Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Drept Roman » Procedura de judecată. Procedura civilă romană.

Procedura de judecată. Procedura civilă romană.


Procedura civilă romană reprezintă totalitatea normelor care reglementează modul de desfășurare a procesului de judecată,cu privire la libertate,valorificarea drepturilor de creanță(creditor și debitor) , moștenire.

Dreptul roman a cunoscut 3 părți de procedură de judecată:

1.Vechiul drept roman –procedura legisancțiunilor .

2.Drept roman clasic –procedura formulară.

3.Dreptul postclasic – procedura extraordinară.

Procedura legisancțiunilor

Vechiul drept roman și dreptul roman clasic prin divizarea procesului în două faze:

-Prima fază in iure (în fața magistratului) – procesul începea cu citarea pîrîtului,iar reclamantul trebuia să asigure prezența pîrîtului în fața magistratului.

Citare -chemarea pîrîtului în fața magistratului .

a)Prima metodă de citare ius vocatio – cînd între părți exista un litigiu și judecătorul trebuia să puie capăt litigiului prin hotărîre. Reclamantul trebuia să-l întîlnească în public și să pronunțe cuvinte solemne in ius te voco – în fața magistratului te chem. Dacă pîrîtul refuza să vie, putea fi adus cu forța .

b)A doua metodă de citare Conditio se punea cita pîrîtul pereglin ,se aplica în raport cu străinul cu care cetățeanul roman avea o pretenție.

c)A treia metodă de citare Vadimonium extrajudiciar –această metodă se aplica atunci cînd între părțile nu exista vriun litigiu dar exista un acord încheiat între reclamant și pîrît , în care ei se înțelegeau cînd să se prezenteze la judecată.

Reclamantul trebuia să asigure prezența pîrîtul,și după asta venea însăși reclamantul și invoca pretențiile sale către pîrît .

Pîrîtul : 1. Recunoașterea (confessio in iure)

2. Nu recunoștea (părțile erau trimise la a doua fază numită in iudicio)

3.Pîrîtul nu se apără în mod corespunzător(fie tace sau nu pronunță corect formulele solemne sau gesturile rituale.)-în acest caz victoria îi vine reclamantului .

-A doua fază in iudicio – în fața judecătorului. În vechiul drept roman judecățile erau evaluate în for (în public) .Nu avea caracter judiciar și putea fi evalutat și în lipsa uneia din părți(dacă una dintre părți nu venea la ora stabilită,judecătorul aștepta pînă amiază, și cîștiga procesul cel ce era prezent). Judecătorul audia pe reclamant și pîrît,se administrau și alte probe (declarațiile martorilor,probele scrise în contracte,sau să aducă un bun care demonstrează vinovăția unuia).

Judecătorul aplica sentința de:

Condamnare– se aplica pedeapsa.

Absolvire – pîrîtul nu era obligat la nimic.

Procedura legisancțiunilor

Procedura presupune utilizarea a 5 acțiuni ale legii :

clip_image0011.Sacramentum

2.Iudicis arbitrive postulatio avea loc judecata și pronunțarea sentinței

3.Condictio

clip_image0024.Manus iniectio avea loc executarea sentinței

5.Pognoris capio.

Sacramentum – părțile făceau pari prin care cel ce a pierdut trebuie să plătească celui ce a învins .După cercetarea probelor, judecătorul reclamă al cărui pariu a fost just.

Iudicis arbitrive postulatio – prin cerere de judecător.

Condictio – întelegerea între părți prin care alegeau un arbitru care pronunța o sentință . Judecătorul sau magistratul pronunța o sentință .

Manus iniectio (punerea mînii) – dacă pîrîtul(debitor) nu executa binevol sentința,reclamantul(creditor) mergea în fața magistratului și invoca o pretenție .Magistratul în trimitea pe pîrît(debitor) în închisoarea privată a creditorului pe 60 zile. Dacă timp de 60 de zile debitorul sau o rudă a pîrîtului nu plătea o sumă anumită, el putea fi vîndut în sclavie peste hotare. Sau creditorul putea să-l omoare pe debitor. Deasemenea creditorul putea încheia un acord cu debitorul, prin care debitorul se obliga să lucreze pe un termen anumit .

Putea să se implice și o persoană numită vindex care se adresa la instanța de judecată și afirma pretenția față de creditorul în raport cu debitorul, și atunci dacă se adeverea că creditorul nu are dreptate , plătește o sumă anumită . Iar dacă se adeverește că vindexul a dus în instanța de judecată mărturii false,plătea suma debitorului de două ori mai mult.

Pognoris capio –luare de gaj

Avea 3 caractere juridice:

– Legal (formulele prevăzute de legea celor 12 table).

-judiciar (ambele părți prezente la magistrat – reclamant,pîrît).

-formalist (obligația de a pronunța termeni sau formule sacramentale cu gesturi)

Procedura formulară prin legea aebutia

-a dispărut pronunțarea formulelor solemne

-era mai puțin riguroasă

Formulă-cerere,mic program de judecată.

-magistratul îi făcea acea formulă de judecată unde indica cauza litigiilor.

-dacă nu exista o formulă magistratul putea să creeze alte nrome pentru soluționarea litigiilor.

Structura formulei din 4 părți principale și 2 părți accesorii:

1.Denumirea cererii

2.Numele judecătorului care va soluționa litigiile.

3.Cine este reclamantul și pîrîtul

4.Cele 4 părți principale: a)Intentio – care sunt pretențiile reclamantului față de pîrît

b)Demonstratio-fundamentul juridic al reclamantului adică contractul.Prejudiciul cauzat de pîrît.

c)Adiudicatio-apărarea în formulă,în cazul în care nu se înțelegeau la împărțirea bunului.

d)Condemnatio-sancțiunea ,judecătorului i se arăta soluționarea procesului.

5.Cele 2 părți accesorii:

a)Praescriptio– reclamantul arată în partea judecății o parte din dreptul său,adică contractul de rentă.

b)Excepțiune –venea în favoarea pîrîtului,el arăta contraargumentele lui(de ex. nu datorează toată suma,ci jumătate).Are loc hotărîrea de absolvire.

Fazele în instanța de judecată:

1.In iure-dispare forța împotriva pîrîtului,dar se aplică cîteva sancțiuni. Missio in prossessionem

Magistratul întocmea formula de judecată și treceau în faza a 2a.

1.1.Litis contestatio-pînă la adresarea judecătorului,ei își luau martori.(o copie de formulă de judecată se dădea pîrîtului).

Și are 3 efecte juridice:

1.Efectul extinctiv – vechiul drept dedus se stinge.

2.Efectul fixator-litigiul putea fi examinat în fața judecătorului doar între părțile indicate în formulă.

3.Efectul creator – în locul dreptului inițial se năștea un nou drept asupra unei sume de bani la care judecătorul putea să-l condamne pe pîrît.

Procedura extraordinară

-procesul nu se realiza în două faze și avea loc în fața uni magistrat care avea funcția de judecător.

Procesul de judecată era realizat în încăpere, și la acest procest aveau acces, avocații,judecătorul și părțile(pîrîtul și reclamantul). Citarea nu se mai făcea de către reclamant,ci de către funcționarii instanței de judecată. Judecătorul sau grefierul trimite citație pîrîților ,astfel în citație se scrie data și ora la care pîrîtul trebuie să se prezinte la judecată.

Procedura de judecată se realiza după următoarele criterii:

Reclamantul trebuia să depuie o cerere,astfel judecătorul trimitea copia cu citație pîrîtului. Pîrîtul poate nega și să aducă contraprobe sau să recunoască vina și judecata avea să-l pedepsească . După ce erau audiate părțile veneau avocații și apărau fie pe reclamant sau pe pîrît. Forța juridică superioară o aveau scrisurile, de ex. un contract semnat de către părți nu poate fi combătut de către un martor.

În procedura extraordinară s-a reliefat condamnarea în natură, dacă reclamantul invoca o pretenție asupra unui bun,judecătorul îl obliga pe pîrît să restituie acest bun ,sau dacă nu era posibilă restituirea bunului se plătea o sumă de bani.

Atunci cînd se pronunța hotărîrea judecatei, i se dă un termen debitorului pentru a executa sentința, creditorul se poate adresa autorităților pentru ca să fie dispusă executare sentinței silită.Executarea se făcea prin sechestrarea bunurilor, și bunurile erau vîndute de către judecător, suma care venea de la bunuri era dată creditorului , suma care rămîne se restituie debitorului.

Dacă una din părți era nemulțumită de hotărîrea judecătorului putea ataca hotărîrea ,cu apel la instanța superioară.

%d blogeri au apreciat asta: