Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Dreptul comunitar al afacerilor » LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALULUI

LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALULUI


1. Consideraţii generale privind libera circulaţie a capitalului


Libera circulaţie a capitalului a fost desăvîrşită prin dispoziţiile Tratatului de la Maastricht, dobîndind recunoaştere nu numai în relaţiile dintre statele membre, ci şi în relaţiile cu statele terţe. Astfel, începînd cu 1 ianuarie 1994, sunt interzise, potrivit art. 56 din Tratatul privind comunitatea europeană, toate restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

În prezent, sediul juridic al materiei îl reprezintă dispoziţiile art. 63 – 66 din Tratatul privind funcţionarea U. E., art. 75, 143, 144 şi 215 din acelaşi tratat. Potrivit art. 63 din Tratat, toate restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe, sunt interzise.

De asemenea, toate restricţiile privind circulaţia plăţilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe sunt interzise. Dispoziţiile art. 63din Tratat au efect direct.

Noţiunea de „plăţi” şi cea de „capitaluri” pot fi înţelese ţinînd seama de hotărîrea pronunţară de Curtea de Justiţie în cauza Luise şi Carbone. Hotărîrea în cauza dată prezintă importanţă atît în domeniul liberei prestări a serviciilor, cît şi în acel al liberei circulaţii a capitalului.

Privitor la libera prestare a serviciilor, Curtea a subliniat că dispoziţiile din Tratat se aplică nu numai în circumstanţele în care se deplasează persoana care se deplasează persoana care prestează un serviciu, ci şi în cazul în care se deplasează în alt stat membru beneficiarul unui anumit serviciu. Totodată, Curtea a evidenţiat faptul că prevederile legale comunitare consacrate liberei prestări a serviciilor se aplică indiferent dacă o persoană beneficiază sau nu de anumite servicii în cadrul activităţii profesionale.

Prin urmare, prevederile menţionate se pot aplica inclusiv în cazul unor călătorii turistice pentru realizarea studiilor sau pentru a obţine îngrijiri medicale în alt stat membru.

Referitor la circulaţia capitalurilor şi a plăţilor, Curtea a arătat că plăţile sunt aferente prestării unui serviciu. În general se poate reţine că plăţile reprezintă contra-prestaţii în cadrul unor tranzacţii principale.

Circulaţia capitalurilor este constituită din operaţiuni financiare ce vizează în esenţă plasarea sau investirea fondurilor. Prin operaţiunile subsumate circulaţiei capitalurilor, se urmăreşte obţinerea unor venituri de investiţii, activităţi bancare, activităţi bursiere, etc. Operaţiunile financiare subsumate circulaţiei capitalurilor nu au legătură directă cu circulaţia mărfurilor sau a serviciilor.

Statele membre pot să adopte, în temeiul art. 65 din Tratat, măsuri pentru a constata natura şi realitatea unei tranzacţii care reprezintă temeiul unei părţi. Pe de altă parte, se poate observa o distincţie între capitaluri şi părţi, ce are relevanţă în principal, în cazul raporturilor dintre statele membre şi ţările terţe.

Circulaţia capitalurilor şi a plăţilor este liberalizată complet în raporturile dintre statele membre. O serie de restricţii pot fi menţinute sau introduse în raporturile dintre statele membre şi ţările terţe. Unele dintre aceste restricţii vizează numai circulaţia capitalurilor între statele membre şi ţările terţe.

2. Domeniul de aplicare a liberei circulaţii a capitalurilor


Distincţia dintre deplasările de capital şi plăţile curente, consacrată la nivel jurisprudenţial prin hotărîrea pronunţată de Curtea de Justiţie în cauza Luise şi Carbone, este necesară în vederea stabilirii corecte a domeniului de aplicare a liberei circulaţii a capitalului, respectiv, liberei circulaţii a plăţilor.

În timp ce deplasările de capital sunt acele operaţiuni financiare avînd ca obiect plasarea sau investirea unei surse băneşti, plăţile sunt remuneraţiile datorate în schimbul efectuării unor prestaţii.

Trebuie reţinut astfel că transferul fizic de bancnote nu poate fi clasificat ca o deplasare de capital atunci cînd transferul în cauză corespunde unei obligaţii de plată rezultînd dintr-o tranzacţie, implicînd circulaţia mărfurilor şi a serviciilor.

Transferurile în legătură cu turismul lor, călătoriile în scopul de comerţ, educaţie ori tratament medical, constituie plăţi şi nu o deplasare a capitalului, chiar dacă ele sunt efectuate prin intermediul transferului fizic de bancnote.

În consecinţă, nu se circumscrie unei deplasări de capital transferul bancar realizat ca urmare a unei tranzacţii desfăşurate în domeniul schimburilor de mărfuri sau prestării de servicii.

Constituie deplasări de capitaluri următoarele operaţiuni:

  1. Investiţiile imobiliare;
  2. Investiţiile efectuate în scopul constituirii sau extinderii activităţii unei societăţi (sau în alţi termeni investiţiile legate de libertatea de stabilire);
  3. Operaţiunile privind achiziţionarea titlurilor de valoare;
  4. Plasamente financiare pe termen lung (constituirea unor depozite bancare în străinătate);
  5. Transferuri de capital în interes persoanal (donaţii, succesiuni, transferul economiilor dintr-un stat în altul).

Dinstincţia dintre mişcările de capital şi plăţile curente nu este întotdeauna facilă. Exemplu: plata primelor de asigurare a răspunderii civile, are valoarea unei plăţi curente spre deosebire de plata primelor de asigurare de viaţă ce reprezintă circulaţia unui capital.

Beneficiarii libertăţilor menţionate sunt nu numai cetăţenii statelor membre a UE, ci şi cetăţenii unor state terţe care au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru.

Cu titlu ilustrativ, pot fi reţinute drept obstacole la libera circulaţie a capitalurilor, obligaţia de a înscrie o ipotecă în evidențele de carte funciară, exclusiv în moneda naţională a unui stat membru sau refuzul de a acorda beneficiul unei exonerări fiscale pentru dividendele pe acţiuni plătită de către o societate ce are sediul pe teritoriul unui alt stat membru.

Dincolo de domeniul de aplicare diferit al libertăţilor de circulaţie, realizarea efectivă a acestora face vizibilă legătura dintre regulile de funcţionare ce le guvernează, în sensul că libertatea de stabilire sau libertatea de prestare a serviciilor ar fi lipsite de conţinut în absenţa desfăşurării libere a unor anumite deplasări de capitaluri.

În literatura juridică de specialitate s-a subliniat că liberatatea de stabilire, presupune în mod imperativ inclusiv dreptul investitorului comunitar de a avea părţi sociale într-o societate înfiinţată în alt stat membru sau de acrea o filială. Tot astfel, libertatea de prestare a serviciilor în sectoarele sensibile, ca cel bancar sau al asigurărilor, presupune liberalizarea mişcărilor pe termen scurt şi a transferurilor în executarea unor contracte de asigurare.

În acelaşi timp, luînd în considerare faptul că plăţile reprezintă contra-prestaţii datorate în cadrul unor tranzacţii ce implică schimbul de mărfuri sau prestarea unor servicii, este evident că libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor şi a serviciilor implică şi existenţa unei libertăţi derivate, şi anume cea a plăţilor.

3. Excepţii de la libera circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor


Potrivit dspozițiilor art. 65 din TFUE, libera circulaţie a capitalurilor, respectiv a plăţilor nu poate aduce atingere dreptului recunoscut statelor membre:

  1. De a aplica dispoziţiile fiscale care instituie o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite;
  2. De a adopta măsurile necesare:
  • În vederea descurajării fraudei fiscale;
  • Cerute de supravegherea potenţială a instituţiilor financiare;
  • De instituire a unor proceduri speciale de declarare circulaţiei capitalurilor în scopuri de informare administrativă sau statistică;
  1. De a adopta măsuri justificate pe motive de ordine publică sau siguranţă publică 8art.65, alin.1, litera b din tratat);
  2. De a institui acele măsuri restrictive la circulaţia capitalurilor ce decurg din aplicarea de restricţii privind dreptul de stabilire 8art. 65, alin. 2 din tratat).

Potrivit art. 65, alin. 3 din tratat, măsurile şi procedurile prevăzute la alin. 1 şi 2 nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restrîngere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor.

4. Clauze de salvgardare în domeniul liberei circulații a capitalurilor şi a plăților


Potrivit art. 64, alin. 1 din tratat, în raporturile cu ţările terţe au fost menţinute restricţii în vigoare pînă la 31 decembrie 1993 (dată pînă la care am arătat deja că au fost liberalizare în mod concret deplasările de capital) şi adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor, avînd ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe care privesc „investiţii directe, inclusiv cele imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valorile mobiliare pe pieţele de capital”.

În temeiul art. 64, alin. 2 din tratat, Consiliul după consultarea Parlamentului European poate adopta măsuri care reprezintă un regres în dreptul uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea capitalurilor avînd ca destinaţie sau provenind din ţări terţe.

În situaţia în care în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor din şi înspre ţări terţe provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare în temeiul art. 66 din tratat, Consiliul la propunerea comisiei şi după consultarea băncii centrale europene, poate adopta în raporturile cu ţările terţă măsuri de salvgardare pentru o perioadă de pînă la 6 luni dacă aceste măsuri sunt strict necesare.

O altă derogare este cea permisă de art. 75 din tratat, potrivit căruia în scopul realizării obiectivelor constînd în crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi activităţilor conexe, Parlamentul European şi Consiliul pot adopta pe cale de regulamente, măsuri administrative privind circulaţia capitalurilor şi plăţilor şi anume îngheţarea fondurilor sau a activelor fiananciare care aparţin unor persoane fizice, juridice sau unor grupuri sau entităţi fără caracter statal sunt în proprietatea acestora sau sunt deţinute de acestea.

Alte măsuri de salvgardare sunt cele ce pot fi adoptate în condiţiile art. 144 din Tratat, de către statele care nu au aderat la moneda unică. Astfel, în cazul apariţiei unei crize neprevăzute în balanţa de plăţi şi sub condiţia neacordării de către Consiliu a măsurilor de asistenţă reciprocă recomandate de Comisie sau a insuficienţei acestor măsuri. Aceste state pot adopta cu titlu provizoriu măsurile restrictive necesare, măsuri care trebuie să provoace perturbări minime în funcţionarea pieţei comune, să nu depăşească limita absolut necesară pentru remedierea dificultăţilor în considerarea cărora au fost constituite.

În fine, o altă clauză de salvgardare este cea permisă de art. 215 din Tratat. Astfel, în situaţia în care o decizie adoptată în contextul politicii externe şi de securitate comună prevede întreruperea sau restrîngerea totală sau parţială a relaţiilor economice şi financiare cu ţări terţe, Consiliul, la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi politica de Securitate şi a Comisiei, poate adopta măsurile respective necesare.

%d blogeri au apreciat asta: