Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Dreptul muncii » RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A PĂRŢILOR RAPORTULUI JURIDIC DE MUNCĂ

RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A PĂRŢILOR RAPORTULUI JURIDIC DE MUNCĂ


1.    Bazele teoretice ale răspunderii materiale;
2.    Caracteristica tipurilor de răspundere materială;
3.    Forme şi condiţii de răspundere materială;
4.    Procedura de recuperare a prejudiciului

1.    Bazele teoretice ale răspunderii materiale


Partea contractului individual de muncă (angajatorul sau salariatul) care a cauzat, în legătură cu exercitarea obligaţiilor sale de muncă, un prejudiciu material şi/sau moral celeilalte părţi repară acest prejudiciu conform prevederilor prezentului cod şi altor acte normative.
Contractul individual şi/sau cel colectiv de muncă pot specifica răspunderea materială a părţilor. În acest caz, răspunderea materială a angajatorului faţă de salariat nu poate fi mai mică, iar a salariatului faţă de angajator – mai mare decît cea prevăzută de prezentul cod şi de alte acte normative.
Încetarea raporturilor de muncă după cauzarea prejudiciului material şi/sau a celui moral nu presupune eliberarea părţii contractului individual de muncă de repararea prejudiciului prevăzută de prezentul cod şi de alte acte normative.

Partea contractului individual de muncă repară prejudiciul material pe care l-a cauzat celeilalte părţi în urma acţiunii sau inacţiunii sale ilegale şi culpabile, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel. Fiecare parte a contractului este obligată să dovedească cuantumul prejudiciului material care i-a fost cauzat.

2.    Caracteristica tipurilor de răspundere materială


RĂSPUNDEREA ANGAJATORULUI
Angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel. Prejudiciul moral se repară în formă bănească sau într-o altă formă materială determinată de părţi. Litigiile şi conflictele apărute în legătură cu repararea prejudiciului moral se soluţionează de instanţa de judecată, indiferent de mărimea prejudiciului material ce urmează a fi reparat.
Angajatorul este obligat să compenseze persoanei salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile privării ilegale de posibilitatea de a munci. Această obligaţie survine, în particular, în caz de:
    refuz neîntemeiat de angajare;
    eliberare ilegală din serviciu sau transfer ilegal la o altă muncă;
    staţionare a unităţii din vina angajatorului, cu excepţia perioadei şomajului tehnic;
    reţinere a eliberării carnetului de muncă;
    reţinere a plăţii salariului;
    reţinere a tuturor plăţilor sau a unora din ele în caz de eliberare din serviciu;
    răspîndire, prin orice mijloace (de informare în masă, referinţe scrise etc.), a informaţiilor calomnioase despre salariat;
    neîndeplinire în termen a hotărîrii organului competent de jurisdicţie a muncii care a soluţionat un litigiu (conflict) avînd ca obiect privarea de posibilitatea de a munci.
În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului, a indemnizaţiei de concediu a plăţilor în caz de eliberare sau a altor plăţi cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen
Angajatorul care, în urma îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor sale prevăzute de contractul individual de muncă, a cauzat un prejudiciu material salariatului repară acest prejudiciu integral. Mărimea prejudiciului material se calculează conform preţurilor de piaţă existente în localitatea respectivă la data reparării prejudiciului, conform datelor statistice.
Prin acordul părţilor, prejudiciul material poate fi reparat în natură.
Cererea scrisă a salariatului privind repararea prejudiciului material şi celui moral se prezintă angajatorului. Angajatorul este obligat să înregistreze cererea respectivă, s-o examineze şi să emită ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) corespunzător în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducîndu-l la cunoştinţă salariatului sub semnătură.
Dacă ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) nu a fost emis în termenul prevăzut la alin.(1), salariatul este în drept să se adreseze cu o cerere în instanţa de judecată pentru soluţionarea litigiului individual de muncă apărut.
RĂSPUNDEREA SALARIATULUI
Salariatul este obligat să repare prejudiciul material cauzat angajatorului, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.
La stabilirea răspunderii materiale, în prejudiciul ce urmează a fi reparat nu se include venitul ratat de angajator ca urmare a faptei săvîrşite de salariat. Dacă prejudiciul material a fost cauzat angajatorului printr-o faptă ce întruneşte semnele componenţei de infracţiune, răspunderea se stabileşte potrivit Codului penal.
Salariatul este absolvit de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat în cazuri de forţă majoră, confirmate în modul stabilit, de extremă necesitate, de legitimă apărare, de executare a unei obligaţii legale sau contractuale, precum şi în limitele riscului normal de producţie.
Salariaţii nu răspund pentru pierderile inerente procesului de producţie, care se încadrează în limitele prevăzute de normele tehnologice sau de legislaţia în vigoare, pentru prejudiciile materiale provocate în circumstanţe neprevăzute care nu puteau fi înlăturate, precum şi în alte cazuri similare.
Ţînînd cont de circumstanţele concrete în care a fost cauzat prejudiciul material, angajatorul este în drept să renunţe, integral sau parţial, la repararea acestuia de către salariatul vinovat. Divergenţele apărute între salariat şi angajator la aplicarea alin.(1) se examinează în modul prevăzut pentru soluţionarea litigiilor individuale de muncă (art.354-356).
Pentru prejudiciul cauzat angajatorului, salariatul poartă răspundere materială în limitele salariului mediu lunar dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.
1.    Răspunderea materială deplină a salariatului
Răspunderea materială deplină a salariatului constă în obligaţia lui de a repara integral prejudiciul material cauzat.
Salariatul poate fi tras la răspundere materială deplină pentru prejudiciul material cauzat doar în cazurile prevăzute la art. 338.
Salariaţii în vîrstă de pînă la 18 ani poartă răspundere materială deplină doar pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului material, precum şi pentru prejudiciul cauzat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică ori toxică, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit.k), sau în urma comiterii unei infracţiuni.

Cazurile de răspundere materială deplină a salariatului
    între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri (art.339);
    salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice;
    prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărîre judecătorească;
    prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit.k);
    prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă;
    în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;
    prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.
Conducătorii unităţilor şi adjuncţii lor, şefii serviciilor contabile, contabilii-şefi, şefii de subdiviziuni şi adjuncţii lor poartă răspundere materială în mărimea prejudiciului cauzat din vina lor dacă acesta este rezultatul:
    consumului ilicit de valori materiale şi mijloace băneşti;
    irosirii (folosirii nejustificate) a investiţiilor, creditelor, granturilor, împrumuturilor acordate unităţii;
    ţinerii incorecte a evidenţei contabile sau al păstrării incorecte a valorilor materiale şi a mijloacelor băneşti;
    altor circumstanţe, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Între părţi poate exista şi un contract. Contractul scris cu privire la răspunderea materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vîrsta de 18 ani şi care deţine o funcţie sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise.
Nomenclatorul funcţiilor şi lucrărilor menţionate mai sus precum şi contractul-tip cu privire la răspunderea materială individuală deplină, se aprobă de Guvern.
2.    Răspunderea materială colectivă (de brigadă)
În cazul în care salariaţii execută în comun anumite genuri de lucrări legate de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce le-au fost transmise, fiind imposibilă delimitarea răspunderii materiale a fiecărui salariat şi încheierea cu acesta a unui contract cu privire la răspunderea materială individuală deplină, poate fi instituită răspunderea materială colectivă (de brigadă).
Răspunderea materială colectivă (de brigadă) se instituie de către angajator de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor. Contractul scris cu privire la răspunderea materială colectivă (de brigadă) se încheie între angajator şi toţi membrii colectivului (brigăzii).
Nomenclatorul lucrărilor la îndeplinirea cărora poate fi instituită răspunderea materială colectivă (de brigadă), condiţiile aplicării ei, precum şi contractul-tip cu privire la răspunderea materială colectivă (de brigadă), se aprobă de Guvern.
La repararea benevolă a prejudiciului material, gradul de vinovăţie al fiecărui membru al colectivului (brigăzii) se determină prin acordul dintre toţi membrii colectivului (brigăzii) şi angajator. La stabilirea prejudiciului material de către instanţa de judecată, gradul de vinovăţie al fiecărui membru al colectivului (brigăzii) se determină de judecată.
Mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidenţă contabilă.
În cazul sustragerii, pierderii, distrugerii sau deteriorării bunurilor angajatorului atribuite la mijloacele fixe, mărimea prejudiciului material se calculează pornindu-se de la costul de inventar (preţul de cost) al valorilor materiale, minus uzura, conform normelor stabilite.
În caz de sustragere, lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a valorilor materiale (cu excepţia celor menţionate prejudiciul se stabileşte pornindu-se de la preţurile din localitatea respectivă la data cauzării prejudiciului, conform datelor statistice.
    Obligaţia angajatorului de a stabili mărimea prejudiciului material şi cauzele apariţiei lui
Pînă la emiterea ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit şi a cauzelor apariţiei lui.
Pentru efectuarea anchetei de serviciu, angajatorul este în drept să creeze, prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), o comisie cu participarea specialiştilor în materie.
Pentru stabilirea cauzei apariţiei prejudiciului material este obligatorie solicitarea unei explicaţii în scris de la salariat. Refuzul de a o prezenta se consemnează într-un proces-verbal semnat de cîte un reprezentant al angajatorului şi, respectiv, al salariaţilor.
Salariatul are dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele acumulate în procesul anchetei de serviciu. Repararea benevolă a prejudiciului material de către salariat. Salariatul vinovat de cauzare angajatorului a unui prejudiciu material îl poate repara benevol, integral sau parţial.
Se permite repararea prejudiciului material cu achitarea în rate dacă salariatul şi angajatorul au ajuns la un acord în acest sens. În acest caz, salariatul prezintă angajatorului un angajament scris privind repararea benevolă a prejudiciului, cu indicarea termenelor concrete de achitare. Dacă salariatul care şi-a asumat acest angajament a încetat raporturile de muncă cu angajatorul, datoria neachitată se restituie în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Cu acordul scris al angajatorului, salariatul poate repara prejudiciul material cauzat substituindu-l printr-un echivalent sau îndreptînd ceea ce a deteriorat.
Reţinerea de la salariatul vinovat a sumei prejudiciului material care nu depăşeşte salariul mediu lunar se efectuează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care trebuie să fie emis în termen de cel mult o lună din ziua stabilirii mărimii prejudiciului.
Dacă suma prejudiciului material ce urmează a fi reţinută de la salariat depăşeşte salariul mediu lunar sau dacă a fost omis termenul menţionat , reţinerea se efectuează conform hotărîrii (deciziei) instanţei de judecată.
În cazul în care angajatorul nu respectă modul stabilit pentru repararea prejudiciului material, salariatul este în drept să se adreseze în instanţa de judecată.
În caz de apariţie a divergenţelor privind modul de reparare a prejudiciului material, părţile sînt în drept să se adreseze în instanţa de judecată în termen de un an din ziua constatării mărimii prejudiciului (titlul XII).
    Repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina conducătorului ei
Prejudiciul material cauzat unităţii din vina conducătorului ei se repară în condiţiile prezentului cod şi ale altor acte normative în vigoare.
Proprietarul unităţii decide dacă conducătorul acesteia va repara prejudiciul material cauzat. Proprietarul unităţii este în drept să reţină suma prejudiciului material de la conducătorul unităţii numai în baza hotărîrii (deciziei) instanţei de judecată.
    Micşorarea mărimii prejudiciului material ce urmează a fi reparat de salariat
Ţinînd cont de gradul şi forma vinovăţiei, de circumstanţele concrete şi situaţia materială a salariatului, instanţa de judecată poate să micşoreze mărimea prejudiciului ce urmează a fi reparat de acesta.
Instanţa de judecată este în drept să aprobe tranzacţia dintre salariat şi angajator privind micşorarea mărimii prejudiciului material ce urmează a fi reparat.
Micşorarea mărimii prejudiciului material ce urmează a fi reparat de salariat sau de conducătorul unităţii nu se admite dacă acesta a fost cauzat intenţionat, fapt confirmat în modul stabilit.
    Limitarea cuantumului reţinerilor din salariu la repararea prejudiciului material
La fiecare plată a salariului, cuantumul total al reţinerilor nu poate să depăşească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare – 50 la sută din salariul ce i se cuvine salariatului.
În caz de reţinere din salariu în baza cîtorva acte executorii, salariatului i se păstrează, în orice caz, 50 la sută din salariu.
Limitările prevăzute mai sus nu se aplică reţinerii din salariu în caz de urmărire a pensiei alimentare pentru copiii minori. În acest caz, suma reţinută nu poate fi mai mare de 70 la sută din salariul care se cuvine să fie plătit salariatului.
Dacă suma obţinută prin urmărirea salariului nu este suficientă pentru satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor, suma respectivă se distribuie între aceştia în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.

3.    Forme şi condiţii de răspundere materială


Răspunderea personală
O data cu studierea trăsăturilor caracteristice ale răspunderii materiale, s-a arătat ca forma ei cea mai obișnuita, caracteristica si definitorie sub care se prezinta este răspunderea personala sau individuala.
Răspunderea personală este regula în dreptul muncii, ea reprezentând obligația celui încadrat de a repara singur, în întregime, prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii printr-o fapta personala si din culpa proprie.
De cele mai multe ori, răspunderea se stabileşte în sarcina unei singure persoane, care este vinovata de producerea pagubei prin fapta sa proprie. Aceasta constituie forma tipica a răspunderii materiale. De aceea a mai fost numita şi răspundere unipersonala.
Considerata ca unul din principiile de baza ale dreptului muncii, răspunderea personala reprezintă, în același timp, si unul din factorii reali de cointeresare a persoanelor încadrate în munca fata de rezultatele activității lor.
În legislaţia noastră actuala se întâlnesc însă şi următoarele forme, reprezentând derogări de la principiul răspunderii personal
    răspunderea conjuncta
    răspunderea subsidiara
    răspunderea solidara
    răspunderea comuna (colectiva).
Răspunderea conjuncta
Este o forma derivata a răspunderii personale. Răspunderea conjuncta se întâlneste în toate cazurile când exista un singur prejudiciu şi mai mulţi autori. Ea reprezintă de fapt o multitudine de răspunderi personale a unor salariaţi cu culpe concurente în producerea prejudiciului. Codul muncii prevede cînd paguba a fost cauzata de mai multe persoane, răspunderea fiecăreia se stabileşte tinându-se seama de măsura în care a contribuit la provocarea ei.
Dacă măsura în care fiecare a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, răspunderea fiecăreia dintre persoane se stabileşte proporțional cu salariul de baza de la data constatării pagubei, şi dacă este cazul, şi în funcţie de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor.
Răspunderea subsidiară
În cadrul unităților, desfasurându-se activități complexe, variate si de natura economica, tehnica, administrativa, se întâmpla uneori ca atribuțiile unor angajați sa se coreleze, să se condiționeze reciproc sau sa fie interdependente, fapt care uneori ne pune în prezenta unor prejudicii provocate de mai multe persoane, fără însă ca gradul lor de participare sa fie identic sau similar, sau, chiar mai mult, unele din acțiunile deficitare sa nu constituie o cauza nemijlocita a pagubei.
Răspunderea subsidiara a angajaților este acea forma de răspundere materiala în care persoana culpabila a produs paguba în mod indirect, a înlesnit-o prin încălcarea unor obligații de serviciu.
Chiar din definiție rezulta ca între răspunderea personala a autorului direct şi răspunderea subsidiara a celuilalt angajat exista o unitate indisolubila, în sensul ca nu poate exista aceasta din urma fără a fi precedata şi condiționată de forma sa principala: răspunderea personala. În toate cazurile, însă, răspunzătorul în subsidiar răspunde pentru o fapta proprie a sa, iar nu pentru fapta altuia.
Răspunderea solidară
În principiu răspunderea materiala nu este solidara. Fiind de stricta interpretare, aplicarea solidarității cu privire la răspunderea materiala (se au în vedere cazurile în care paguba este urmarea unei infracțiuni, când se aplica regulile răspunderii civile de drept comun) nu poate fi extinsa la alte cazuri decât cele prevăzute expres si limitativ de lege. Ne aflam în fata unei solidarități pasive, în care fiecare debitor trebuie sa răspundă integral pentru toata paguba, unitatea având dreptul de a face recuperarea de la orice angajat responsabil solidar. Acesta, la rândul sau, are dreptul de a se îndestula de la ceilalti co-debitori, pe calea unei actiuni în regres pentru cotele ce le revin. si în ipoteza de fata ne gasim în prezenta a mai multor angajati culpabili, existând doua sau mai multe raspunderi materiale fata de unitate.
Răspunderea comună (colectivă)
Aceasta răspundere derogă de la principiul răspunderii personale. Propriu acestei forme de răspundere este ca ea creează o prezumție de participare culpabila a tuturor membrilor colectivului de gestionari la producerea pagubei, prezumție care, de altfel, poate fi înlăturata prin proba contrara, oricare dintre membrii colectivului fiind în măsură să dovedească lipsa oricărei culpe sau a raportului de cauzalitate.
Ca si în cazul răspunderii conjuncte si în răspunderea comuna fiecare dintre gestionari răspunde personal pentru o anumita parte a prejudiciului, ce este prezumat a fi cauzat; răspunderea sa este deci individuala si determinata la o cota parte din prejudiciu, concurând cu răspunderea celorlalți cogestionari la acoperirea integrala a prejudiciului.
Ca o condiție a răspunderii materiale, nevinovăția trebuie dovedita de către unitate, deci nu operează prezumția de culpa (ca în cazul răspunderii civile contractuale si delictuale).
Astfel, unitatea este obligata, în condițiile legii sa despăgubească persoana încadrata în munca în situația în care acesta a suferit, din culpa unităţii, un prejudiciu, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de munca sau în legătură cu serviciul.
    fapta ilicita a unităţii
    prejudicial produs salariaţilor în timpul îndeplinirii de către acesta a obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul
    raportul de cauzalitate
    culpa angajatorului este prezumata
Răspunderea materiala este condiționata de existenta raportului juridic de munca, fiind o răspundere limitată.

4.    Procedura de recuperare a prejudiciului


Cererea scrisă a salariatului privind repararea prejudiciului material şi celui moral se prezintă angajatorului. Angajatorul este obligat să înregistreze cererea respectivă, s-o examineze şi să emită ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) corespunzător în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducîndu-l la cunoştinţă salariatului sub semnătură.
Dacă salariatul nu este de acord cu ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului sau dacă ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) nu a fost emis în termenul prevăzut, salariatul este în drept să se adreseze cu o cerere în instanţa de judecată pentru soluţionarea litigiului individual de muncă apărut .
Reţinerea de la salariatul vinovat a sumei prejudiciului material care nu depăşeşte salariul mediu lunar se efectuează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care trebuie să fie emis în termen de cel mult o lună din ziua stabilirii mărimii prejudiciului.
Dacă suma prejudiciului material ce urmează a fi reţinută de la salariat depăşeşte salariul mediu lunar sau dacă a fost omis termenul menţionat la alin.(1), reţinerea se efectuează conform hotărîrii (deciziei) instanţei de judecată.
În cazul în care angajatorul nu respectă modul stabilit pentru repararea prejudiciului material, salariatul este în drept să se adreseze în instanţa de judecată.
În caz de apariţie a divergenţelor privind modul de reparare a prejudiciului material, părţile sînt în drept să se adreseze în instanţa de judecată în termen de un an din ziua constatării mărimii prejudiciului.

%d blogeri au apreciat asta: