Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Dreptul Protecţiei Sociale » INTRODUCERE ÎN DREPTUL PROTECȚIEI SOCIALE

INTRODUCERE ÎN DREPTUL PROTECȚIEI SOCIALE


  1. Noțiunea , obiectul și metoda de reglementare a dreptului protecției sociale.
  2. Sistemul dreptului protecției sociale.
  3. Corelația dreptului protecției sociale cu alte ramuri de drept.

 1. Noțiunea , obiectul și metoda de reglementare ale dreptului protecției sociale


Deși conceptul de protecție socială în sens modern fost pentru prima data utilizat în context juridic în SUA, și anume, în Social Security Act din 14 august 1935, la capitolul existenței sau inexistentei ramurii de drept – dreptul protecției sociale – se susțineau discuții aprinse și în anii ’60-’80 ai sec. XX, mai ales în privința determinării noțiunii, obiectului și metodei de reglementare juridica a acestei ramuri de drept.[1]

Problema autonomiei acestei ramuri de drept pentru prima dată a fost formulată la Simpozionul de la Praga din 1966, de către juriştii cehoslovaci I. Klouşek, K. Pinţ, I. Tomeş, V. Vergainer, care au atenţionat asupra specificului raporturilor de protecţie socială, asupra particularităţilor metodei şi mijloacelor lor de reglementare şi au accentuat necesitatea delimitării acestor raporturi într-o ramură autonomă de drept. Poziţia juriştilor cehi a fost susţinută de savanţii ruşi V. Andreev, V. Karavaev şi A. Levşin ș.a.[2], care au remarcat că obiectul dreptului protecţiei sociale este indisolubil legat de conţinutul conceptului „protecţie socială”. Ei au propus ca ansamblul normelor juridice, care reglementează raporturile de asigurare şi asistenţă socială să formeze ramura de drept, cunoscuta în lume sub denumirea de dreptul securităţii sociale[3], iar în Republica Moldova – dreptul protecţiei sociale.

Până în anii 60 ai sec. XX, se considera ca raporturile cu privire la securitatea materială a cetăţenilor bătrâni sau incapabili de muncă sunt reglementate de normele dreptului muncii, colhoznic, administrativ.[4]

Asemeni dreptului muncii, care s-a desprins de disciplina mamă – dreptul civil, dreptul protecţiei sociale s-a desprins, la rândul sau, de dreptul muncii, autonomizându-se într-o nouă ramură de drept în baza criteriilor de delimitare a ramurilor de drept: obiectul și metoda de reglementare; principii, care le vom caracteriza ulterior.

Obiectul de reglementare a dreptului protecției sociale – „asamblează raporturile născute între cetăţeni (familii) şi stat, reprezentat prin organele competente cu privire la stabilirea, acordarea sau soluţionarea litigiilor în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale;”[5]

Din cele expuse ajungem la ideea că obiectul de reglementare juridice este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale care se formează în cadrul realizării sistemului de protecţie socială. Aceste relaţii au ieşit de sub dependenţa cvasitotală de relaţiile de muncă, fiindcă sistemul de protecţie socială este aplicabil şi altor categorii de persoane, care nu calitatea de salariaţi, ceea ce face să nu mai poată fi susţinută ideea existenţei unei poziţii juridice derivate (accesorie) a relaţiilor sociale din domeniul protecţiei sociale, faţă de relaţiile de muncă

Savantul rus V. Andreev, considerat fondatorul dreptului protecţiei sociale sovietic, referindu-se la obiectul de reglementare menţiona că, relaţiile ce-l formează se singularizează prin următoarele particularităţi: specificul subiectelor raporturilor de protecţie socială; asigurarea persoanelor se realizează din fonduri publice cu menire socială; acordarea prestaţiilor de protecţie socială în situaţii expres prevăzute de lege; modalitatea specifică de distribuire a fondurilor sociale; caracterul alimentar al raporturilor.

Un alt moment asupra căruia atenţionăm este că obiectul de reglementare a dreptului protecţiei sociale nu trebuie confundat cu obiectul ştiinţei, care este o noţiune mai largă, deoarece include toate cunoştinţele despre dreptul protecţiei sociale, studiază specificul relaţiilor de drept, studiază evoluţia pe plan naţional şi internaţional al acestei ramuri. Obiectul de studiu al dreptului protecţiei sociale sunt raporturile juridice, iar al ştiinţei dreptului protecţiei sociale sunt fenomenele sociale care au generat aceste raporturi.

Ştiinţa dreptului protecţiei sociale cuprinde un sistem unitar de cunoştinţe exprimate prin definiţii, concepte, principii, teorii, etc. privind ramura de drept cu aceeaşi denumire. Ea studiază normele şi instituţiile juridice, se preocupă de interpretarea şi aplicarea unitară a normelor dreptul protecţiei sociale; analizează ştiinţific izvoarele dreptului protecţiei sociale; redă evoluţia istorică a ramurii; evidenţiază asemănările şi deosebirile existente în reglementarea materiei cercetate, făcând trimiteri la reglementările altor state.[6]

Ştiinţa dreptului protecţiei sociale, pe de o parte, constituie un îndrumar important în activitatea organelor judiciare prin interpretarea normelor dreptul protecţiei sociale, dezvăluind sensul şi înţelesul corect şi exact al dispoziţiilor legale, pentru a arăta orientarea corespunzătoare şi a asigura aplicarea unitară pe tot teritoriul ţării a normelor de protecţie socială. Pe de altă parte, face propuneri concrete de modificare a reglementărilor legale existente, respectiv de abrogare a unor acte normative vechi, depăşite şi de introducere a unor dispoziţii în deplină concordanţă cu etapa istorică pe care o parcurgem,cu necesităţile obiective ale economiei de piaţă, adică face propuneri de lege ferenda.

Metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale. Cuvântul metodă îşi regăseşte originea în latinescul methodos, semnificând mod, stil, procedeu, sistem. Conform DEX-ului, prin metodă desemnăm un procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop.[7]

Metoda de reglementare al dreptului protecţiei sociale reprezintă „o totalitate de metode şi mijloace utilizate de legiuitor pentru o reglementare mai eficientă a unui complex de raporturi sociale.”[8]

Particularitățile metodei de reglementare al dreptului protecţiei sociale.

  1. Specificul metodei de reglementare al dreptului protecţiei sociale constă în aceea că ea este una tipică, deoarece reuşeşte să asambleze normele imperative cu cele dispozitive, păstrând ponderea primelor, ceea ce i-a permis savantei E. Maciuliskaia să contureze metoda prescripţiilor (obligaţiilor) pozitive, care este adresată organelor de stat în scopul stabilirii tipurilor de asigurare/ asistenţă socială a persoanelor afectate de situaţii de risc social.[9] Această poziţie a fost criticată de M. Luşnicova, A. Luşnicov, care consideră că această metodă ar putea fi aplicată şi în dreptul administrativ, de aceea denumirea propusă de G. Suleimanova – metoda coordonării (procedeelor imperative şi dispozitive)[10], este mai reuşită, fiindcă permite de a asocia reglarea dispozitivă cu cea contractuală a comportamentului subiectelor raporturilor de protecţie socială.[11]
  2. Caracterul absolut al drepturilor cetăţenilor ca subiecte ale raporturilor de protecţie socială. Statutul juridic al subiectelor raporturilor de protecţie socială nu se înscrie în parametrii clasici privind poziţia de egalitate sau subordonare, deşi unul din subiecţi apare organul/instituţia de stat competentă. Participanţii acestor raporturi sunt inegali din punct de vedere economic, dar dependenţi administrativ unii de alţii. Statul, reprezentat prin organele sale speciale, apare ca purtător de obligaţii patrimoniale, care nu poate refuza, neîntemeiat, acordarea asigurării sau asistenţei sociale, iar cetăţeanul (familia) ca titular de drepturi patrimoniale, este liber să ceară sau să refuze asistarea / asigurarea socială.[12]

Realizăm că în aceste raporturi „persoana fizică este împuternicită legal, dispunând de drepturi garantate, iar organul de stat este partea obligată. În cazul în care persoana fizică are dreptul la câteva tipuri de asigurare materială, ei i se acordă posibilitatea de a alege unul dintre ele, pe când organul de stat nu beneficiază de un astfel de drept.”[13]

  1. Manifestarea expresă a voinţei titularului dreptului, fără de care acesta va rămâne în formă „embrionară”. Specificul dreptului protecţiei sociale se exprimă prin aceea că, stabilirea tipurilor de asigurare sau asistenţă socială nu are loc automat. Rămâne la discreţia persoanei fizice alegerea unui tip de protecţie socială mai convenabil. De exemplu, când persoana devine titularul dreptului la două categorii de pensii, el trebuie să opteze doar pentru una. Acest lucru rezultă şi din aceea că, legiuitorul permite persoanei să se adreseze organelor competente din momentul întrunirii condiţiilor legale pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, când îi este comod, sau stabileşte termene de prescripţie pentru achitarea plăţilor unice sau periodice.
  2. Specificul metodei de reglementare este exprimat, în opinia doctrinarei M. Filipova prin[14] caracterul centralizat de instituire a drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor,[15] caracter reexaminat, completat şi titluit de N. Romandaş, G. Suleimanova, ş.a. – îmbinarea nivelurilor central, local[16] şi individual[17] de reglementare a relaţiilor sociale.

Rămâne incontestabilă importanţa legiuitorului naţional, care este cel ce stabileşte standardele minime, condiţiile şi formele de asigurare/ asistenţă socială, luând în consideraţie realităţile sociale existente. Organelor de asigurare şi asistenţă socială, instituţiilor medicale, etc. de nivel republican sau raional le revine obligaţia de a realiza prevederile legale. Dar evoluţia ramurii de drept ne conturează încă două aspecte a metodei local (teritorial – S. Mavrin) şi individual, despre care se vorbeşte în literatura de specialitate.

Metoda locală de reglementare a raporturilor de protecţie socială s-a conturat în anii’90 ai sec. XX, prin fixarea în contractele colective de muncă a clauzelor care stabilesc garanţii sociale suplimentare decât cele prescrise de lege, cu condiţia că acestea nu înrăutăţesc, ci îmbunătăţesc situaţia părţilor.[18] Această viziune a fost criticată de E. Maciuliskaia, C. Dobromîslov care susţin că aceste contracte: poartă un caracter privat, sunt finanţate din fonduri nestatale, stabilesc un cerc restrâns de subiecţi şi nu intră în sistemului public de protecţie socială.[19]

Reglementarea raporturilor de protecţie socială este posibilă şi la nivel individual, prin fixarea în contractul individual de muncă[20] a unor clauze ce stabilesc garanţii suplimentare de protecţie socială, cu condiţia că acestea vor îmbunătăţi situaţia salariatului sau prin încheierea unui contract de pensie individual[21] între o persoană fizică şi un fond nestatal de pensii, privind aderarea acestei persoane la planul de pensii al fondului.

  1. În dreptul protecţiei sociale, faptele juridice (care dau naştere, modifică sau sting raporturilor juridice) de regulă, nu sunt acţiuni omeneşti, ci evenimente (riscuri sociale), care apar independent de voinţa omului, în rezultatul cărora persoana devine incapabilă de a se autoasigura cu mijloace necesare. Atenţionăm că anume riscurile sociale fixate în acte normative servesc drept temei pentru naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială, fiind independente de manifestarea de voinţă a persoanei.
  2. Modalitatea specifică de distribuire a mijloacelor financiare, care se acordă din contul fondurilor bugetare sau extrabugetare cu menire socială, în baza hotărârii organelor competente gratuit, fără echivalent şi stabilirea în dependenţă de aceasta a anumitor drepturi şi garanţii.[22]
  3. Important este de a scote în vizor modalitatea de apărare a drepturilor subiective şi asigurarea realizării obligaţiilor. După cum am menţionat, soluţionarea litigiilor în domeniul protecţiei sociale se realizează pe cale administrativă (prin adresarea la organul ierarhic superior de protecţie socială) sau judecătorească (prin adresarea în instanţa de judecată).

Obiectul de reglementare a dreptului protecţiei sociale îl formează raporturile juridice de drept public cu caracter patrimonial, de aceea şi răspunderea are caracter patrimonial.[23] Specificul răspunderii în domeniul protecţiei sociale rezultă din aceea că sancţiunile nu au caracter punitiv, ci restrictiv – de repunere sau de restrângere a drepturilor.[24]

Repunerea în drepturi vizează ambele subiecte ale raporturilor. De exemplu, dacă persoanele fizice ilegal şi neîntemeiat au beneficiat de anumite plăţi de asigurări sociale sau dacă au primit sume de bani mai mari decât li se cuvenea ele sunt obligate să restituie surplusul, iar dacă sumele băneşti nu au fost achitate din vina organelor competente, acestea sunt obligate să achite suma neplătită. Termenul de prescripţie pentru plata stabilită şi neîncasată la timp de către persoana fizică este de cel mult 3 ani până la data solicitării, iar pentru plata stabilită şi neplătită la timp din vina organului de asigurări sociale este imprescriptibilă.[25]

Restrângerea drepturilor se aplică numai persoanelor fizice prin suspendarea realizării dreptului (de exemplu, dacă beneficiarul pensiei de invaliditate nu s-a prezentat la reexpertizare medicală va surveni încetarea plăţii pensiei, începând cu luna următoare)[26]sau prin micşorarea cuantumului plăţii.

Obiectul și metoda de reglementare juridică sunt criteriile fundamentale de individualizare a dreptul protecţiei sociale în sistemul de drept al Republicii Moldova. Un alt criteriu de delimitare a ramurilor de drept sunt principiile dreptului protecției sociale, care vor fi examinate într-un capitol aparte.[27]

Criteriile enunțate anterior ne permit să susținem că dreptul protecţiei sociale (dreptul securităţii sociale) este „o ramură autonomă a sistemului de drept, care incorporează, în marea majoritate, norme juridice ce aparţin dreptului public, dar şi norme de drept privat, care reglementează raporturile juridice de securitate socială, născute, modificate sau stinse odată cu survenirea riscurilor sociale, între cetăţeni (familii) şi stat, reprezentat prin organe sale competente, privind constatarea, stabilirea, acordarea sau soluţionarea litigiilor apărute drept consecinţă al realizării dreptului la asigurare sau asistenţă socială,”[28] „ o ramură autonomă a sistemului dreptului, ce aparţine dreptului public şi care este alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează atât relaţiile de asigurări sociale, cat şi pe cele de asistenţă socială.”[29]

 2. Sistemul dreptului protecției sociale


Sistemul dreptul protecției sociale reprezintă un ansamblu de norme și instituții juridice reunite obiectiv și structurate într-o anumită ordine în conformitate cu specificul relațiilor sociale reglementate în partea generală și partea specială.[30]

Partea generală a dreptului protecţiei sociale include normele care exprimă scopul, obiectivele și principiile reglementării juridice, drepturile și libertățile persoanelor în domeniul protecției sociale, competența organelor centrale și locale de asigurare și asistență socială, enumeră tipurile riscurilor sociale.

Partea specială este alcătuită din norme, care stabilesc condiţiile de acordare a asigurării și asistenței sociale. Aceste norme grupate în dependență de relațiile sociale reglementate formează două instituții juridice: instituţia asigurărilor sociale şi instituţia asistenţei sociale.

Asigurările sociale, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale, reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează raporturile de colectare şi distribuire a fondurilor de asigurări sociale pentru plata prestaţiilor de asigurări sociale, persoanelor asigurate, afectate de situaţii de risc social.

Asistenţa socială, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale, grupează ansamblul normelor juridice care reglează relaţiile sociale născute între o persoană sau familie afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.) şi organele competente, cu privire la acordarea prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.

3. Corelația dreptului protecției sociale cu alte ramuri de drept


Ramurile de drept fiind integrate într-un sistem se interferează şi se condiţionează reciproc şi permanent. Într-o asemenea situaţie se află şi dreptul protecţiei sociale El nu este izolat, ci se corelează cu alte ramuri, în special cu dreptul constituţional, dreptul administrativ,  dreptul muncii , dreptul financiar şi dreptul familiei .

Dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale. Drept constituţional este ramura de drept care conţine norme fundamentale pentru existenţa şi dăinuirea statului de drept, din care se inspiră celelalte ramuri de drept, deci şi dreptul protecţiei sociale.

Deşi, la prima vedere, legătura dreptului constituţional cu dreptul protecţiei sociale nu apare cu evidenţă, totuşi trebuie reţinut că, în realitate, această legătură se manifestă pe mai multe planuri, dintre care menţionăm:

  1. Constituţia conţine norme care consacră principiile generale ale dreptului protecţiei sociale (cum ar fi asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului; principiul universalităţii; principiul libertăţii; principiul egalităţii; principiul responsabilităţii; principiul echităţii şi justiţiei);[31]
  2. Prin prevederile art.47 din Constituţie sunt consfinţite dreptul persoanei la asistenţă şi protecţie socială şi obligaţia statului de a întreprinde măsuri optime care i-ar garanta fiecărui om „un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea, precum şi serviciile sociale necesare;”
  3. În alin.2 din art.47 legiuitorul enumeră riscurile sociale (şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe, pierderea mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor), care constituie circumstanţele ce generează apariţia raporturilor de protecţie socială.[32]
  4. În art.49-51 sunt enumerate cercul subiectelor (familia, mamele, copiii, copiii orfani, persoanele cu handicap, etc.) care constituie beneficiarii prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.

Privite, comparativ, dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale conţin atât asemănări, cât şi deosebiri, dacă luăm în considerare criteriile de delimitare. Într-o exprimare sintetică asemenea asemănări şi deosebiri sunt: dacă în dreptul protecţiei sociale majoritatea raporturilor au caracter patrimonial, în dreptul constituţional sunt dominante raporturile nepatrimoniale; pe când subiectele raportului de drept constituţional se află pe poziţii de subordonare, ca regulă, în dreptul protecţiei sociale subiectele nu se află nici pe poziţie de egalitate, nici pe poziţie de subordonare; normele dreptului constituţional ca şi normele dreptului protecţiei sociale cer subiectelor sale o calitate specială — unul dintre subiecte obligator trebuie să fie un organ de stat; majoritatea normelor dreptului constituţional şi dreptul protecţiei sociale au caracter imperativ; dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale au sancţiuni specifice.

Dreptul administrativ şi dreptul protecţiei sociale. Dreptul administrativ este ramura de drept care reglementează raporturile sociale născute în cadrul administraţiei publice sau, într-o altă formulare, ramura de drept ce conţine normele care reglementează condiţiile realizării puterii executive în stat.

Normele dreptului administrativ determină structura şi atribuţiile organelor de asistenţă şi asigurare socială de nivel central şi local, creând infrastructura organizaţională în cadrul căreia se realizează protecţia socială.[33]

De asemenea, soluţionarea litigiilor apărute în domeniul protecţiei sociale cade sub incidenţa art.5 lit.f; art.14, 15 din Legea contenciosului administrativ,[34] care permite persoanei care se consideră vătămată într-un drept solicitarea, printr-o cerere prealabilă, organul ierarhic superior revocarea actului administrativ emis de către organul subordonat.

Prin prevederile cap.VI art.43-49 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat,[35] sunt stabilesc condiţiile de pensionare a funcţionarilor publici şi funcţionarilor de demnitate publică.[36]

Apropierea dreptului protecţiei sociale faţă de dreptul administrativ se manifestă, în practică, în cazurile în care, potrivit legii, stabilirea unui tip de asistenţă sau asigurare socială este precedată de emiterea unui act administrativ individual — de regulă hotărâre sau decizie.

În delimitarea dreptului protecţiei sociale faţă de dreptul administrativ e nevoie să se ţină seama de următoarele aspecte semnificative: dacă în dreptul protecţiei sociale predomină raporturile materiale care au caracter patrimonial, în dreptul administrativ sunt majoritare raporturile nepatrimoniale; pe când în dreptul protecţiei sociale părţile nu sunt pe nici pe poziţii de egalitate juridică, nici pe poziţii de subordonare juridică, în raporturile de drept administrativ subiectele se află în poziţie de subordonare, ca regulă; în raporturile de drept administrativ şi de dreptul protecţiei sociale e necesar ca măcar un subiect să fie un organ al administraţiei publice; atât în dreptul protecţiei sociale, cât şi dreptului administrativ prevalează normele imperative.

Dreptul financiar – dreptul protecţiei sociale. Dreptul financiar este ramura de drept care reglementează raporturile sociale născute în procesul constituirii şi utilizării sumelor cuprinse în bugetul de stat. Principalul obiect de reglementare al dreptului financiar îl constituie raporturile stabilite în legătură cu ceea se numeşte „finanţe publice.”

Comune ambelor ramuri de drept sunt normele dreptului financiar care reglementează raporturile cu privire la formarea şi distribuirea fondurilor cu menire socială; cotele anuale de asigurări sociale şi stabilirea anuală prin legea bugetului de asigurări sociale a sumei cotelor de asigurări sociale, etc. Prin Legea privind sistemul public de asigurări sociale de stat, este reglementată crearea şi distribuirea bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt stabilite persoanele care pot fi asigurate obligatoriu sau benevol în sistemul public de asigurări sociale de stat, sunt stabiliţi contribuabilii acestui sistem, etc.[37]

Anual prin legea bugetului asigurărilor sociale sunt stabilite cotele contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii, fiind stabilit procentul care trebuie achitat de angajat şi angajator, sunt indicate tipurile indemnizaţiilor, alocaţiilor, compensaţiilor şi altor drepturi acordate unor categorii de populaţie, a căror finanţare se efectuează din bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale; sunt desemnate cotele indemnizaţiilor unice pentru naşterea copilului şi deces pentru anul în curs, etc.[38]

Metaforic vorbind, putem menţiona că dreptul financiar reglementează sistemul financiar al protecţiei sociale la „input”, iar dreptul protecţiei sociale la „output” stabilind condiţiile şi normele de asigurare sau asistarea.

Analizând corelaţia acestor două ramuri de drept putem evidenţia următoarele asemănări şi deosebiri: raporturile ambelor ramuri au caracter patrimonial; în dreptul protecţiei sociale părţile nu sunt pe nici pe poziţii de egalitate juridică, nici pe poziţii de subordonare juridică, părţile, în raporturile de drept financiar, sunt în poziţie de subordonare; în raportul de drept financiar, întotdeauna o parte este un organ al statului cu atribuţii fiscale; atât în dreptul protecţiei sociale, cât şi dreptului financiar prevalează normele imperative; dreptul financiar dispune de sancţiuni proprii; distingându-se majorarea pentru întârziere în plata a impozitelor; în afară de principii comune, atât în dreptul financiar, cât şi în dreptul protecţiei sociale, există principii proprii, specifice.

Tangenţa dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale rezultă nu numai din aceea că până nu demult normele dreptului protecţiei sociale constituiau o instituţie a dreptului muncii, dar şi din faptul că în prezent calitatea de subiect al raporturilor de muncă, constituie o condiţie a apariţiei celor de protecţie socială. Corelaţia acestor două ramuri de drept se manifestă prin următoarele:

  1. În domeniul asigurărilor sociale existenţa unor raporturi de muncă condiţionate de existenţa unui contract individual de muncă constituie o condiţie al dobândirii statutului de contribuabili, atât angajatului, cât şi angajatorului, oferindu-i primului calitatea de asigurat al sistemului public de asigurări sociale şi dreptul de a beneficia de toate prestaţiile de asigurări sociale.[39]
  2. Calitatea de subiect al raporturilor de muncă constituie temei pentru acordarea prestaţiilor sociale pentru persoanele care beneficiază de concediile sociale prevăzute în capitolul IV art.123-127 din Codul Muncii – concediul medical plătit, concediul de maternitate, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului, concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, concediile pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă.[40]
  3. Conform art.196 din Codul Muncii beneficiază de toate garanţiile sociale prevăzute de legislaţie salariaţii (familia sa) în caz de vătămare a sănătăţii sau deces cauzat de un accident de muncă sau boală profesională.[41]
  4. Comune pentru dreptul protecţiei sociale şi dreptul muncii sunt problemele privind vechimea în muncă, însă în fiecare ramură de drept acestei instituţii i se atribuie o importanţă juridică proprie. Pentru dreptul muncii vechimea în muncă permite de a stabili sporuri pentru vechime; concedii de odihnă anuale suplimentare plătite şi garantează dreptul preferenţial în păstrarea locului de muncă în cazul reducerii statelor de personal.[42] În dreptul protecţiei sociale vechimea în muncă se ia în calcul la stabilirea pensiilor. De exemplu, vechimea în muncă specială constituie temei pentru stabilirea pensiei pentru vechime în muncă[43]; pensiei pentru limită de vârsta stabilită în condiţii avantajoase (Art. 41 alin. 3, 42 alin. 2), pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (art.43-49).[44]
  5. Convenţiile colective (în calitate de izvoare specifice dreptului muncii) pot cuprinde clauze prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare de asistenţă socială[45]; iar izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi dreptului protecţiei sociale deseori sunt comune. De exemplu, Convenţia OIM nr.117/ 1962 cu privire la obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale.[46]

Dreptul civil – dreptul protecţiei sociale. Dreptul civil constituie dreptul comun pentru dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale. Având în vedere că unii beneficiari ai protecţiei sociale sunt încadraţi în câmpul muncii, ei rămân subiecţi ai raporturilor juridice de muncă; iar normele dreptului civil sunt aplicabile în materia condiţiilor de validitate şi de nulitate a contractului de muncă încheiat de pensionari, invalizi şi contractului de asigurare socială; în materia răspunderii civile a persoanelor încadrate în muncă, când fapta cauzatoare de prejudiciu nu este infracţiune.

Dreptul procesual civil – dreptul protecţiei sociale. Dreptul procesual civil este definit ca sistemul de norme care reglementează modul de judecată şi de rezolvare a pricinilor privitoare la drepturi şi interesele lezate, precum şi modul de executare a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Într-o formulare concisă, corelaţia dintre dreptul protecţiei sociale şi dreptul procesual civil a fost exprimată, în literatura de specialitate, astfel: „Dreptul procesual reprezintă tocmai cealaltă faţă a dreptului material, aspectul său sancţionator care, evident intervine numai în caz de nevoie. Dreptul material ar fi ineficace dacă, pe calea procesului civil, nu s-ar asigura realizarea lui şi, tot astfel, procesul civil ar fi de neconceput fără existenţa unui drept material pe care să-1 apere şi să-1 valorifice.”

Se aplică normele dreptului procesual civil în situaţiile când „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege” de la organul de asigurare/asistenţă socială ierarhic superior. În acest caz el este în drept „să sesizeze, timp de 30 zile, instanţa de judecată,” dând naştere raporturilor procesuale apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată, reglementate prin art.277- 278 din Codul de procedură civilă.[47]

Dreptul familiei – dreptul protecţiei sociale. Dreptul familiei este ramura care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei.

 

[1] Romandaş N. op.cit., p. 7.

[2] Гусов К.Н. указ.соч., с.15.

[3] Pledăm pentru modificarea denumirii ramurii „dreptul protecţiei sociale” în „dreptul securităţii sociale.”

[4] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ.соч.,, с.25.

[5] Odinokaia I. Reflecţii privind obiectul de reglementare a dreptului protecţiei sociale. În: Legea şi viaţa: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.5(209)/2009, p.38-43.

[6] Долженкова Г.В. указ. соч., с.14-15; Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч, с.24.

[7] DEX online. // http://dexonline.ro/search.php?cuv=metodă , 05.12.2008, ora 23:27.

[8] Гусов К.Н. указ. соч., с.15

[9] Idem, с.38.

[10] Сулейманова Г.В. указ. соч., с.27-28.

[11] Лушникова М.В., Лушников А.М. указ. соч., с.520.

[12] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.34.

[13] Romandaş N. op.cit., p.27.

[14] Brehoi Gh.op.cit., p.18.

[15] Филиппова  М. В., указ.соч., с..65.

[16] Romandaş N. op.cit., p.28.; Буянова М. О., Кобзева С. И., Кондратьева З. А. указ. соч., с.14.

[17] Сулейманова Г.В. указ. соч., с.24-25.

[18] Рогачев Д.И. указ.соч., с.137-138.

[19] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.38.

[20] Art.49 din Codul Muncii al Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.

[21] Art.1 din Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii, nr.329 din 25.03.1999. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.87- 89 din 12.08.1999.

[22] Полупанов М.И. Право социального обеспечения – самостоятельная отрасль права. // Советское государство и право, 1971, №9, с.59.

[23] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.36.

[24] Odinokaia I. Aspecte controversate privind metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale. În: Legea şi viaţa: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.6(210)/2009, p.34-39

[25] Art.35  din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156 din 14.10.1998. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.

[26] Art.22 alin. 3 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156 din 14.10.1998. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.

[27] Odinokaia I. Locul…, p., p.153

[28] Idem, p.176.

[29] Ţop D. op.cit., p.25.Ţiclea A., Tufan C. op.cit., p.17; Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C. op.cit., p.10.

[30] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.40

[31] Art.15, 16, 20, 25 din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (cu modificările ulterioare).// Monitorul Oficial al Republicii .Moldova nr.1 din 12.08.1994

[32] Art.47 din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (cu modificările ulterioare).// Monitorul Oficial al Republicii .Moldova nr.1 din 12.08.1994

[33] Филиппова М. В. указ. соч., с.78.

[34] Legea contenciosului adminstrativ, nr. 793 din 10.02.2000.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 057  din 18.05.2000.

[35] Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156 din 14.10.1998. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.

[36] Vezi anexa 1 şi 2 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, 158-XVI din 04.07.2008. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.230-232/840 din 23.12.2008.

[37] Legea privind sistemul public de asigurări sociale de stat, nr.489 din 08.07.1999. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2000

[38] În acest sens consultă Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, nr.262 din 11.12.2008. //// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.237-240 din 31.12.2008.

[39] Art.1, 17 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale de stat, nr.489 din 08.07.1999. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2000; art.197 din Codul Muncii al Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.

[40]Art.123-127 din  Codul Muncii al Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.

[41] Art. 196 din Codul Muncii al Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.

[42] Art. 121, 183 din Codul Muncii al Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.

[43] Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544 din 23.06.1993. .// Monitorul Parlamentului  nr. 7 din 30.07.1993; Legea cu privire la sistemul penitenciar nr.1036 din 17.12.1996.// Monitorul Oficial nr. 183-185 din 10.10.2008; Legea privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate nr.170 din 19.07.2007.// Monitorul Oficial nr. 171-174 din 02.11.2007; Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544 din 20.07.1995 // Monitorul Oficial nr. 117-119  din 15.08.2002; Legea cu privire la procuratură nr.118 din 14.03.2003 // Monitorul Oficial nr. 73-75  din 18.04.2003; Legea serviciului în organele vamale, Nr.1150-XIV din 20.07.2000 //Monitorul Oficial nr.106-108/765 din 24.08.2000; Hotărâre nr. 527 din 06.08.1992 cu privire la aprobarea listelor funcţiilor, care asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă, şi a modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant // Monitorul Oficial Nr. 008 din 30.08.1992, data intrării in vigoare -30.08.1992, etc.

[44] Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156 din 14.10.1998. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.

[45] Boişteanu E. Dreptul muncii: partea generală. – Chişinău: Pontos, 2005, p.22.

[46]În vigoare pentru Republica Moldova din 12.07.1997; Ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.593-XIII din 26.09.1995.

[47] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111-115 din  12.06.2003.

%d blogeri au apreciat asta: