Definirea si obiectul procedurii necontencioase:
Procedura necontencioasa (voluntara, gratioasa)reprezinta acea procedura sub imperiul careia instanta de judecata este abilitata cu solutionarea unor cereri pentru a caror dezlegare nu este necesara stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana[1].
Particularitatea retinuta procedurii necontencioase o reprezinta tocmai inexistenta contrarietatii de interese(caracterul unilateral), altfel spus, cererea nu este indreptata impotriva unui adversar cu potential interes in a se opune la admiterea acesteia[2].
S-a aratat ca, in jurisdictia gratioasa, instanta exercita mai degraba un control, o veritabila tutela judecatoreasca asupra cererilor cu care este sesizata[3].
Potrivit art. 527 NCPC, constituie obiectul procedurii necontencioase acele cereri pentru solutionarea carora este necesara interventia instantei, fara insa a se urmari stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana, precum sunt:
a) cele privitoare la darea autorizatiilor judecatoresti sau
b) la luarea unor masuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare.
Cu titlu de exemplu, s-a retinut se inscriu in sfera obiectului procedurii gratioase cererile privind:
– incuviintarea adoptiei;
– plangerile impotriva incheierilor de carte funciara;
– incuviintarea executarii silite;
– incuviintarea data creditorului spre a valorifica (prin vanzare) bunurile mobile ipotecate;
– autorizarea creditorului de a executa, pe cheltuiala debitorului obligatia de a face, prevazuta intr-un titlu executoriu;
– cererea de incuviintare privind aducerea unui garant;
– incuviintarea identificarii bunurilor urmaribile si a efectuarii actelor de executare la domiciliul ori sediul unei alte persoane decat al debitorului;
– inregistrarea a unui partid politic ori privind modificarea statutului sau programului acestuia;
– inscrierea sindicatului in registrul special;
– modificarea organelor de conducere ale asociatiei de proprietari[4];
– autorizarea instantei de tutela privind gratificarea descendentilor celui pus sub interdictie;
– numirea curatorului special de catre instanta care solutioneaza un proces, atunci cand persoana fizica lipsita de capacitatea de exercitiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal;
– desemnarea de catre instanta de tutela a unui curator special, in scopul ingrijirii si reprezentarii a celui a carei interdictie a fost ceruta, precum si pentru administrarea bunurilor pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie judecatoreasca;
– autorizarea convocarii adunarii generale de catre instanta de la sediul societatii, in ipoteza in care consiliul de administratie ori directoratul nu o convoaca;
– prelungirea termenului in care se face lichidarea, ca efect al dizolvarii societatii[5].
In obiectul aceleiasi proceduri se inscrie si ipoteza in care legea abiliteaza presedintele instantei cu privire la luarea unor masuri cu caracter necontencios, in conditiile art. 537 NCPC.
Competenta privind solutionarea cererilor necontencioase:
In ceea ce priveste instanta competenta sa solutioneze cererile mentionate la art. 527, codul de procedura civila instituie 3 reguli:
1) intru aplicarea principiului accesorium sequitur principale, cererile necontencioase care sunt in legatura cu o cauza aflata pe rol ori cu una deja solutionata de o instanta sau cele care au ca obiect eliberarea unor inscrisuri, titluri sau valori aflate in depozitul unei instante se vor indrepta catre respectiva instanta (art. 528, alin. 1 NCPC);
2) pentru cererile care nu se inscriu in oranduirea de la pct. anterior, stabilirea instantei competente (material si teritorial) si solutionarea eventualelor incidente privind competenta se realizeaza potrivit dispozitiilor art. 94-137 NCPC, aplicabile procedurilor contencioase (art. 528, alin. 2 NCPC);
3) in fine, in ipoteza in care competenta teritoriala nu poate fi determinata potrivit reglementarii art.528, alin.2, cererile sunt indreptate catre acele instante la care petentul isi are dupa caz, domiciliul, resedinta, sediul ori reprezentanta. Atunci cand nici una dintre acestea nu se gaseste pe teritoriul Romaniei, prin aplicarea regulilor de competenta materiala, cererile se adreseaza, dupa caz, Judecatoriei Sectorului 1 sau Tribunalului Bucuresti (art. 528, alin. 3 NCPC).
Art. 529, alin. 1 NCPC statueaza obligatia instantei, de a-si verifica din oficiu competenta (atat materiala, cat si teritoriala), chiar daca este de ordine privata, putand solicita partii lamuririle necesare. Aceasta orinduire a fost explicata prin chiar particularitatea procedurii gratioase, si anume aceea ca, in lipsa unei parti adverse (parat), nu are cine sa invoce o eventuala situatie (exceptie) de necompetenta[6].
In ipoteza in care instanta se declara necompetenta, aceasta trimite dosarul instantei competente (art. 529, alin. 2 NCPC).
S-a argumentat ca transmiterea dosarului catre instanta competenta nu poate fi asigurata decat prin sentinta, avand in vedere, pe de-o parte, ca numai solutionarea favorabila a cererii necontencioase se face prin incheiere (in conditiile art. 533 NCPC) si, pe de alta parte, dezinvestirea instantei pentru necompetenta nu echivaleaza cu o incuviintare (solutionare favorabila) a cererii[7].
Conditii privind continutul cererii:
Aceasta va cuprinde numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul persoanei care o formuleaza, obiectul, motivarea acesteia si semnatura. In functie de particularitatile cererii, aceasta va contine si datele de identificare ale persoanelor pe care autorul le indica pentru a fi chemate inaintea instantei. Cererea este insotita de inscrisurile pe care se sprijina (art. 530, alin. 1 si 2 NCPC).
Instanta investita cu solutionarea cererii gratioase verifica indeplinirea conditiei privind lipsa caracterului contencios. Daca cererea, prin insusi cuprinsul ori prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezinta caracter contencios, instanta o va respinge (art. 531 NCPC).
Procedura de solutionare (art. 532 NCPC):
Cererea se judeca in camera de consiliu. Citarea petentului si a persoanelor indicate in cerere se face numai in ipoteza in care legea o impune. In caz contrar, instanta de judecata este suverana in a aprecia cu privire la si a dispune judecarea cu citare.
Instanta poate dispune, chiar din oficiu, orice masuri utile cauzei. Aceasta are dreptul sa asculte orice persoana care poate aduce lamuriri cu privire la cauza sau pe aceea ale carei interese ar putea fi afectate de hotarare.
S-a aratat ca masurile dispuse de instanta „trebuie sa fie utile solutionarii cererii in cadrul procesual in care aceasta a fost formulata”, respectiv sa nu conduca la stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana si, implicit, la transformarea cererii dintr-una necontencioasa intr-una contencioasa[8].
In ceea ce priveste regulile aplicabile procedurii, art. 536, alin. 1 NCPC stabileste ca regulile inscrise in Cartea a III-a a NCPC se completeaza cu cele ce diriguiesc procedura contencioasa, sub conditia ca acestea din urma sa fie compatibile cu natura necontencioasa a cererii. In fine, este reglementat ca acele materii necontencioase, pentru care legea stabileste o procedura speciala, raman supuse respectivelor dispozitii, care urmeaza a se completa cu cele ale Cartii a III-a.
Solutionarea cererii se face prin incheiere, prin luarea in considerare a tuturor imprejurarilor de fapt si de drept ale cauzei, chiar daca acestea nu au fost invocate in cerere ori pe parcursul procedurii (art. 533 NCPC).
Dispozitia art. 533 NCPC, care acorda magistratului puteri sporite fata de procedura contencioasa, credem ca se explica prin aceea ca, „in materie necontencioasa decizia judecatorului se sprijina mai putin pe considerente juridice si mai mult pe cele de stricta oportunitate, el statuand sine causae cognitone”, justificat prin aceea ca este investit cu efectuarea unor acte de natura administrativa[9].
Incheierea prin care este incuviintata cererea este executorie (art. 534, alin. 1 NCPC).
Aceasta incheiere este susceptibila de a fi atacata numai cu apel. Prin exceptie, incheierea pronuntata de un complet al Inaltei Curti de Casatie si Justitie este definitiva.
Momentul de la care se calculeaza termenul de apel difera: de la pronuntare – pentru cei care au fost prezenti la ultima sedinta de judecata si de la comunicare – pentru cei care au lipsit.
Nefiind expres reglementat pentru procedura gratioasa, se deduce ca termenul de apel este cel de 30 de zile, astfel cum este reglementat de art. 468 NCPC.
Orice persoana interesata poate exercita calea de atac a apelului, chiar daca nu ar fi fost citata la solutionarea cererii. In acest caz, termenul de apel curge de la data cand persoana a luat la cunostinta de incheiere, dar nu mai tarziu de un an de la data pronuntarii (art. 534, alin. 4 NCPC).
Notiunea de „persoanele interesate” cuprinde pe toti aceia ale caror drepturi ori interese ar fi incalcate prin efectul incheierii de incuviintare. S-a retinut ca termenul de 1 an reprezinta un termen obiectiv, pentru ca marcheaza data ce mai inaintata, de la care curge termenul de apel. Nefiind stabilit pentru declararea apelului, acest termen nu este susceptibil nici de intrerupere, suspendare ori repunere in termen[10].
Apelul se judeca in camera de consiliu.
Efectele Hotararii:
Incheierile pronuntate in procedura necontencioasa nu au autoritatea lucrului judecat (art. 535 NCPC). Explicatia este ca incheierile astfel pronuntate au caracter constitutiv, argumentat prin aceea ca dau nastere unor situatii juridice noi[11].
S-a retinut, de pilda, ca „incheierile de trimitere in posesie nu constituie un titlu opozabil cu putere de lucru judecat, deoarece aceste incheieri sunt date in cadrul procedurii contencioase si, ca atare, sunt lipsite de puterea lucrului judecat” (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 252/ 09.02.1956, C.D. 1956, vol.2, p.280)[12].
Este orainduit ca procedura necontencioasa isi gaseste aplicare si in situatia in care legea abiliteaza presedintele instantei cu privire la luarea unor masuri cu caracter necontencios (art. 537 NCPC). In aceste imprejurari, presedintele are obligatia de a pronunta incheierea in cel mult 5 zile de la primirea cererii. Respectiva incheiere este atacabila cu apel (cu exceptia celor date de presedintii sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie), NCPC distingand intre urmatoarele ipoteze (in ce priveste competenta judecarii apelului):
– apelul formulat impotriva hotararii date de presedintele de judecatorie se judeca de catre tribunal;
– apelul impotriva incheierii date de presedintele tribunalului sau al curtii de apel se judeca de un complet al instantei respective.
Dispozitii Speciale:
1) Eliberarea de copii de pe hotarari si de pe alte inscrisuri (art. 538):
Grefa instantei elibereaza, la cerere, copii ale incheierii de sedinta, ale hotararii sau ale dispozitivului ori ale celorlalte inscrisuri aflate la dosar. Copiile incheierilor de sedinta, ale hotararii ori ale dispozitivului se vor putea elibera numai ulterior semnarii de catre toti judecatorii. In cazul nerespectarii acestei cerinte, grefierii sunt pasibili de atragerea raspunderii penale pentru savarsirea infractiunii de fals.
In situatia in care dezbaterile nu s-au desfasurat in sedinta publica, alte persoane decat partile nu pot dobandi copii ale incheierilor, expertizelor, declaratiilor de martori ori ale altor inscrisuri decat cu incuviintarea presedintelui. Acestei proceduri ii sunt aplicabile exigentele art. 537 NCPC (privitoare la procedura, termen de solutionare, cale de atac).
2) Incheieri privind eliberarea unor bunuri (art. 539 NCPC):
Cererea privind eliberarea sumelor de bani sau alte valori ori titluri, consemnate, precum si a oricaror altor bunuri, pastrate la instanta ori aflate in depozitul altuia, dupa caz, in legatura cu un proces, se introduce, de catre persoana indreptatita, la instanta care a dispus aceasta masura.
S-a retinut ca hotararea pe baza careia s-a cerut eliberarea bunului reprezinta acea hotarare, prin care s-a dispus consemnarea, pastrarea sau depozitarea iar nu hotararea prin care s-a solutionat procesul in cadrul caruia s-a dispus vreuna din amintitele masuri[13].
Cererea de eliberare a bunurilor este solutionata prin incheiere executorie, data in camera de consiliu. Instanta este suverana in a decide daca citeaza ori nu partile. Incheierea va face mentiune cu privire la identitatea persoanei obligate la eliberarea bunurilor si la persona indreptatita sa i se restituie.
Incheierea referita este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea pe baza careia s-a cerut eliberarea bunului.
3) Procedura inventarierii bunurilor minorului (art. 540 NCPC):
In scopul inventarierii bunurilor minorului pus sub tutela, instanta de tutela desemneaza de indata un delegat si dispune citarea tutorelui, a membrilor consiliului de familie dar si a minorului care a implinit varsta de 14 ani.
Art. 140, alin. (1) NCC reglementeaza si un termen-limita in auntrul caruia trebuie intocmit inventarul, respectiv de 10 zile, calculate de la data numirii tutorelui de catre instanta de tutela.
Textul legal stabileste elemente obligatorii, ce trebuiesc cuprinse in fisa de inventar:
– Date de identificare ale bunurilor mobile si imobile, descrierea sumara a acestora, inclusiv mentiuni privind starea acelor bunuri si valoarea lor estimata;
– Indicarea inscrisurilor existente, privitoare la bunuri;
– Mentiuni privind creantele, datoriile sau alte pretentii, declarate de tutore sau de membrii consiliului de familie.
Avand in vedere dispozitiile art. 141 NCC (privind limitarea sferei actelor ce pot fi facute de catre tutore in lipsa inventarului) dar si prin coroborarea cu dispozitiile art. 534, alin. (1), rezulta ca exercitarea tutelei cu drepturi depline se va putea asigura numai dupa incuviintarea actului de inventar de catre instanta de tutela, prin incheiere executorie[14].
[1] Prof. Univ. Dr. Viorel Mihai Ciobanu, Tratat Teoretic si Practic de procedura civila, edit. National, 1997, vol. I, pag.31;
[2] Florea Magureanu, Drept procesual civil, ed. All Beck, 1998, pag. 605;
[3] Mihaela Tabarca, Drept Procesual Civil, edit. Universul Juridic 2013, vol. II, pag. 624;
[4] Mihaela Tabarca, Op.cit., pag. 626 – 628;
[5] Prof.univ.Dr. Gabriel Boroi – coordonator, Dumitru Marcel Gavris si altii, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, Edit. Hamangiu, 2013, vol. II, pag.2;
[6] Florea Magureanu, Op.cit., pag. 606;
[7] Mihaela Tabarca, Op.cit., pag. 631;
[8] Mihaela Tabarca, idem, pag. 633;
[9] Prof. Univ. Dr. Ion Deleanu, Op.cit., pag. 518;
[10] Prof.Univ.Dr. Garbiel Boroi – coordonator, Dumitru Marcel Gavris si altii, Op.cit., vol. II, pag. 13.
[11] Prof. Univ. Dr. Viorel mihai Ciobanu, Op.cit., pag.34
[12] Prof. Univ. Dr. Gabriel Boroi, Jud.Dr. Octavia Spineanu-Matei, Codul de procedura civila (adnotat), edit. All Beck, 2005, pag.614
[13] Prof. Univ. Dr. Gabriel Boroi-coordonator, Dumitru Marcel Gavris si altii, Op.cit., vol. II, pag. 20.
[14] Prof. Univ. Dr. Gabriel Boroi-coordonator, Dumitru Marcel Gavris si altii, idem, pag.
Drept MD 