Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Dreptul comunitar al afacerilor » LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR


1. Noţiunea de marfă, spaţiu teritorial şi destinatarii


Prin marfă se înţelege orice bun cu valoare economică, transportat peste o frontieră, în scopul unei tranzacţii comerciale.
Pe cale jurisprudenţială, s-a considerat că sunt mărfuri şi operele cu valoare artistică, istorică, arheologică sau etnografică. De asemenea, sunt considerate mărfuri şi deşeurile fără valoare comercială, dar care presupun anumite costuri pentru întreprinderi.
Materialele audio-vizuale sînt mărfuri cu excepţia emisiunilor sau mesajelor publicitare aflate sub incidenţa reglementărilor privind libera circulaţie a serviciilor.
Monedele de la data în care nu mai au un curs legal într-un stat membru sunt considerate mărfuri (în caz contrar, se aplică reglementările privind libera circulaţie a capitalului).

2. Uniunea Vamală: interzicerea taxelor vamale la import şi export


Conform art. 28 alin. 1 din tratatul privind funcţionarea U. E., Uniunea este alcătuită dintr-o Uniune Vamală care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea între statele membre a taxelor vamale la import şi export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile acestora cu ţări terţe.
Introducerea tarifului vamal comun s-a realizat în II etape. În I-a fază, tarifele vamale naţionale au fost apropiate în mod treptat pentru ca ulterior să se instituie tariful vamal comun. Uniunea vamală a permis comunităţii promovarea unei politici comerciale comune şi elaborarea unei legislaţii vamale proprii, respectiv, Codul Vamal Comunitar.
Fără existenţa unei uniuni vamale şi fără existenţa principiului fundamental referitor la libera circulaţie a mărfurilor, nu ar fi fost posibilă crearea pieţii unice şi nici expansiunea economică a U. E.
Sistemul vamal acţionează într-un anumit spaţiu pe un anumit teritoriu vamal. În ceea ce priveşte comerţul cu mărfuri între statele membre ale U. E. şi alte ţări terţe, acesta este reglementat prin acorduri specifice şi nu prin prevederile tratatului funcţionarea U. E. De exemplu: produsele din Islanda, Lihtenstein şi Norvegia beneficiază de libera circulaţie în U. E. în baza acordului privind spaţiul economic european.

3. Interzicerea între statele membre a taxelor cu efect echivalent taxelor vamale


Lipsa unei definiţii legale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a calificat taxele cu efect echivalent ca fiind orice sarcini pecuniare, care, indiferent de mărimea, denumirea sau modul de aplicare, sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naţionale sau străine, pentru că ele trec o frontieră.
Taxele cu efect echivalent pot fi caracterizate prin următoarele trăsături specifice:
a) Au caracter pecuniar;
b) Sunt impuse în mod unilateral de către autoritățile statelor membre;
c) Sunt impuse mărfurilor în considerarea faptului că trec o frontieră.
Taxele cu efect echivalent taxelor vamale sunt interzise chiar dacă nu produc un efect discriminatoriu. De asemenea sunt interzise indiferent de mărimea, denumirea sau modul de aplicare a acestora, respectiv, indiferent de destinaţia pentru care au fost instituite. Cu alte cuvinte, nu prezintă importanţă valoarea inferioară a taxei, denumirea sau circumstanţele aplicării acestuia, atîta timp cît obligaţia pecuniară respectivă atrenînd sporirea costului mărfii, obstaculează libera circulaţie a mărfurilor.
Cu titlu exemplificativ, au fost calificate drept taxe cu caracter echivalent taxelor vamale:
a) Taxele impuse la frontieră în mod unilateral pentru acoperirea costurilor administrative antrenate de operaţiunile vamale;
b) Taxele pretinse pentru efectuarea controalelor tehnice, fito-sanitare, veterinare, exceptînd situaţia în care este prevăzută de normele comunitare;
c) Taxele solicitate pentru strîngerea datelor statistice.
Nu sunt considerate taxe cu efect echivalent taxelor vamale:
a) Taxele pretinse pentru servicii prestate agenţilor economici (exemplu: depozitarea mărfurilor);
b) Taxele solicitate în temeiul unor dispoziţii legale comunitare (ex: taxele prevăzute la nivel comunitar pentru efectuarea controalelor veterinare);
c) Obligaţiile pecuniare care fac parte din sistemul de impozite interne ale unui stat membru, aplicate potrivit dispoziţiilor art. 110-113 din tratatul privind funcţionarea U. E.

4. Originea mărfurilor şi regimul de liberă practică


Principiul liberei circulaţiei a mărfurilor se aplică mărfurilor comunitare în sensul consacrat de art. 4 din Codul Vamal Comunitar şi anume:
a) Mărfurilor produse în întregime pe teritoriul vamal al comunităţilor;
b) Mărfurilor care intră pe teritoriul vamal al comunităţii, provenind din ţări sau teritorii care nu fac parte din acest teritoriu şi care au fost puse în liberă circulaţie (aflate în liberă practică). Se consideră în liberă practică într-un stat membru mărfurile care provin din state terţe pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi au fost plătite taxele vamale, dacă nu au beneficiat de rambursarea totală sau parţială a acestora.
c) Mărfurilor obţinute sau produse pe teritoriul vamal al comunităţii, fie exclusiv din mărfurile arătate la litera b), fie din mărfurile de la litera a) şi b).
Dacă procesul de fabricare a unei mărfi se desfăşoară pe teritoriul a II sau mai multe state, marfa este considerată originară din ţara în care a avut loc ultima transformare substanţială sub aspect economic.
Prin transformare substanţială se are în vedere situaţia cînd produsul dobîndeşte o compoziţie şi caracteristici specifice proprii pe care nu le poseda iniţial, sau dacă transformarea a făcut posibilă confecționarea unui produs nou şi original.
Celelalte mărfuri sunt considerate necomunitare, originea lor putînd fi:
1. Nepreferenţială (regula generală);
2. Preferenţiale, fie prin aşezarea lor în această categorie ca urmare a dispoziţiilor tratatelor internaţionale interne de comunitate cu state terţe sau grupări de state, fie prin stabilirea în mod unilateral de către comunitate a caracterului preferenţial în favoarea unor state.
Mărfurile care circulă în comunitate sunt prezumate a fi mărfuri comunitare, autorităţile interesate fiind ţinute să dovedească natura necomunitară a mărfurilor.

5. Interzicerea între statele membre a restricţiilor cantitative


Realizarea pieţii unice în Uniunea Vamală Comunitare implică şi interzicerea între statele membre a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent. Reducerea şi eliminarea restricţiilor cantitative s-a realizat prin intervenţia organelor de jurisdicţie şi prin procesul de armonizare legislativă între reglementările din statele membre.
Un rol important a venit jurisprudenţei Curţii de Justiţie Europene, în procesul de reducere şi eliminare a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent. Restricţiile cantitative au fost definite drept măsurile care implică o restrîngere totală sau parţială a importurilor, exporturilor sau a tranzitului de bunuri.
Măsurile cu efect echivalent restricţiilor cantitative sunt orice reglementări comerciale ale statelor membre susceptibile să împiedice direct sau indirect în mod real sau potenţial comerţul intracomunitar.
Mijloacele de probă cerute pentru dovedirea autenticităţii denumirii de origine a unui produs trebuie să poată fi accesibile în condiţii rezonabile şi relativ similare tuturor resortisanţilor, astfel încît să nu determine restrîngeri ale comerţului intracomunitar.
Măsurile cu caracter echivalent produc efecte similare restricţiilor cantitative şi constau nu numai în dispoziţii legale, ci şi în practicile administrative ale autorităţilor publice care afectează schimburile intra-comunitare (de exemplu: examinarea îndelungată a solicitărilor formulate în scopul obţinerii autorizaţiilor de folosire a unor aparate importate, pasivitatea şi toleranţa autorităţilor administrative faţă de faptele particularilor care au consecinţă împiedicarea liberei circulații a mărfurilor).
Caracterul obligatoriu al acestor măsuri nu este neapărat necesar, fiind calificate drept măsuri cu efect echivalent, şi actele prin care autorităţile publice recomandă o anumită atitudine, cum ar fi campania de promovare a produselor naţionale.
Pentru o enumerare exemplificativă, putem enumera următoarele acţiuni care sînt măsuri cu caracter echivalent:
1. Măsurile privind producţia mărfurilor (normele de drept intern prin care se reglementează denumirea, forma, dimensiunea, greutatea sau compoziţia;
2. Măsurile referitoare la modul de prezentare a mărfurilor;
3. Măsurile prin care importatorii mărfurilor comunitare sunt ţinuţi de obligaţia de a proceda la anliza acestora, prin verificarea parametrilor tehnici a mărfurilor în raport cu indicaţiile furnizorului;
4. Mărfurile prin care se instituie obligativitatea îndeplinirii anumitor formalităţi în vederea efectuării operaţiunilor de import/export:
 obţinerea de licenţe,
 efectuarea în mod sistematic de controale sanitare impuse în mod unilateral de statele membre în momentul trecerii frontierei, excepţie fiind obligativitatea controalelor prevăzute de reglementările comunitare.
5. Măsurile prin care consumatorilor li se sugerează să cumpere produse atohtone;
6. Măsurile prin care se controlează preţul mărfurilor, fiind avute în vedere cele care permit ca vînzarea mărfurilor importate să aibă loc în condiţii mai oneroase decît cea a mărfurilor autohtone.
Calificarea unei reglementări naţionale sau a unei practici, drept o măsură cu efect echivalent, este subordonată unei cerinţe esenţială. Anume trăsătura acesteia de a aduce atingere direct sau indirect, în mod actual sau potenţial desfăşurării libere a tranzacţiilor comerciale intra-comunitare.
În concepţia CSJ europene, trebuie făcut distincţie între măsurile care privesc în mod efectiv fie marfa (denumirea, compoziţia, modul de ambalare), fie operaţiunea propriu-zisă de import, care sunt în principiu măsuri cu efect echivalent măsurilor restrictive, şi măsurile care privesc modalităţile de vînzare, cu condiţia ca acestea să se aplice nediscriminatoriu atît produselor importate, cît şi celor autohtone.

6. Interzicerea impunerii taxei fiscale discriminatorii


Prin dispoziţiile art. 110, Tratatatul privind funcţionarea U. E., sunt scoase în afara legii obligaţiile pecuniare care, indiferent de forma juridică pe care o îmbracă, sunt impuse asupra mărfurilor, ca urmare a trecerii unei frontiere.
Aplicarea acestei prevederi nu şi-a atinge finalitatea dorită dacă statul ar putea prejudicia într-un fel mărfurile străine, odată ce acestea se află în interiorul statului, prin aplicarea unui tratament fiscal discriminatoriu faţă de produsele interne.
Conform articolului mai sus menţionat, nici un stat membru nu poate aplica direct sau indirect produselor celorlalte ţări comunitare, impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică produselor naţionale similare sau care să protejeze indirect alte produse.

Putem avea două ipoteze:
I. Prevăzută de art. 110 (alin. 9), TFE – în statul de import există produse similare. Conform interpretării CSJ a U. E., sunt considerate similare mărfurile care prezintă proprietăţi analoage sau care răspund acelorași nevoi ale consumatorilor.
II. Prevăzută de art. 110 (alin. 2) TFE – vizează mărfurile care, fără a fi similare, se află faţă de produsele naţionale într-un raport de concurenţă, fie şi numai parţială, indirectă sau potenţială. Astfel, instituirea unor sarcini pecuniare de natură să urmărească scopuri pur protecţioniste, contravine politicilor fiscale comunitare. Astfel, vinul şi berea nu sunt produse similare ca atare, dar în ciuda acestui fapt, poate exista o anumită concurenţă între acestea, adică odată cu creşterea preţului unui produs faţă de preţul altuia, consumatorii se reorientează spre produsul cu preţ mai redus.

Prevederile fiscale privind obligativitatea aplicării în condiţii nediscriminatorii a impozitelor interne, sunt, în concepţia legiuitorului comunitar, mijloace distincte de asigurare a liberei circulaţii a mărfurilor. În ipoteza în care au fost percepute taxe vamale sau taxe cu efect echivalent, respectiv taxe interne cu efect discriminatoriu, statul are obligaţia fie să înlăture reglementările legale interne care sunt în conflict cu cele comunitare, fie să extindă avantajele fiscale acordare bunurilor indigene (autohtone) la mărfurile importate.

În plan fiscal, statul trebuie să restituie sumele încasate. În lipsa unor dispoziţii comunitare în domeniu, pocedura recuperării taxelor încasate ilicit este de competenţa statelor membre, restituirea integrală a taxelor urmînd a avea loc, cu respectarea principiului autonomiei instituţionale şi procedurale a statelor membre.

7. Excepţiile legale de la libera circulaţie a mărfurilor


Obstacole la libera circulaţie a mărfurilor cum sunt apriori ilicite prin urmare, dacă raţiunile pentru care au fost instituite sunt justificate de un interes general, nu pot fi tratate ca fiind măsuri cu caracter echivalent măsurilor cantitativ – restrictive.

Într-o enumerare limitativă, de strictă interpretare, dispoziţiile art. 36 din Tratatul privind funcţionarea U. E., redau motivele care pot legitima derogări de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor: dispoziţiile art. 34-35 nu se opun interdicţiilor sau restricţiilor la import/export sau de tranzit justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri din patrimoniul naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale.

În interpretarea acestor prevederi devin semnificative următoarele aspecte:
a) Domeniul de aplicare a limitărilor principiului, în sensul că motivele prevăzute de art. 36, pot fi invocate doar cu referire la obstacolele de tarifare (restricţii cantitative şi măsuri cu caracter echivalent), nu şi în cazul celor tarifare (taxe vamale la import/export), respectiv taxe cu efect echivalent acestora;
b) Natura specifică a motivelor enumerate, în sensul că acestea nu au caracter economic;
c) Cu referire la înţelesul noţiunilor enumerate în cuprinsul art. 36, fiecare stat membru stabileşte, în funcţie de criterii valorice proprii, întinderea semnificațiilor care legea să le atribuie acestora.

Derogările justificate de motivele menţionate în cuprinsul art. 36 din Tratatul privind funcţionarea U. E., sunt cunoscute în literatura juridică de specialitate sub denumirea de excepţii legale.

Pot fi reţinute cu titlu exemplificativ următoarele situaţii în care limitările aduse principiului circulaţii a mărfurilor au fost recunoscute ca justificate:

  1. A exporta monede care la momentul respectiv nu aveau circulaţie legală în Marea Britanie şi a fost impusă pentru a preveni dispariţia totală a acestor monede. S-a motivat ca fiind măsură pe care un stat le poate dispune în apărarea intereselor sale;
  2. Interzicerea importului de materiale pornografice printr-o lege britanică. A fost apreciată ca fiind aplicată din perspectiva motivului de morală publică;
  3. Securitatea publică a fost motivul care a stat la baza unei legi irlandeze prin care s-a prevăzut obligația importatorilor irlandezi de produse petroliere de a se aproviziona parțial, în concret 35% de la o rafinărie situată pe teritoriul național;
  4. Protecția vieții și sănătății persoanelor a stat la baza legii olandeze prin care s-a instituit obligația înregistrării obligatorii a oricărui medicament ce urmează a fi comercializat pe teritoriul Olandei, indiferent dacă provine din import sau este produs autohton. Legea britanică prin care s-a dispus interdicția medicilor farmaciști de a înlocui un medicament cu un altul, cu efect similar. O lege franceză a dispus comercializarea anumitor produse (lentile de contact) a fost în mod exclusiv recunoscută doar în anumite categorii profesionale, şi anume în domeniul opticii;
  5. Protecția sănătății animalelor, exemplu fiind o lege germană care, în ipoteza achiziționării produselor furajere din import impunea obligația de obținere a unei autorizații veterinare eliberate de autoritatea competentă;
  6. Protecția unor bunuri din patrimoniul național cu valoare artistică, istorică sau arheologică a stat la baza legilor care conțineau interdicția la export a obiectelor de artă și a celor cu valoare istorică, de interese național;
  7. Protecția proprietății industriale și comerciale. În cazul acestei excepții, măsurile trebuie să fie justificate de protecția obiectului specific al dreptului de proprietate intelectuală sau industrială respectivă. Astfel, pentru titularul unui brevet, obiectul specific al dreptului constă în prerogativa exclusivă de a utiliza invenția în vederea fabricării și a primei puneri în circulație a produselor industriale, precum și de a se opune contrafacerii. Odată ce produsul a fost pus în vânzare sau comercializat cu consimțământul titularului dreptului, se depășesc practic limitele obiectului specific al dreptului său, funcționând în materie regula epuizării dreptului, conform căreia monopolul recunoscut prin lege titularului dreptului se consumă prin primul act de comercializare a produsului.

În situația în care un produs a fost pus deja în circulație pe teritoriul unui stat membru de către titularul dreptului, fie de către un terț, cu consimțământul titularului, titularul dreptului nu se va putea opune importului produsului respectiv într-un alt stat membru. În schimb, dacă dreptul de proprietate intelectuală sau industrială este încă ocrotit de o reglementare națională pe teritoriul unui stat membru, opoziția titularului dreptului la importul produsului obținut într-un alt stat membru este legitim.

Sfera de aplicare a excepțiilor consacrate de prevederile art.36 din tratat, nu poate fi pentru interpretare extensiva, lărgită, în afara celor expres prevăzute de norma comunitară menționată şi derogările respective nu trebuie să permită discriminări arbitrale sau restricții deghizate în comerțul intracomunitar.

8. Excepții jurisprudențiale de la libera circulație a mărfurilor


Prin interpretările organizate de Curtea de Justiție a U.E., sa reținut ca derogările la libera circulație a mărfurilor pot avea un caracter justificat și prin raportare la alte motive înafara celor reglementate de art.36 din tratat. Inițial acestea au fost:

  1. Eficacitatea controalelor fiscale;
  2. Protecția sănătății publice;
  3. Corectitudinea tranzacțiilor comerciale;
  4. Protecția consumatorilor.

Ulterior, jurisprudența instanței comunitare a lărgit și mai mult cercul de aplicare a acestor extensii imperative, si anume:

  1. Protecția producției cinematografice. Ex: legea franceză care instituia obligația rulării timp de un an a filmelor în sălile de cinema, pentru ca abia ulterior să poate fi vândute pe video-casete.
  2. Protecția mediului înconjurător. Ex: legea daneză prin care sa instituit în sarcina producatorilor de bere şi băuturi răcoritoare obligația de a asigura un sistem de recuperare a ambalajului;
  3. Protecția libertății de expresie si a pluralismului în domeniul presei. Ex: Interdicția cuprinsă în legea austriacă de a include în conținutul publicațiilor, jocuri prin care cititorilor li s-ar oferi premii in bani.

Ca și excepțiile legale prevăzute de prevederile din tratat la art.36, excepțiile jurisprudențiale de la libera circulație a mărfurilor, au o dimensiune extra-economică, aceasta fiind trăsătura comună a acestor excepții. În ceea ce privește elementele de diferențiere în timp ce motivele care justifică excepțiile legale sunt limitativ prevăzute de art.36 din tratat şi pe stricta interpretare sfera excepțiilor jurisprudențiale se află într-o continuă dezvoltare.

9. Condițiile necesare pentru invocarea excepțiilor legale și jurisprudențiale


Acestea sunt următoarele:

  1. Inexistența în domeniul respectiv a unor reglementări comunitare de armonizare a legislațiilor statelor membre, care să aibă același obiect cu măsura derogatorie instituită de un stat membru;
  2. Măsura naționala respectivă trebuie să fie adoptată din necesitatea de a proteja un interes general şi să fie în mod obiectiv necesară pentru ocrotirea acestui interes;
  3. Derogarea respectivă să nu aibă un caracter discriminatoriu, măsura respectiva fiind aplicata atât în cazul mărfurilor importate sau exportate, cât și a acelor autohtone;

 10. Clauzele de salvgardare


Sunt dispoziții conținute în cadrul dreptului original și a celui derivat, care permit sub controlul comisiei europene, instituirea unor măsuri naționale cu caracter temporar sau nu, care sunt derogatorii de la dispozițiile legale comunitare.

Clauze de salvgardare din art.95 alin 4 din tratat privind C.E.:

  • În cazul în care după ce consiliul sau comisia a adoptat o măsura de armonizare, un stat membru consideră necesar să mențină dispozițiile naționale justificate prin exigențele prevăzute în art.36 din tratat, sau referitoare la protecția mediului înconjurător sau a mediului de lucru, le va modifica comisiei, indicând motivele menținerii dispozițiilor respective;
  • În al doilea caz, art.95 alin 5 din tratatul C.E. fără a aduce atingere paragrafului 4:Dacă după adoptarea de către consiliu sau comisie a unei masuri de armonizare, un stat membru apreciază necesar să introducă în dispoziții naționale bazate pe noi probe științifice privitoare la protecția mediului înconjurător sau a mediului de lucru datorită unei probleme specifice a acelui stat membru, apăruta ulterior măsurii de armonizare, va notifica comisiei masurile avute în vedere, precum și motivele luării acestora;
  • Indiferent dacă e vorba de menținerea sau instituirea unor noi măsuri de satele membre, clauzele de salvgardare arătate pot să fie invocate după ce a fost luată o măsura de armonizare la nivel comunitar. Prin aceasta, clauzele de salvgardare deosebesc excepțiile legale de cele jurisprudențiale. Paragraful 4 poate fin invocat pe baza unuia din motivele de la art.36 din tratat, precum și altor două motive reținute în practică în calitate de excepții jurisprudențiale (protecția mediului înconjurător și a mediului de lucru).
%d blogeri au apreciat asta: