modalitate de a căpăta cetățenia era prin naștere,era importantă condiția mamei în timpul nașterii. Dacă din momentul concepției pînă la naștere, mama o bucată de timp era om liber și apoi iar devenea sclavă ,copilul era denumit liber.Dezrobirea,persoana dezrobită căpăta calitate de cetățean , dezrobirea cuprinde cetățeni și necetățeni.

Adopția ,dacă un cetățean roman adopta un copil, copilul dobîndea condiția juridică a adoptatorului.

Prin beneficiul legii,o persoană putea obține cetățenia prin cerere .

Cetățeanul pierdea cetățenia în următoarele cazuri:

-Prin exilare-exilarea presupunea alungarea persoanei din Imperiul Roman și pierdea calitatea de cetățean și libertatea.

-Persoana putea fi vîndută în sclavie peste hotare și pierdea calitatea de cetățean.

-Prin dobîndirea cetățeniei unui stat străin. Nu se permitea dubla cetățenia,astfel prin dobîndirea altei cetățenii,persoana pierde statului de cetățean în statul roman.

Familia romană

Familia romană era formată din pater familias(sui iuris – persoană nesupusă nimănui,este supusă doar legii).

Toți cei ce se aflau sub puterea pater familias se numeau (alieni iuris – se aflau sub puterea pater familias,atîta timp cît pater familias era în viață).În vechiu drept roman ,această putere consta în dreptul de ai omorî,de ai vinde. Apoi puterea era limitată și nu mai putea să îi mai vîndă sau să-i omoare. În perioada Imperiului , capacitatea fiului de familie a devenit absolută, deci dobîndeau capacitate juridică.

Rudenia

În vechiul drept roman rudenia se numea rudenie civilă,sau familia agnatică (agnatio). Potrivit acestei forme de rudenie se considerau a fi rude doar cei ce se află sub puterea pater familias. Dacă o fiica ieșea din pater familias și se căsătorea cu alt pater familias,ea era considerată a fi străină tatălui,căci trecea sub puterea altui pater familias(soțul).

Rudele agnate erau de 3 categorii :

1)toți cei ce se aflau sub aceeași putere.

2)rude civile de categoria a doua (toți cei ce s-au aflat cîndva sub puterea pater familias)(frații care se aflau sub puterea tatălui).

3)persoane care niciodată nu s-au aflat sub puterea pater familias (verișorii).

Gentilii(subclasă) erau considerați membrii ginții.

Agnațiunea s-a înlocuit cu cognațiunea (rudenia de sînge).

Puterea lui pater familias consta în faptul că el avea drept asupra tuturor rudelor,în perioada republicii puterea lui era limitată, el nu avea dreptul asupra bunurilor fiilor dobîndiți de aceștia .În prima fază a imperiului personalitatea fiului de familie era extinsă.

Familia Romană

Epoca veche a istoriei statului roman era organizată pe baze patriarhale monogamice. Șeful familiaei era numit pater familias avea în subordine soția ,copiii și sclavii ,avînd dreptul de viață și de moarte asupra tuturor. Puterea șefului de familie nu se exercita doar pe soție,dar și asupra bunurilor materiale ,a patrimoniului familia,căci era singurul proprietar al patrimoniului familial ,unicul judecător și preot suprem al cultului familial.

În epoca veche pater familias putea să-i pedepsească ,să-i vîndă,să-i alunge din casă și să-i abandoneze. Fiul era considerat drept personalitate juridică a tatălui și în consecință era capabil de a se obliga prin contractele sale de a fi proprietar.

Căsătoria constituie cel mai obișnuit izvor al puterii părintești. Căsătoria romană se efectua cu logodna ,care se încheia de pater familias și apoi de către viitorii soți.Logonda a devenit un raport de drept cu consecințe juridice.

Pentru a încheia o căsătorie se cereau anumite condiții:

1.Consimțămîntul pater familias și apoi a viitorilor soți.

2.Vîrsta minimă pentru fete -12 ani,pentru băieți -14 ani.

Conubium – persoanele trebuiau să aibă dreptul de a întemeia o familie potrivit normelor dreptului roman.

a)să nu fie rude. Rudenie pe linie dreaptă Pater familiasàcopil ànepot àstrănepot

Rudenie pe linie colaterală (între frați de gradul 2).(între nepoți).

b)afinitatea (legătura de rudenie care unește pe un soț cu rudele celuilalt soț.)

c)bigamia- două căsătorii în același timp (bigamia era interzisă).

3.Dreptul de a se căsători aparținea din punct obiectiv(cetățenilor) și din punct subiectiv(viitorilor soți). Nici unul dintre viitorii soți să nu fie căsătoriți,bigamia fiind interzisă.Văduva se putea căsători doar după 10 luni de la moartea soțului.

Formele căsătoriei:

1.Căsătoria cum manu-femeia căsătorită rupea relația cu vechea familia și se subordona soțului.

-confareatio-presupune organizarea ceremoniei religioase în prezența martorilor și a pontifex maximus (împăratul roman).Plebei nu avea dreptul la așa formă de căsătorie.

-usus-presupune convețuirea de un an de zile a bărbatului și femeii ,această formă era caracteristică plebeilor.

-coemptio – căsătoria care constă într-un act de cumpărare a soției sau invers a soțului de către soție.

2.Căsătoria sine manu– căsătoria era reciprocă din partea ambilor soți.

Soția nu mai intra sub puterea soțului dar rămînea sub puterea pater familias(tatăl).

-affectio maritalis-acordul de convețuirea împreună.

-honor matrimonii-presupune convențuirea împreună.

3.Concubinatul – presupunea traiul a două persoane fără căsătorie legiferată.

Desfacerea căsătoriei se putea iniția de ambele părți,fie voluntar, fie în mod forțat(prin amenințări).

Desfacerea căsătoriei

Căsătoria se putea desface fie în mod forțat ,fie voluntar. În mod forțat,căsătoria se putea desface fie prin moartea ,fie prin pierderea libertății sau cetățeniei unuia dintre soți. Desfacerea căsătoriei în mod voluntar se făcea prin :

a)Căsătoria cum manu,dacă s-a încheiat prin confarreatio ,se desfăcea prin solemnitate inversă, iar dacă prin coemptio sau usus,se făcea prin remancipatio,adică ieșirea de sub puterea soțului.

b)Căsătoria sine manu se desfăcea mai ușor, se desfăcea atunci cînd unul din elementele affectio maritalis sau honor matrimonii înceta să existe.

În epoca în care puterea capului de familie era nelimitată,acesta putea desface căsătoria celor aflați sub puterea sa fără a le cere consimțămîntul.

Împăratul Iustinian,dorind să înceteze divorțurile fără temei a introdus categorile de divorțuri:

a)Divorțul prin consimțămîntul mutual (communi consensu) este admis fără nici o limită.

b)Divorțul motivat de următoarele fapte:1)căderea în prizonierat 2)impotența unuia dintre soți.

c)Divorțul determinat de vina unuia dintre soți(în caz de adulter), dar soțul vinovat este pedepsit.

d)Orice altă formă de divorț este declarată ilicită (sine iusta causa) și pedepsită,dar cu toate penalitățile impuse soțului care se desparte fără de motiv,căsătoria rămîne totuși desfăcută.

Puterea părintească

Puterea pe care pater familias o exercita asupra descendentilor este denumita “patria potestas”, si se exercita asupra fiilor,fiicelor si asupra nepotilor din fii, nu si asupra nepotilor din fiice, intrucat acei nepoti se afla sub alta putere in familia tatalui lor.

Caracterul nelimitat al puterii parintesti se manifesta si asupra bunurilor, in sensul ca fiul de familie nu aveau patrimoniu (bunuri proprii), astfel incat tot ce dobandea prin munca proprie trecea in patrimonial lui pater familias.

De asemenea,fiul de familie nu putea incheia acte juridice de drept privat in nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias si cu conditia ca, prin efectul acelor acte,situatia lui pater familias sa devina mai buna din punct de vedere patrimonial, adica sa devina proprietar sau creditor si nu debitor, pentru ca atunci situatia lui pater ar fi mai rea.

Puterea parinteasca putea fi creata pe cale naturala prin casatorie si pe cale artificiala prin adoptiune si prin legitimare.

Stingerea puterii părintești

Cauze legate de persoana sui iuris

Moartea lui pater familias

Pierderea unui element al personalităţii

Cauze legate de persoana alieni iuris

Moartea copilului

Trecerea copilului sub o altă putere

Emanciparea copilului, proces de eliberare a fiului de familie de sub puterea părintească şi transformarea lui în persoană sui iuris

Adopțiunea și legitimarea

Pe cale artificiala,puterea parinteasca putea fi creata mai intai prin adoptiune, iar adoptiunea este actul prin care un fiu de familie trece de sub puterea unui pater familias sub puterea altui pater familias.

a)Prima fază a adoptiunii presupunea cinci operatiuni juridice constand in trei vanzari si doua dezrobiri succesive, care aveau loc nu in 10 ani, ci intr- o singura zi.

b)Faza a doua, un proces fictiv la care participa adoptantul si cumparătorul.Adoptantul participa la proces in calitate de reclamant, iar cumparatorul in calitate de parat.

In fata magistratului, adoptantul afirma prin cuvinte solemne ca fiul de familie este al sau,iar cumparatorul nu-l contrazice,astfel magistratul pronunta cuvantul “addico”, prin care ratifica declarația adoptantului, recunoscandu-i altfel puterea asupra fiului de familie.

Adoptiunea genereaza anumite efecte juridice,caci fiul de familie trece sub puterea adoptantului,devine agnat cu el si, prin urmare, dobandeste dreptul succesoral fata de adoptant, dar pierde drepturile succesorale in familia de origine, de vreme ce agnatiunea este unicul fundament al succesiunii.

Actul adoptiunii include si adrogatiunea, iar adrogatiunea este actul prin care o persoana sui iuris denumită adrogat trece sub puterea altei persoane sui iuris denumita adrogant.

Puterea parinteasca se putea naste tot pe cale artificiala si prin legitimare,iar legitimarea este actul juridic prin care copilul natural, adica cel nascut in afara casatoriei,este asimilat copilului legitim care este nascut in sanul casatoriei.La romani,legitimarea se realiza prin oblatiune la curie,prin casatorie subsecventa sau prin rescript imperial.

Tutela și curatela

Tutela și curatela sunt instituții juridice create în scopul protejării incapabililor. Însă ele s-au manifestat ca puteri exercitate pentru protejarea averii familiei patriarhale.

Incapacitățile erau împărțite în două categorii:

-incapacități naturale

-incapacități accidentale

Erau considerați incapabili impuberii(copiii sub vîrsta de 14 ani) și femeile(chiar dacă erau persoane sui iuris),fiind puși sub tutelă. Sufereau de incapacități accidentale nebunii și prodigii (risipitorii) ,aceștia fiind puși sub curatelă.

Din punct de vedere al persoanelor puse sub protecție erau următoarele categorii de tutelă:

a)tutela impuberului sui iuris– copilul care nu avea 14 ani și care era persoană sui iuris era pus sub tutelă și se numea pubil.

b)tutela femeii sui iuris-femeia sui iuris care are trei copii și dezrobita care are patru copii a fost scoasă de sub tutelă,pentru ca să-și poată administra singură bunurile(ius liberorum).

Existau diferite feluri de tutele:

a)tutela legitimă– în lipsa unei tutele testamentare,în baza legii era numit tutore agnatul în gradul cel mai apropiat.

b)tutela testamentară-era constituită prin testament .

c)tutela dativă –în lipsa unor tutori testamentari sau legitimi,pretorul urban desemna tutori celor lipsiți temporar de aceștia.

d)tutela fiduciară – revenea acelora care eliberau un individ mancipat anterior.

Procedee de administrare a tutelei:

a)negotiorum gestio -era procedeu ce se aplica în cazul unui infans(copil mai mic de șapte ani),care nu se poate exprima clar.În acest caz,actele juridice încheiate de tutore în nume propriu,urmînd ca la sfîrșitul tutelei ,între tutore și pubil să intervină o reglare de conturi.

b)auctoritatis interpostitio -procedeul care se aplică copilului mai mare de 7 ani,dar mai mic de 14 ani,precum și în cazul femeii. Actele juridice erau întocmite chiar de către incapabil,dar în prezența tutorelui.

Curatela asigură protecția celor loviți de incapacități accidentale.

După persoanele puse sub protecție,avem:

– curatela risipitorului(prodigului)-risipea moștenirea strămoșilor.

-curatela nebunului (furiosului)-neputîndu-și da seama de sensul actelor pe care le îndeplinesc,erau puși sub curatelă.

-curatela minorului de 25 de ani-din cauza că nu toți sub vîrsta de 25 de ani aveau experiență în echeierea actelor juridice.

Curatela putea fi instituită prin lege și prin ordinal pretorului(dativă) și era administrată prin negotiorum gestio.

Capitis deminutio (pierderea capacității juridice)

Personalitatea poate fi desființată și pe cale juridică.

Desființarea personalității pe cale juridică se numea capitis deminutio,care era de trei feluri:

1)capitis deminutio maxima –consta în pierderea tuturor elementelor personalității. (de ex. cînd cetățeanul roman își pierdea libertatea ).

2)capitis deminutio media-consta în pierderea cetățeniei romane.

3)capitis deminutio minima –constra în pierderea dreptului de familiei,cu precizarea că în acest caz se pierdeau anumite drepturi de familie,dar se dobîndeau altele.

Capitis deminutio nu înseamnă neapărat micșorarea personalității deoarece sunt ipoteze în care capitus deminututs (cel care a suferit o capitis deminutio) își sporește capacitatea . De ex.: emancipatul suferă o capitis deminutio în sensul că pierde drepturile succesorale ,dar capacitatea lui juridică sporește ,pentru că devine persoană sui iuris.

Persoana juridică

Persoana juridică este o colectivitate care are un patrimoniu propriu, dobîndește drepturi și își asumă obligații distinct de membrii care o compun,

Persoana juridică are caput(capacitate),pe care o numim personalitate juridică.

Prima persoană juridică a fost statul roman ,care avea patrimoniul său-ager publicus,venea la moștenire și avea debitori.

După modelul statului roman,au devenit persoane juridice coloniile și municipiile din Italia,iar mai tîrziu și cele din provincii. Statul, coloniile și municipiile,aveau personalitate juridică atît în domeniul dreptului public,cît și în domeniul dreptului privat și erau desemnate prin termeni precum “universitas” sau “corpora”. Apoi au apărut persoane juridice și în domeniul dreptului privat,numite corporații (collegia).

Întrucît ,spre sfîrșitul Republicii,o serie de persoane juridice s-au implicat în viața politică , au fost luate măsuri pentru îngrădirea actvității lor.

%d blogeri au apreciat asta: