1. Noţiunea şi importanţa principiilor dreptului procesual civil. Problema clasificării principiilor dreptului procesual civil.
2. Principiile organizaţional – funcţionale a instanţei judecătoreşti.
3. Principiile funcţionale (de activitate) ale instanţei judecătoreşti.
4. Principiile internaţionale ale dreptului procesual civil.
1. Noţiunea şi importanţa principiilor dreptului procesual civil. Problema clasificării principiilor dreptului procesual civil.
Principiul de drept procesual civil reprezintă o idee, regulă esenţială care determină structura internă a procesului civil şi pe temeiul căruia se stabilesc raporturile procesuale dintre părţile în litigiu, precum şi cele dintre acestea şi instanţa de judecată.
Principiile de drept procesual civil se manifestă prin ideile juridice de bază, care determină formele şi metodele de reglementare juridică a raporturilor procesual civile în legătură cu examinarea şi soluţionarea litigiilor deduse judecăţii.
Principiile dreptului procesual civil prezintă importanţă pentru următoarele considerente:
a. în lipsa textului de lege expres, se recurge pentru soluţionarea corectă a cauzelor la analogia dreptului, adică la aplicarea principilor fundamentale;
b. de asemenea în activitatea de cercetare, ca şi în opera de perfecţionare a legislaţiei procesual civile se au în vedere principiile fundamentale ale dreptului procesual civil.
Problema clasificării. În dependenţă de actele normative unde sunt formulate principiile procesual civile se determină şi sistemul lor. Conform acestui criteriu principiile procesual civile se divizează în patru grupe:
principiile constituţionale (fundamentale);
principiile ramurale (speciale);
principiile interramurale (specifice pentru două sau mai multe ramuri de drept);
principiile instituționale (de ex: principiul confidențialității guvernează doar instituția arbitrajului).
Pornind de la un alt criteriu (obiectul reglementării), unii autori clasifică principiile procesual civile în:
principii organizațional-funcționale a instanţelor judecătoreşti;
principii de activitate a instanţei judecătoreşti (funcţionale).
Ca o categorie aparte pot fi examinate principiile internaționale ale dreptului procesual civil, aplicabile în cadrul examinării și soluționării litigiilor cu element de extraneitate.
2. Principiile organizaţional – funcţionale a instanţei judecătoreşti.
a. Principiul realizării justiţiei de către instanţele judecătoreşti.
Conform art.114 – 115 din Constituţia RM, art.19 C.P.C. al RM și art.1 al Legii privind statutul judecătorului, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin Curţile de Apel şi judecătorii. Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate – Judecătoria Comercială de Circumscripţie. Esența acestui principiu rezidă în faptul că justiția se înfăptuiește în exclusivitate de către instanțele judecătorești, legal constituite, în persoana judecătorilor numiți. Instanțele judecătorești se formează pe baza principiului numirii judecătorilor în funcție.
b. Principiul numirii judecătorilor şi inamovibilităţii lor
Judecătorii sunt persoanele investite constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută pe bază profesională. Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele RM, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii care au susţinut concursul sunt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea acestui termen judecătorii pot fi numiţi pînă la atingerea plafonului de vîrstă.
Preşedintele şi membrii Curții Supreme de Justiție sunt numiţi în funcţie de Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Ei trebuie să aibă o vechime de muncă în funcţia de judecător de cel puţin 15 ani. Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt inamovibili, adică promovarea şi transferarea acestora se face numai cu acordul lor.
c. Principiul imparţialităţii și independenței judecătorilor şi supunerii lor numai legii
Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt imparţiali, nepărtinitori şi obiectivi, adică la înfăptuirea justiţiei în pricinile civile judecătorii sunt obligaţi să procedeze conform justiţiei.
Potrivit art.116 alin.1 al Constituției RM, art.20 alin.2 CPC al RM și art.1alin.3 al Legii privind statutul judecătorului, la înfăptuirea justiţiei, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă pricinile în baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor. În procesul examinării și soluționării unei pricini concrete, judecătorul este independent și față de concluziile date de participanții la proces, indiferent de statutul lor juridic (art.130 C.P.C. al RM). Orice amestec în activitatea de judecată este inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege.
d. Principiul înfăptuirii justiţiei în mod egal în faţa legii şi a instanţei
Potrivit art.16 din Constituția RM, art.22 CPC al RM și art.8 al Legii privind organizarea judecătorească, justiţia în procesele civile se înfăptuieşte numai de către instanţele de judecată pe principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a instanței, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială etc. Părţile în procesul civil sunt egale în drepturi. Acest principiu mai înseamnă că aceleaşi legi se aplică tuturor cetăţenilor şi că ei sunt judecaţi de aceleaşi instanţe.
e. Principiul publicităţii dezbaterilor judiciare
În conformitate cu art. 21 și 117 al Constituției RM, art. 23 CPC al RM și art.10 al Legii privind organizarea judecătorească, şedinţele de judecată sunt publice. Publicitatea înseamnă că judecarea oricărei pricini civile trebuie să aibă loc într-o anumită încăpere, la sediul instanţei judecătoreşti şi nu numai părţile, dar orice persoană care vrea să urmărească modul de desfăşurare a procesului în toate fazele judecăţii poate asista la proces chiar dacă este străină de el.
Judecarea proceselor în şedinţă închisă se efectuează numai în cazurile stabilite prin lege, în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială cu respectarea normelor de procedură. Instanţa de judecată poate să dispună judecarea pricinii în şedinţă închisă în vederea prevenirii divulgării unor informații care se referă la aspectele intime ale vieții, care lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională ori alte circumstanțe care ar prejudicia interesele participanților la proces sau dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea publică sau moralitatea ori vine în contradicţie cu interesele păstrării secretului de stat. Ședința poate fi declarată închisă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea anumitor acte procedurale. Această excepție nu se răsfrînge asupra participanților la proces, ședința de judecată închisă avînd loc în prezența lor, instanța îi previne asupra răspunderii pe care o vor purta în caz de divulgare a informației obținute în cadrul procesului.
Participanții la proces și celelalte persoane prezente în sala de ședințe sunt obligate să respecte ordinea stabilită pentru judecarea cauzei. Persoanele care n-au atins vîrsta de 16 ani nu se admit în sala de şedinţă, dacă nu sunt citate în calitate de participant la proces sau martor, iar persoanele care se prezintă într-o ţinută necuviincioasă pot fi îndepărtate din sala de şedinţă.
Deliberarea hotărîrii se face în secret, iar pronunţarea hotărîrii în toate cazurile se face în şedinţă publică, chiar dacă dezbaterile au avut loc în ședință închisă.
f. Principiul limbii desfăşurării procesului şi dreptului la interpret
Potrivit art.118 al Constituției RM, art.24 CPC al RM și art.9 al Legii cu privire la organizarea judecătorească, procedura judiciară, şedinţele de judecată se desfăşoară în limba moldovenească. Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba de stat au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului și de a vorbi în instanţă prin interpret.
Procedura judiciară se poate desfășura şi într-o altă limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces. În acest caz, documentele procesuale judiciare se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba moldovenească. Actele procedurale care se înmînează participanților la proces se traduc, la solicitarea lor în limba de stat sau în limba procesului.
g. Principiul colegialităţii şi individualităţii judecătorilor
Pricinile civile se judecă în primă instanţă de un complet unipersonal, format dintr-un singur judecător sau de un complet colegial, format din 3 judecători. În instanţa de apel şi de recurs, pricinile se judecă de un complet colegial, format din 3 judecători. Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție judecă recursurile împotriva deciziilor Curții de Apel în complet colegial, format din 5 judecători.
În literatura de specialitate au fost aduse următoarele argumente în favoarea sistemului colegial:
oferă garanţia unei justiţii mai bune datorită schimbului de idei, păreri, discuţiilor;
confruntarea dintre judecători în timpul deliberării;
oferă garanţia imparţialităţii datorită controlului reciproc;
oferă posibilitatea formării judecătorilor tineri care vor intra în complet alături de cei mai experimentaţi;
datorită deciziei anonime, agresivitatea celui ce a pierdut procesul nu se poate opri la o anumită persoană.
Contraargumente:
sistemul colegial este mai costisitor;
cauza nu se rezolvă cu aceeaşi celeritate (rapiditate) şi facilitate ca în cazul judecătorului unic;
preşedintele instanţei, care, de regulă, prezidează ședința de judecată i-ar putea domina pe ceilalţi judecători.
3. Principiile funcţionale (de activitate) ale instanţei judecătoreşti
a. Principiul rolului diriguitor al judecătorului
În conformitate cu art.9 C.P.C. al RM, în cadrul înfăptuirii justiției în cauzele civile, judecătorul are un rol activ și diriguitor în organizarea și desfășurarea procesului civil, contribuind la crearea condițiilor favorabile pentru exercitarea de către participanții la proces a drepturilor sale procedurale și crearea condițiilor necesare bunei desfășurări a procesului.
Judecătorul conduce dezbaterile, explică drepturile și obligațiile procedurale participanților la proces şi poate oricînd să le adreseze întrebări asupra împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei. De asemenea, el, poate încuviinţa depunerea probelor peste termen, avînd în vedere circumstanţele cauzei, la solicitarea participanților la proces, poate contribui la colectarea probelor.
b. Principiul disponibilităţii
Potrivit art.27 CPC al R.M., disponibilitatea constă în posibilitatea părţii de a dispune liber de obiectul procesului (dreptul litigios dedus judecății) şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. În conținutul său acest principiu cuprinde o serie de drepturi ca:
dreptul părţii de a porni sau nu un proces civil;
dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată şi limitele apărării;
dreptul de a renunţa la acţiune;
dreptul de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a încheia o tranzacţie;
dreptul de a ataca hotărîrea.
În ceea ce priveşte dreptul părţii de a porni sau nu procesul, putem conchide că disponibilitatea nu este absolută, legea mai recunoscînd dreptul de a porni un proces în apărarea drepturilor şi intereselor lezate ale altor persoane procurorului, altor persoane fizice, organizaţiilor şi autorităţilor publice.
În ceea ce priveşte limitele cererii de chemare în judecată reclamantul este unicul care stabileşte cadrul obiectiv și subiectiv al procesului, adică ceea ce pretinde prin cerere şi cercul de persoane chemate în judecată. În virtutea rolului său activ, instanţa poate să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în proces şi a altor persoane, dar dacă acestea vor fi sau nu introduse vor hotărî părţile şi nu instanţa din oficiu.
Principiul disponibilităţii permite părţilor ca prin actele de dispoziţie să intervină în cursul obişnuit al procesului, putînd oricînd renunţa la acţiune, recunoaște acțiunea şi încheia o tranzacţie de împăcare. În virtutea rolului său activ, instanţa de judecată poate să nu dea curs acestor acte, dacă prin ele se încalcă drepturile unor alte persoane sau legea (art.27alin.2 C.P.C.). Principiul disponibilităţii se mai manifestă prin dreptul de a ataca sau nu hotărîrea pe căile de atac prevăzute de lege.
c. Principiul contradictorialităţii
La etapa scrisă a procesului contradictorialitatea constă în prezentarea cererii de chemare în judecată de către reclamant şi depunerea referinţei de către pîrît, prin intermediul cărora părţile îşi aduc la cunoştinţă reciproc pretenţiile şi obiecţiile lor, arată probele pe baza cărora îşi întemeiază susţinerile.
La etapa dezbaterilor contradictorialitatea se manifestă şi prin faptul că preşedintele şedinţei dă cuvînt ambelor părţi pentru a-și expune opinia cu privire la toate circumstanțele de fapt și de drept importante pentru cauză şi asupra inițiativelor instanței. Contradictorialitatea mai presupune că încuviinţarea probelor de către instanță în şedinţă de judecată se face după ce părţile se pronunţă asupra admiterii lor.
Contradictorialitatea opune clar şi reuneşte totodată părţile în proces, deoarece niciuna dintre părţi nu poate face nimic în instanţă decît sub privirile celeilalte părţi. Contradictorialitatea reprezintă trăsătura de bază a procedurilor contencioase și lipsește în cadrul procedurilor necontencioase. Dacă principiul disponibilității se referă mai mult la obiectul litigiului, atunci principiul contradictorialității se referă la procesul de probațiune.
d. Principiul dreptului la apărare judiciară
Art. 26 din Constituţia RM garantează dreptul la apărare şi stipulează că în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau desemnat din oficiu.
e. Principiul nemijlocirii
Potrivit art.25 C.P.C. al RM, constă în obligaţia instanţei de a cerceta imediat toate elementele, probele care interesează dezlegarea pricinii și să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și verificate în ședința de judecată. Toate actele de procedură trebuie realizate doar în cadrul ședinței de judecată, în fața aceluiași complet de judecată. În cazul înlocuirii unui judecător în timpul judecării cauzei, dezbaterile se reiau de la început.
Realizarea acestui principiu cunoaște și unele excepții: delegațiile judecătorești, asigurarea probelor – situații în care judecătorul ia cunoștință mijlocit de probele existente la dosar.
f. Principiul oralităţii
Este complementar principiului publicităţii, deoarece numai în cazul unei dezbateri care permite părţilor să-şi exprime părerile lor prin viu grai se poate asigura o corectă înfăptuire a justiţiei. Oralitatea asigură o publicitate reală, asigură contradictorialitatea efectivă a dezbaterilor, asigură realizarea dreptului la apărare, face posibilă nemijlocirea şi exercitarea rolului diriguitor al judecătorului.
Cel mai bun sistem de dezbateri este însă cel mixt, care îmbină procedura orală cu cea scrisă. Prin combinarea celor două procedee oralitatea se întinde asupra întregii activităţii de judecată: astfel cererii de chemare în judecată, referinţei şi cererii reconvenţionale care sunt redactate în scris li se dă citire în cadrul şedinţei de judecată, iar depoziţiile martorilor, susţinerile părţilor făcute oral se consemnează în scris în procesul – verbal al şedinţei de judecată.
g. Principiul legalităţii
Legalitatea constă în îndeplinirea exactă și uniformă a normelor de drept de către instanța de judecată, de către toți participanții la proces și persoanele care contribuie la înfăptuirea justiției în cadrul examinării și soluționării cauzelor civile.
Dacă în procesul judecării pricinii instanţa de judecată stabileşte că norma de drept ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi este expusă într-un act normativ care, conform Constituţiei, se supune controlului constituţionalităţii, examinarea pricinii se suspendă şi instanţa de judecată înaintează Curții Supreme de Justiție propunerea de a sesiza Curtea Constituţională.
Dacă în procesul judecării pricinii se stabileşte că norma de drept ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu prevederile legii şi este expusă într-un act normativ care, conform Constituţiei, nu se supune controlului constituţionalităţii (sînt supuse controlului constituţionalităţii numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei adoptate la 29 iulie 1994), instanţa va sesiza CSJ, ultima fiind în drept să respingă propunerea de sesizare a Curţii Constituţional ca fiind inadmisibilă.
În cazul cînd nu există o lege care să reglementeze raportul juridic litigios, instanţa va aplica legea care reglementează raporturi similare şi care nu este în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar în lipsa unei asemenea legi, instanţa se va călăuzi de principiile fundamentale ale legislaţiei, conţinutul şi sensul cărora derivă din dispoziţiile constituţionale.
4. Principiile internaţionale ale dreptului procesual civil
Reglementarea juridică a procesului civil cu element de extraneitate se bazează, în general, pe patru aspecte:
situaţia drepturilor procedurale civile ale cetăţenilor străini şi a apatrizilor;
ordinea intentării acţiunilor statelor străine;
reciprocitatea între state în executarea delegaţiilor judecătoreşti străine;
condiţiile de executare a hotărîrilor instanţelor de judecată străine pe teritoriul RM.
Principiile internaţionale care guvernează procesul civil:
a. Prioritatea tratatelor şi convenţiilor internaţionale (art.2 alin.3 C.P.C. al RM)
Dacă printr-un tratat internaţional la care a aderat R.M. se stabilesc alte reguli decît cele prevăzute de legislaţia naţională, se aplică normele internaţionale.
Aceste prevederi se aplică, de regulă, cînd participanţii la proces sunt cetăţeni străini, pentru a evita eventualele greşeli în emiterea hotărîrilor, care ar fi contradictorii legislaţiei statului a cărui cetăţeni sunt. De asemenea, aceste prevederi se folosesc pentru a evita conflictele în vederea stabilirii de către stat a unor reguli de jurisdicţie a organelor de justiţie.
b. Acordarea regimului naţional străinilor (art. 454 C.P.C.)
Cetăţenii străini şi apatrizii, organizaţiile străine şi organizaţiile internaţionale beneficiază în faţa instanţelor judecătoreşti ale RM de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii procedurale ca şi cetăţenii şi organizaţiile RM, în condiţiile legii. Reclamantul străin nu poate fi obligat să depună cauţiune sau o altă garanţie din motivul că este persoană străină sau că nu are domiciliu sau sediu în RM. RM poate stabili retorsiunea faţă de persoanele statelor în care există restricţii ale drepturilor procedurale ale cetăţenilor şi organizaţiilor RM.
c. Principiul reciprocității în acordarea asistenței juridice
Prin regimul reciprocității se înțelege că anumite drepturi sunt acordate străinilor numai în măsura în care și statul străin asigură un tratament identic cetățenilor noștri aflați în țările cărora le aparțin străinii, motiv pentru care această formă contribuie la asigurarea egalității în drepturi a statelor și a cetățenilor săi.
Regimul reciprocității poate fi privit sub două aspecte:
reciprocitate materială – cînd cele două state acordă străinilor aceleași drepturi;
reciprocitate formală – cînd fiecare stat acordă străinilor drepturile prevăzute în legislația sa.
d. Legea forului, în materie de procedură (legea țării în care se judecă cauza) (art. 458 C.P.C.)
Procedura de examinare și soluționare a cauzelor cu element de extraneitate este prevăzută de legea țării unde se judecă pricina, chiar dacă una din părți este străină. Astfel, legea forului este legea locului de judecare a cauzei.
e. Respectarea jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti străine (art.459-462 CPC)
În măsura în care legile unui stat nu atribuie competența în dreptul internațional privat instanțelor sale, înseamnă că în mod indirect recunosc o asemenea competență instanțelor altui stat.
Pentru a evita eventualele conflicte privind jurisdicţia instanţelor judecătoreşti, de regulă, se folosesc normele prevăzute în tratatele internaţionale. De obicei, instanţele de judecată ale unui stat – parte la tratat (convenţii) sunt competente a soluţiona litigiile în materie de dreptul civil (în sens larg) dacă pîrîtul îşi are pe teritoriul acestui stat domiciliul sau sediul.
Instanţele judecătoreşti ale RM sunt competente să soluţioneze litigiile civile dintre o parte a RM şi o parte străină sau numai dintre persoane străine conform dispoziţiilor titlului IV a CPC. Pricina pe care instanţa judecătorească din RM a reţinut-o spre judecare cu respectarea normelor de competenţă, trebuie să fie examinată de către aceasta în fond, chiar dacă ulterior, pricina a devenit de competenţă unei instanţe judecătoreşti străine.
f. Imunitatea judiciară ale statelor străine şi organizaţiile internaţionale (art.457 C.P.C.)
Intentarea în instanţa judecătorească a RM a unei acţiuni către un alt stat, antrenarea acesteia în proces în calitate de pîrît sau intervenient, punerea sub sechestru a bunului său amplasat pe teritoriul RM ş.a. măsuri procedurale se pot face numai cu consimţămîntul organelor competente ale statului respectiv dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care RM este partea nu prevede altfel. Organizaţiile internaţionale cad sub jurisdicţia instanţelor judecătoreşti ale RM în limitele stabilite de tratatele internaţionale şi de legile RM.
În procesele civile reprezentanţii diplomatici ai altor state acreditaţi în RM şi celelalte persoane menţionate în tratatele internaţionale sau în legile RM sunt supuse jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti ale RM în limitele stabilite de normele dreptului internaţional şi de tratatele la care RM este parte.
g. Exequatur-ul hotărîrilor judecătoreşti străine (art.466 CPC)
Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sunt recunoscute şi se execută de plin drept în RM, fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care RM este parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.
Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare silită pe teritoriul RM în termen de trei ani de la data rămînerii ei definitive, potrivit legii statului în care a fost pronunţată, în temeiul încuviinţării date de Curtea de Apel de drept comun în a cărei circumscripţie urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în RM ori cînd domiciliul nu este cunoscut hotărîrea se pune în executare la locul de aflare a bunurilor acestuia.
Drept MD 