Drept MD

Acasă » Cursuri universitare » Teoria generală a obligaţiilor » OBLIGAŢII AFECTATE DE MODALITĂŢI

OBLIGAŢII AFECTATE DE MODALITĂŢI


TEMA 11. OBLIGAŢII AFECTATE DE MODALITĂŢI

1. Noţiunea şi clasificarea modalităţilor care afectează obligaţiile.

2. Modalităţi care afectează fiinţa sau executarea obligaţiilor.

3. Modalităţi privitoare la obiectul obligaţiilor.

4. Modalităţi privitoare la subiectele obligaţiilor.

1. Noţiunea şi clasificarea modalităţilor care afectează obligaţiile

Noţiune. Obligaţiile afectate de modalităţi sunt acele raporturi obligaţionale care prezintă anumite particularităţi în ce priveşte fiinţa sau executarea ori subiectele şi obiectul lor, elemente suplimentare ce sunt de natură a produce anumite efecte şi care le conferă o anumită specificitate faţă de obligaţia civilă, adică în comparaţie cu obligaţiile pure şi simple.

Modalităţile care afectează obligaţia sînt:

a. Termenul.

b. Condiţia.

2. Modalităţi care afectează fiinţa sau executarea obligaţiilor.

Modalităţile obligaţiilor sunt elemente cuprinse în raporturile juridice obligaţionale privitoare la fiinţa şi executarea, subiectele şi obiectul lor,elemente care conferă acelor obligaţii anumite particularităţi ce le disting de raporturile obligaţionale pure şi simple. Modalităţile care pot afecta o obligaţie civilă sunt:

§ termenul (care interesează executarea unei obligaţii)

§ condiţia (care priveşte însăşi existenţa obligaţiei).

Termenul este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, de care depinde executarea sau stingerea unei obligaţii.

Clasificarea termenelor:

1. După cunoaşterea sau necunoaşterea momentului producerii sale,

a) termenul cert

b) termen incert,

Termenul cert este acela a cărui împlinire se cunoaşte din chiar momentul naşterii obligaţiei, fiind determinat fie printr-o dată calendaristică, fie printr-un interval determinat de timp.

Termenul este incert cînd nu se cunoaşte în momentul naşterii obligaţiei data la care se va împlini, dar este sigur că el se va împlini în viitor (de ex.: la decesul unei persoane).

Dacă termenul nu este determinat, judecătorul fixează un termen „rezonabil” dependent de circumstanţe pentru executarea obligaţiilor.

2. După interesul persoanei

a) în favoarea creditorului.

b) în favoarea debitorului.

c) în favoarea ambelor părţi.

Cel în favoarea căruia este stipulat poate renunţa la el (de ex.: dacă e prevăzut în favoarea debitorului, el poate face o plată anticipată). Legea prezumă, că termenul este stipulat în favoarea debitorului.

3. După efectele pe care le produc

a) suspensive – care întîrzie (amînă) executarea obligaţiei pînă la împlinirea lui. Datoria devine exigibilă la scadenţă, la termen;

b) extinctive – care au ca efect stingerea obligaţiei (în momentul împlinirii termenului, raportul juridic obligaţional încetează)

4. După izvor

a) legal,

b) convenţional sau judiciar (de ex.: termenul de graţie),

Efectele termenului. Termenul suspensiv nu afectează existenţa obligaţiei, ci numai executarea acesteia, cu următoarele consecinţe:

§ dacă debitorul execută obligaţia sa înainte de termen, el face o plata valabilă, echivalentă cu renunţarea la beneficiul termenului;

§ înainte de împlinirea termenului, creditorul poate lua măsuri conservatorii cu privire la patrimoniul debitorului său;

§ pînă la scadenţă (împlinirea termenului) nu curge termenul de prescripţie;

§ pînă la împlinirea termenului, creditorul nu poate opune debitorului compensaţia;

§ înainte de împlinirea termenului, creditorul nu poate intenta acţiunea oblică sau pauliană;

§ de la data împlinirii termenului suspensiv începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune.

Termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative. Astfel la împlinirea termenului încetează efectele raportului juridic obligaţional.

Renunţarea la termen. Cel în favoarea căruia este prevăzut, poate renunţa la el. Aceasta înseamnă că obligaţia devine pură şi simplă, adică imediat executabilă. Decăderea din beneficiul termenului intervine cînd debitorul se află în stare de insolvabilitate sau cînd debitorul micşorează în mod culpabil garanţia oferită creditorului (gaj, ipotecă, privilegii).

§ condiţia este un eveniment viitor şi nesigur ce se va produce, care suspendă fie naşterea, fie stingerea unui contract sau a unei obligaţii.

La termen, incertitudinea vizează momentul producerii evenimentului viitor. La condiţie, incertitudinea vizează realizarea evenimentului viitor. Caracteristicile condiţiei sunt: este un eveniment viitor, este nesigur că se va întîmpla şi afectează existenţa obligaţiei.

Clasificarea condiţiei:

a) cauzală – cînd realizarea ei depinde exclusiv de hazard, de întîmplare;

b) mixtă – cînd realizarea ei depinde şi de voinţa uneia din părţi, cît şi de cea a unui terţ determinat;

c) potestativă – cînd realizarea ei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi.

Condiţiile potestative pure depind, în exclusivitate, de voinţa debitorului. Condiţiile potestative simple depind atît de voinţa debitorului, cît şi de elemente exterioare acestuia. În actele cu titlu gratuit este interzisă condiţia potestativă simplă şi cea pură din partea debitorului.

În actele cu titlu oneros este interzisă condiţia potestativă pură. Însă practica judiciară a extins interdicţia şi declară nule orice acte în care există condiţia potestativă din partea debitorului, şi sunt valabile dacă condiţia potestativă este din partea creditorului.

După efectele pe care le produce

a) condiţie suspensivă, cînd de realizarea ei depinde naşterea raportului juridic obligaţional;

b) condiţie rezolutorie, cînd realizarea ei conduce la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic obligaţional.

Efectele sunt diferite după cum condiţia este suspensivă sau rezolutorie.

Efectele condiţiei suspensive:

Ø pendente conditione – condiţia suspensivă presupune că obligaţia nu există, că nu s-a născut. Debitorul nu este obligat să respecte drepturile creditorului, iar creditorul poate cere executarea obligaţiei;

Ø eveniente conditione – dreptul este consolidat retroactiv, iar obligaţia produce efecte şi pentru trecut.

Excepţii de la retroactivitate:

§ prescripţia extinctivă începe să curgă numai de la data realizării condiţiei;

§ riscurile pieirii fortuite a bunului individual determinat rămîn în sarcina înstrăinătorului;

§ fructele percepute de înstrăinător pînă la realizarea condiţiei îi aparţin.

Dacă condiţia nu se realizează, raportul juridic obligaţional nu a luat fiinţă. Data cînd se realizează sau nu se realizează condiţia, trebuie stabilită de părţi în contract sau, în anumite cazuri, ea este prevăzută de legiuitor.

Efectele condiţiei rezolutorii:

pendente conditione

§ debitorul trebuie să-şi execute obligaţia sa, iar creditorul poate cere executarea ei;

§ debitorul, sub condiţie rezolutorie, suportă riscul pieirii fortuite a bunului, în calitate de proprietar;

eveniente conditione

§ în momentul îndeplinirii ei, raportul juridic se desfiinţează retroactiv. Părţile trebuie să-şi restituie prestaţiile deja executate;

§ raportul juridic se desfiinţează automat.

Excepţii de la retroactivitate:

§ riscurile pendente conditione sunt suportate de debitorul proprietar sub condiţie rezolutorie, care va plăti preţul deşi bunul nepredat piere la creditorul preţului (vînzător);

§ actele de administrare rămîn valabile;

§ fructele culese de dobînditor rămîn valabile.

Dacă condiţia rezolutorie nu s-a împlinit, raportul juridic obligaţional se consolidează retroactiv, devenind un raport juridic pur şi simplu. Pentru a produce efecte juridice, condiţia trebuie să fie posibilă (material şi juridic), licită şi morală.

3. Modalităţi privitoare la obiectul obligaţiilor.

Obligaţiile alternative – acel raport de obligaţii care are ca obiect două sau mai multe prestaţii, dintre care, la alegerea uneia din părţi, debitorul este ţinut să execute doar una singură, pentru a se elibera de datorie.

Efecte

A. Dacă dreptul de opţiune între prestaţii aparţine debitorului

§ Dacă pînă la scadenţă debitorul nu execută nici una din obligaţiile alternative,atunci el va fi decăzut din dreptul de opţiune care va reveni creditorului;

§ Dacă una dintre obligaţii este imorală, ilicită sau imposibilă sau dacă obiectul uneia dintre obligaţii piere fortuit, ea va fi considerată pură şi simplă avînd un singur obiect;

§ Dacă obiectul derivat al ambelor prestaţii a pierit fortuit, atunci obligaţia se stinge;

§ Dacă numai unul a pierit fortuit, iar celălalt din culpa debitorului, creditorul are dreptul să ceară preţul celui din urmă.

B. Dacă dreptul de alegere aparţine creditorului

§ Dacă unul din obiectele derivate ale obligaţiilor alternative a pierit fortuit, creditorul poate pretinde celălalt obiect;

§ dacă unul din lucruri piere fortuit iar celălalt din culpa debitorului, creditorul poate cere preţul lucrului pierit din culpa debitorului;

§ dacă doar unul din lucruri a pierit şi aceasta din culpa debitorului, creditorul poate cere celălalt lucru sau preţul celui pierit;

§ dacă ambele lucruri au pierit din culpa debitorului, creditorul poate cere preţul oricăruia dintre ele;

§ dacă ambele lucruri au pierit fortuit, obligaţia se stinge.

Obligaţii facultative – acele raporturi obligaţionale care au ca obiect, la naşterea lor, o singură prestaţie, dar debitorul are posibilitatea de a se libera executînd o altă prestaţie determinată prin acordul părţilor.

Efecte. Creditorul poate cere debitorului să execute numai prestaţia care constituie obiectul obligaţiei. Cealaltă prestaţie este doar o facultate de plată la care poate recurge numai debitorul, chiar dacă a fost obligat la executare printr-o hotărîre judecătorească definitivă. Dacă obiectul obligaţiei piere fără culpa debitorului, debitorul este liberat de datorie.

4. Modalităţi privitoare la subiectele obligaţiilor.

Pluralitatea de subiecte. Obligaţiile conjuncte

În cazul pluralităţii de subiecte, dreptul de creanţă şi datoria se împart sau divid, de plin drept, în atîtea fracţiuni, de regulă egale, cîţi creditori şi debitori există în acel raport juridic de obligaţii. Asemenea obligaţii se numesc conjuncte sau divizibile.

Obligaţiile conjuncte se caracterizează prin:

1. există mai multe raporturi obligaţionale independente unele de altele;

2. fiecare debitor poate fi urmărit numai pentru partea sa de datorie;

3. fiecare creditor poate urmări pe debitor numai pentru partea de creanţă ce i se cuvine;

4. insolvabilitatea unuia sau unora dintre debitori este suportată de creditor;

5. punerea în întîrziere sau întreruperea prescripţiei făcută de un creditor nu profită şi celorlalţi creditori;

6. punerea în întîrziere sau întreruperea prescripţiei făcută faţa de un debitor nu produce efecte faţă de ceilalţi debitori;

7. plata făcută de un debitor nu produce efect liberatoriu faţă de ceilalţi debitori.

Obligaţii indivizibile sînt acele raporturi obligaţionale cu pluralitate de subiecte al căror obiect este nesusceptibil de divizare prin natura sa (indivizibilitate naturală) ori prin convenţia părţilor (indivizibilitate convenţională). Indivizibilitatea naturală este aceea care rezultă din natura indivizibilă a prestaţiei. Indivizibilitatea convenţională intervine atunci cînd, deşi prestaţia este în natura sa divizibilă, părţile se înţeleg să o considere indivizibilă.

Efecte

În caz de indivizibilitate activă:

§ oricare creditor poate cere executarea în întregime a obligaţiei de către debitor;

§ punerea în întîrziere sau întreruperea prescripţiei de către un creditor, produce acelaşi efect şi cu privire la ceilalţi creditori;

§ remiterea de datorie, darea în plată, cesiunea de creanţă şi novaţia făcute de către un singur creditor cu privire la dreptul de creanţă nu sunt opozabile celorlalţi creditori.

În caz de indivizibilitate pasivă

§ executarea obligaţiei poate fi cerută în întregime de la un singur debitor;

§ punerea în întîrziere sau întreruperea prescripţiei făcută faţă de un debitor produce aceleaşi efecte şi faţă de ceilalţi debitori;

§ debitorul urmărit nu poate opune creditorului beneficiul de diviziune dar poate solicita un termen pentru introducerea în cauză a codebitorilor;

§ plata clauzei penale prevăzută referitor la obligaţia indivizibilă poate fi cerută în totalitate de la debitorul în culpă sau de la ceilalţi debitori dar numai în proporţie cu partea de datorie care revine fiecăruia.

Obligaţiile solidare – acel raport obligaţional cu pluralitate de subiecte care prezintă particularitatea că oricare creditor solidar poate cere plata în întregime a datoriei sau oricare debitor solidar este ţinut să execute întreaga prestaţie la care are dreptul creditorul.

Solidaritatea activă presupune că oricare dintre creditorii solidari are dreptul să ceară debitorului comun plata întregii creanţe datorate, iar executarea în totalitate a prestaţiilor faţă de un singur creditor are ca efect liberarea de plată a debitorului. Solidaritatea activă poate lua naştere dintr-un act juridic, contract sau testament.

Efecte

§ oricare creditor poate pretinde debitorului plata integrală a datoriei;

§ debitorul poate plăti datoria la alegerea sa oricărui creditor, cît timp nu a fost chemat în judecată de către unul din ei;

§ în raporturile dintre cocreditorii solidari operează o prezumţie de mandat tacit de reprezentare dat de ceilalţi creditori în favoarea celui care acţionează în folosul tuturor şi al său.

Solidaritatea pasivă presupune dreptul creditorului să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii solidari iar, la nevoie să urmărească pe oricare, la alegerea sa.

Solidaritatea pasivă se caracterizează prin următoarele:

§ obligaţia solidară are unul şi acelaşi obiect;

§ obligaţia solidară presupune o pluralitate de raporturi obligaţionale, astfel încît, de exemplu, desfiinţarea obligaţiei unui debitor solidar nu va avea ca efect desfiinţarea obligaţiei celorlalţi debitori sau urmărirea unui debitor nu va avea drept consecinţă pierderea dreptului creditorului de a-i urmări pe ceilalţi etc;

§ între codebitorii solidari operează o prezumţie de mandat tacit reciproc de reprezentare, astfel încît actele făcute de către un debitor care duc la liberarea sa de plată, totală sau parţială, vor profita şi celorlalţi debitori.

Efecte

Între creditor şi debitorii solidari:

1. urmărirea unuia dintre debitori nu va împiedica urmărirea celorlalţi debitori solidari, decît dacă creditorul şi-a încasat creanţa în întregime ca efect al primei urmăriri.

2. plata făcută de către un debitor va avea ca efect liberarea de datorie a tuturor codebitorilor în raport cu creditorul.

3. întreruperea prescripţiei, punerea în întîrziere, cererea de daune interese moratorii făcute faţă de unul din debitori, va produce efecte faţă de toţi debitorii solidari.

4. debitorul urmărit poate să opună creditorului excepţiile comune care profită tuturor debitorilor (cauzele de nulitate a obligaţiei sau de stingere a acesteia sau modalităţile care o afectează, etc.) şi excepţiile personale care profită doar debitorului care le invocă (de exemplu, nulitatea relativă cauzată de vicierea consimţămîntului acestui debitor).

Între codebitorii solidari:

Între codebitori nu există solidaritate, obligaţia lor fiind divizibilă. Atunci cînd obligaţia este executată de către unul dintre debitori, prestaţia executată se împarte de drept între debitori, debitorul care a plătit putînd cere restituirea proporţională a prestaţiei de la codebitori. De regulă, divizarea creanţei se realizează în mod egal, cu excepţia cazului în care se dovedeşte o altă contribuţie la naşterea creanţei. Încetarea solidarităţii pasive are loc ca urmare a plăţii întregii datorii către creditor, morţii unui codebitor solidar, renunţării la solidaritate de către creditor.

Obligaţiile in solidum. Existenţa acestui tip de obligaţii este controversată în literatura de specialitate, unii autori considerînd că obligaţiile in solidum nu reprezintă decît o particularitate a solidarităţii pasive. Prin particularităţile pe care le prezintă, obligaţiile in solidum se deosebesc însă de celelalte categorii de indivizibilitate pasivă, mai ales prin aceea că, în raporturile dintre codebitori, debitorul care a efectuat plata are un drept de regres pentru întreaga datorie plătită faţă de codebitorul său.

%d blogeri au apreciat asta: